“Fac voluntariat şi chiar îmi place”





Daniela Timofti este elevă în clasa a XI-ea, din oraşul Leova. Este o fire căreia îi place să  fie activă. Activă în plinul sens al cuvîntului. Face un duet deosebit între voluntariat şi traininguri, campanii de informare şi jurnalism. Iată şi dovada!


198249_198740256822606_100000598996827_668129_1493463_nActivităţi pentru tineri

În activităţile pentru tineret se implică de când era mică, mereu lua parte la reviste informative în şcoală, a făcut parte din Consilul elevilor în gimnaziu dar şi în liceu, unde lua hotărâri importante pentru instituţia de învăţământ şi asta i-a plăcut mult. Însă crede că  în 2009 a început să se implice mai intens.  Primul proiect important a fost  “Campania de popularizare a regulilor de prevenire a gripei” care a avut loc în şcoală.

Din ianuarie 2011 este preşedintele  Clubului Informativ (al bibliotecii Raionale din or. Leova). Spune că aici a acumulat multă experienţă, căci a realizat diferite campanii de informare privind lumea cărţilor, a organizat multe spectacole şi reviste informative.  “Mai sunt şi voluntară la centrul “Orhideea” din or.Leova, unde  tinerii sunt informaţi  despre drepturile lor. Împreună cu alţi colegi de liceu  informăm tinerii de vîrsta noastră despre  cele mai periculoase boli, despre drepuri şi obligaţii, timpul liber etc. Am fost şi voluntară la  Ministerul Tineretului şi Sportului la nivel local” menţionează Daniela.

 Experienţa Y-Peer şi “Fără Tabu”

 Tînăra mai face parte şi din echipa redacţională a revistei “Fără Tabu” editată sub egida

 

 UNFPA. “Fiind jurnalist Y-Peer  scriu articole pe diverse teme privind adolescenţii, sănătatea, drepturi şi obligaţii. “Fără Tabu” a fost ca un nou orizont deschis pentru mine. Este revista care o recomand tuturor adolescenţilor” mărturiseşte Daniela.  Reţeaua Y-PEER  de asemenea are un loc important în viaţa ei, fiind jurnalist Y-PEER a avut onoarea de a fi şi Responsabil adjunct Y-PEER Moldova  pe  comunicare şi mass-media (ianuarie-iunie 2011) mandat pe 6 luni.

Activităţile în cadrul reţelei  sunt: seminare şi stagii  despre sănătatea reproductivă, flash-mob-uri, stagii de formare pentru tinerii jurnalişti la care tînăra a luat parte. “La Y-PEER am învăţat multe, am încercat şi eu să moderez traninguri pentru tinerii din Chişinău la stagiu de formare a membrilor Y-PEER (decembrie 2010)”.

Mai mult decît voluntariat

Daniela a mai  participat şi la  unele traininguri organizate  în special pentru tinerii jurnalişti de  către CTJM, Y-PEER, CNRT, TeleRadio Moldova. A făcut parte din echipa redacţională a revistei ,,Macoolator” din România. Au fost şi câteva campanii de informare la care a participat, cum ar fi în 2009 la “Campania de popularizare a regulilor de prevenire a gripei” unde a făcut mai multe activităţi pentru elevi dar şi nu numai, vorbind despre prevenirea gripei. A făcut campanie de informare prin mass-media privind   proiectul organizat de CTJM ,,Stop TRAFICULUI  de fiinţe umane şi VIOLENŢA în familie”, unde a şi fost premiată la Gala de premiere a tinerilor jurnalişti.

În loc de P.S.

“A fi voluntar este un lucru benefic în special pentru tineri, căci asta însemnă de a  lucra zi de zi pentru dezvoltarea ta, de a cultiva abilităţi noi ,de a învăţa,  de a-ţi asuma responsabilităţi. Fac voluntariat şi chiar îmi place. Recomand tuturor acest lucru” conchide Daniela.

Iuliana Mămăligă




After display content

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo

promo

Promo

Promo