Locul III ocupat de Republica Moldova la competiția internațională Diamond Challenge



10277806 625130347578023 1655726094770043395 n

La data de 30 aprilie 2014, echipa formată din Tudor Petrici și Tamara Ceaicovschi, cîștigătorii proiectului Diamond Challenge Moldova, au ocupat locul III la etapa finală din Statele Unite.  Diamond Challenge Moldova este un proiect implementat de către organizația Invento în parteneriat cu Horn Program for Entrepreneurship din cadrul Universității Delaware.

Finaliștii etapei naționale au fost aleși la data de 8 februarie, în cadrul prezentării finale a planului de afacere, printr-un vot unanim al juriului. Pe lîngă faptul că au primit un premiu în valoare de 500 USD, acestora li s-a oferit și posibilitatea de a merge la etapa finală în SUA. La etapa națională încă o echipă cu membrii: Costin Daniela, Caraman Dan, Caraman Marin, Lungu Cristina, au obținut posibilitatea de a concura pentru premiul cel mare, însă la categoria „impact social”, prezentîndu-și proiectul prin intermediul unei conferințe prin Skype.  

Încă înaintea plecării în Statele Unite, Tamara și Tudor, fiind ghidați de către voluntarul Peace Corps, Carol Stadden, au încheiat un contract cu un partener din SUA - “Pedal for Progress”, care le va trimite 500 de biciclete la mîna a doua. Acestea pot fi vîndute parțial la un cost avantajos, iar altele vor fi închiriate pentru a dezvolta turismul rural. Ei au mai încheiat un contract de colaborarea cu proprietarii afacerii “Hai la tara”.

Timp de o săptămîna în SUA, echipa DCM si Inesa Lupu (project manager), au avut parte de un program foarte divers și activ, astfel încît pe parcursul aflării lor în SUA, aceștia au reușit:

  1. să meargă în New Jersey unde echipa s-a întîlnit cu partenerul lor de business “Pedal for Progress”;
  2. să meargă la Delaware, să viziteze universitatea;
  3. să susțină ideea în fața juriului și să participe la competiția de business pe segmentul adulți;
  4. să întîlnească fondatorul programului Horn Program for Entrepreneurship;
  5. să viziteze două coworking spaces din Wilmington si Philadelphia;
  6. să viziteze la New York: Amazon, StumbleUpon, Hunter PR, Tumblr;
  7. să viziteze New Island;
  8. să o întîlnească la New York pe doamna Larisa Miculet de la reprezentanța permanentă a RM la sediul Națiunilor Unite;
  9. să meargă la radioul 1010 wins unde l-au cunoscut pe Robert Walsh – fostul comisar pentru micul antreprenoriat NY.

Tamara Ceaicovschi și Tudor Petrici au prezentat ideea lor la Delaware în fața unui juriu profesionist, reușind să se claseze pe locul 3. Eu au primit un premiu  în valoare de 2,500 USD pe care au libertatea să-l foloseasca fie pentru a dezvolta conceptul de business, fie pentru a-și plăti studiile superioare. Aceștia s-au întors plini de emoții și amintiri, spunînd că acest concurs a reprezentat pentru ei o experiență de neuitat care le-a oferit multe cunoștințe valoroase.

Editia numărul doi „Diamond Challenge” va fi lansată în August 2014 și va presupune adițional o serie de traininguri pentru sustenabilitatea proiectului.

NOTA:  Plecarea în SUA a fost posibilă grație suportului mai multor persoane din SUA care au donat bani prin intermediul campaniei de colectare de fonduri Indigogo, care a fost lansată în Februarie. Ambasada SUA  în Republica Moldova a contribuit de asemenea la partea financiară.

Un mutumesc aparte lui Julie Frieswyk pentru acest proiect, toate vizitele și întîlnirile pe care le-a organizat în SUA; lui Patrick Miller pentru reusita campanie de fundraising si social media; lui Mattew Rutter si Philip Schnorbach din echipa de management a proiectului.

 

Înfiinţată ca o organizatie non-profit, în 2011, agenţia INVENTO contribuie la dezvoltarea continuă a societăţii prin participare, informare, educare şi gestiunea programelor de dezvoltare social-economică.