frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Mii de gospodării vulnerabile din țară, susținute de Uniunea Europeană și People in Need Moldova, au fost ajutate să treacă mai ușor de criza energetică

Familiile cu mulți copii, vârstnicii singuratici din mediul rural, persoanele cu dizabilități și cele cu venituri mici au fost susținute direct de Uniunea Europeană în perioada crizei energetice. Ajutorul a fost oferit pe parcursul a 16 luni, începând cu luna decembrie 2021, pentru cele mai vulnerabile grupuri de populație din toată țara, care au beneficiat de suport financiar sau acces de durată la servicii sociale în comunitate sau la domiciliu.

Peste 44 de mii de gospodării vulnerabile, selectate din toate raioanele țării, au primit ajutor financiar direct care să le permită să treacă mai ușor peste criza energetică. Banii au fost distribuiți în două runde: la prima etapă a fost oferit ajutor financiar în valoare de 1.000 de lei în luna martie 2022 pentru familiile cu venituri mici de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar la a doua etapă au fost distribuiți câte 700 de lei pentru grupurile cel mai mult afectate de criza energetică din sudul țării, timp de 5 luni, în perioada noiembrie 2022 – martie 2023. Valoarea suportului financiar oferit de Uniunea Europeană direct familiilor și gospodăriilor s-a ridicat la peste 3 milioane de euro.

Ambasador

E.S. Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că: „Pe parcursul ultimului an, Uniunea Europeană a dezvoltat relațiile cu Republica Moldova mult mai intens, dar nimeni nu și-a putut imagina că ne vom confrunta cu atâtea crize suprapuse. Datorită intervențiilor noastre comune, în contextul crizei energetice, am putut reduce povara financiară asupra familiilor și persoanelor vulnerabile. Uniunea Europeană va continua să mobilizeze fonduri pentru a susține Republica Moldova și capacitatea sa de a trece peste această perioadă dificilă”.

Pentru vârstnicii de la sate, în special pentru cei care locuiesc singuri, sprijinul a fost foarte binevenit. „Ne descurcăm mai greu în ultima perioadă. Primesc 2.500 de lei lunar, dar când încep să repartizez banii – pentru medicamente, pentru mâncare, lumină – nu-mi mai rămâne nimic. Mă bucur, însă, de acești bricheți de cărbune. Am mai cumpărat din pensie doi metri steri de lemne și sper să-mi ajungă pentru o perioadă. Mulțumim de ajutor! E bine că nu suntem uitați”, a spus cu apreciere Mihail Sprânceană, în vârstă de 89 de ani, locuitor al comunei Cotova, raionul Drochia.

Asistența Uniunii Europene a cuprins și granturi, acordate pentru 15 organizații ale societății civile și prestatori de servicii sociale din diferite regiuni ale țării. Datorită acestui suport, organizațiile active la nivel local au putut distribui prânzuri calde, pachete cu produse alimentare și de igienă, dar și materiale pentru încălzire – cărbuni, lemne, bricheți – pentru sute de familii aflate în dificultate. Granturile, care au depășit în total suma de 620.000 de euro, au fost acordate rapid, pentru a anticipa efectele crizei energetice generate de sezonul rece 2022 și 2023.

Tot acest ajutor a fost posibil datorită proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de organizația neguvernamentală People in Need Moldova. Valoarea totală a suportului Uniunii Europene, alocat acestui proiect, este de 5 milioane de euro, oferite prin intermediul Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI). Intervențiile de susținere a populației, prin acest proiect, au avut drept scop atenuarea efectelor crizei energetice și reducerea grijilor pentru familiile și persoanele vulnerabile de a-și asigura resurse pentru a trece mai ușor de sezonul rece.

Director

Petr Drbohlav, director regional pentru țările Parteneriatului Estic și Balcani din partea organizației People in Need, a subliniat importanța ajutorului oferit la timp: „Asistența Uniunii Europene a ajuns la familiile și persoanele cel mai mult afectate de criza energetică exact pentru a oferi un sprijin adițional și speranța că putem trece împreună peste aceste timpuri dificile. Fiecare gospodărie ajutată să treacă peste efectele crizei energetice înseamnă oameni care au simțit susținerea comunității europene, oameni care au primit anume ajutorul de care aveau nevoie”.

Proiectul „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică” își încheie activitatea la mijlocul lunii aprilie 2023, iar totalurile și principalele realizări au fost prezentate în cadrul unui eveniment oficial, desfășurat la Chișinău la data de 29 martie 2023.

Eveniment

Logo



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola