Audiența cetățenilor în sectorul Centru – peste 150 persoane prezente în cadrul întîlnirii de la Centrul Național de Sănătate Publică



SDC11179

La întrevedere au participat parlamentarul George Mocanu, consilierul municipal Ghenadie Ivaşcenco, şeful adjunct al Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, Petru Profire, Denis Cernelea reprezentant al Ministerului Sănătăţii şi Băhmărel Ion, directorul CNSP. Evenimentul a avut loc luni, pe 24 februarie, în cadrul agendei de întîlniri săptămînale cu cetățenii.

Pe parcursul celor 2 ore reprezentanţii puterii locale şi centrale au ascultat medicii şi le-au vorbit despre reformele în plină desfășurare. De asemenea, s-au abordat subiecte ce ţin în mod direct de Centrul Naţional de Sănătate Publică: construcţia locuinţelor pentru tinerii angajați şi salarizarea acestora. Invitaţii şi-au notat principalele doleanţe ale angajaţilor Centrului pentru a ţine cont de acestea în procesul de luare a deciziilor.

În discursul său George Mocanu a abordat chestiunea privind integrarea europeană a Republicii Moldova, avantajele şi impactul pozitiv asupra economiei şi protecţiei sociale a populaţiei. Parlamentarul s-a arătat deschis pentru idei noi în ceea ce priveşte elaborarea proiectelor de acte legislative.

Conform agendei săptămânale a Parlamentului ziua de luni este zi de întâlniri cu cetăţenii. Reprezentanţii PLDM participă la şedinţe publice, interacţionează cu cetăţenii şi îi ascultă pentru a guverna în interesul acestora. 

 

Articol adaugat de: Dan Caranfil
Alte articole de la acest autor: