UE-GIZ // Comunicat de presă privind lansarea proiectului finanțat de către Uniunea Europeană „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” în Regiunea de Dezvoltare Nord și de prezentare a OSC-urilor locale, beneficiare de granturi



UE GIZ comunJoi, 24 septembrie 2020, la ora 10:00, a avut loc evenimentul festiv de lansare a proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” în Regiunea de Dezvoltare Nord și de desemnare a beneficiarilor Programului de Granturi Locale.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului UE-GIZ „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În regiunea de Nord partenerii proiectului sunt AO „Pro Cooperare Regională” și Asociația Obștească „CASMED”.

­­­­­­

Proiectul își propune să desfășoare activități în domeniul dezvoltării și fortificării capacităților organizațiilor societății civile, precum și sporirii gradului de implicare a cetățenilor în procesul de planificare participativă, monitorizare a procurărilor/achizițiilor și asigurare a durabilității investițiilor în infrastructura locală în cele 4 domenii prioritare: infrastructura pentru apă și canalizare, gestionarea deșeurilor, eficiența energetică, mediu și schimbările climatice.

Astfel, 24 de organizații ale societății civile din Regiunea de Dezvoltare Nord au fost desemnate beneficiare în urma primului apel de grant, obținând finanțare nerambursabilă în sumă totală de aproximativ 670 000 Euro, pentru a contribui la abilitarea cetățenilor pentru participarea activă și constructivă în procesele decizionale locale privind dezvoltarea durabilă (economică, socială și de mediu) și infrastructura serviciilor publice în comunitățile lor.    

LUE GIZ Magdalenaa deschiderea evenimentului, doamna Magdalena MUELLER-URI, șefa cooperării delegației UE în Republica Moldova, a felicitat cele 24 de OSC-uri care au primit granturi, a mulțumit GIZ, AO „Pro Cooperare Regionala” și AO „CASMED” pentru implementarea proiectului și a menționat următoarele ,, Acest proiect este deosebit de important pentru mine, deoarece este tipul de proiect care este aproape de cetățeni și îmbunătățește în mod direct calitatea vieții cetățenilor. Este esențial să fie pus în aplicare, dat fiind faptul că abilitarea cetățenilor nu numai că va asigura o funcție puternică de pază pentru a evita și preveni corupția, dar cel mai important, va spori capacitățile comunităților locale, făcând-i pe cetățeni mai responsabili’’.    

Inițiativele locale ce vor fi implementate de către cele 24 de OSC-ri acoperă o gamă largă de subiecte, de exemplu: unul dintre proiectele care vor spori considerabil implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor este implementat de ONG „Cutezătorul”. Proiectul vizează promovarea cooperării inter-comunitare, monitorizarea investițiilor în Fălești și 8 localități adiacente apeductului Prut-Fălești. Peste 25 600 de persoane vor fi implicate în activitățile proiectului: 600 de cetățeni vor fi instruiți în domeniul aprovizionării cu apă și vor fi încurajați să participe la procesele de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor; aproximativ 25 000 de locuitori din raionul Fălești vor fi informați cu privire la rolul UE în dezvoltarea infrastructurii aprovizionării cu apă și canalizare, implicarea consumatorilor de apă în procesele decizionale și monitorizarea proiectelor de investiții europene. Potrivit managerului de proiect, Victor Cimpoieș, focusul va fi inclusiv și pe tineri ,, În cadrul proiectului ne propunem și implicarea tinerilor, aceștia fiind o resursă neexploatată la justa valoare, cu organizarea diferitor activități, printre care și o școală de vară pentru dezvoltarea capacităților în domeniile: protecția mediului, participarea în procesul decizional la nivel local’’.

La fel de interesant este și proiectul ”Abilitare Participare și Transparență” din orașul Drochia, care vine în susținerea proiectului ”Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă a or. Drochia” prin completarea componentei de informare și abilitare a cetățenilor. ,, Prin implementarea obiectivelor proiectului ne propunem timp de 12 luni motivarea și implicarea cetățenilor activi și responsabili în procesele de monitorizare a procedurilor de achiziții, participarea în procesul decizional și luare a deciziilor la nivel local’’, a menționat doamna Botnari Silvia,  manager proiect AO „Centrul de Resurse Univers”.

Mai multe detalii despre proiect pot fi accesate pe paginile: www.eu4civilsociety.md; www.procore.mdwww.casmed.md.

Evenimentul a avut loc în aer liber, în curtea restaurantului IMPERIAL (Str. Strii 3, municipiul Bălți).

Pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu COVID-19, participanții au purtat măști, iar numărul lor nu a depășit  50 de persoane.

Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de către Uniunea Europeană și este implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În regiunea de Nord partenerii proiectului sunt AO „Pro Cooperare Regională” și Asociația Obștească „CASMED”.