frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Copiii din Pănășești vor ajunge la grădiniță pe un drum reparat

6Cum vine toamna și încep ploile, copiii din s. Pănășești, r. Strășeni, nu mai pot ajunge la grădinița din localitate. Ploile spală drumul de acces, transformându-l într-o râpă cu noroi. Elena Calmîș, beneficiara Programului de Accelerare a Participării Femeilor CIVITA, ediţia II, a decis să rezolve această problemă în acest an.

Proiectul inițiat de Elena abordează accesul limitat la serviciile educaționale preșcolare a 170 de copii – 87 de fete și 83 de băieți – din comuna Pănășești. Drumul spre grădiniță, când plouă torențial, este spălat de ape până se face râpă, iar traversarea sa devine imposibilă chiar și cu mașina. Pe timp de iarnă, drumul devine inaccesibil. „Din cauza stării deplorabile a acestui drum, nu pot ajunge la grădiniță nici mașinile care transportă produse și mărfuri (produse alimentare, cărbune etc). Iar pe timp ploios nici copiii nu frecventează grădiniţa, fapt ce influenţează nivelul de pregătire al acestora”, povestește beneficiara Programului CIVITA.

Elena Calmîş şi-a propus să mobilizeze comunitatea, dar şi administrația publică locală pentru a soluţiona problema menționată. Având susținerea acestora, la 4 august, 2014, a fost dat startul primelor lucrări de reparare a drumului de acces către grădinița de copii Pănășești. APL şi membrii comunităţii au contribuit financiar la procurarea plăcilor de beton şi la transportarea materialelor de construcţie la destinaţie. De asemenea, sătenii au dat dovadă de iniţiativă şi s-au implicat activ în lucrările reparative, în aşa fel încât rezultatele sunt deja vizibile.

Activităţile ulterioare pe care Elena şi-a propus să le realizeze în cadrul acestui proiect se axează pe creşterea interesului în rândul tinerilor (femei și bărbați) din localitate pentru a deveni mai activi la nivel comunitar și decizional. În acest sens, Elena şi-a propus să realizeze o şedinţă publică cu cetăţenii şi factorii de decizie din comunitate pentru a prezenta public devizul de cheltuieli legate de repararea drumului, să înainteze, împreună cu beneficiarii proiectului, demersuri către APL pentru a solicita contribuţia financiară, să participe împreună cu echipa şi tinerii la şedinţele Consiliului Local etc.

Proiectul comunitar este implementat cu suportul financiar al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD), Fundaţiei Soros-Moldova şi al Suediei.

Pentru mai multe detalii, accesati link-ul:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.673320289423354.1073741833.612192752202775&type=3

 

 



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola