IPRE vine cu propuneri privind cultivarea unei atitudini critice în rândul cetățenilor pentru prevenirea divizării inter-etnice (video)



Autoritățile publice să elaboreze programe noi orientate pe îmbunătățirea relațiilor interetnice și sporirea coeziunii sociale. Este necesar să fie alocate resurse financiare suficiente pentru implementarea Strategiei privind Consolidarea Relațiilor Interetnice, precum și implicarea sectorului de afaceri în campanii informaționale dedicate.

Acestea sunt concluziile celui de al doilea video grafic, elaborat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, care are scopul să sensibilizeze opinia publică asupra problemelor privind polarizarea etnică în Republica Moldova. Filmulețele au fost realizate în baza notei analitice elaborate anul trecut de Stanislav Ghilețchi, analist al IPRE și Sarah Pagung, expert pe problemele minorităților din Germania.

Vezi aici video.

Potrivit autorilor studiului, polarizarea sporită a societății este unul din principalele obstacole în calea dezvoltării, iar aceasta aprofundează vulnerabilitatea tinerei democrații, care deja suferă de o concentrare din ce în ce mai mare a puterii și de o erodare puternică a încrederii în Guvern. Astfel, normele discursului public angajat de politicieni trebuie schimbate și lăsată deoparte practica zadarnică a partidelor de axare pe geopolitică, dar nu pe programe și politici de modernizare.

Pentru mai multe detalii vizionați primul film grafic aicisau consulta nota analitică aici, precum și puteți trimite propunerile pe info@ipre.md.

Redacțiile interesate în preluarea gratuită a filmului în calitate înaltă pot salva spotul de pe acest link.

Menționăm că filmul este realizată în cadrul proiectului „Establishing Policy Bridges with the EU – IPRE (Moldova)”, implementat de IPRE, în colaborare cu Institutul pentru Politici Europene din Berlin (IEP), cu sprijinul Inițiativei pentru Europa a Fundației pentru o Societate Deschisă (OSIFE).