frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Persoanele cu dizabilități se pregătesc pentru angajarea în câmpul muncii

Training HolercaniMai mulți tineri cu dizabilități, din diferite localități ale țării, au participat săptămâna aceasta la un training de dezvoltare personală,  pentru a-și ridica nivelul de competitivitate pe piața locurilor de muncă.

În perioada 15-17 iulie 2013, la Pensiunea Holercani, s-a desfășurat trainingul de dezvoltare personală “Și eu pot să lucrez!”, avându-i ca participanți pe 15 tineri cu dizabilități din diferite localități ale țării noastre. Scopul seminarului de instruire a fost de a ridica nivelul de competitivitate a persoanelor cu dizabilități pe piața locurilor de muncă din Republica Moldova.

În cadrul sesiunilor de instruire tinerii cu dizabilități au realizat teste de orientare profesională și au simulat susținerea unui interviu de angajare. Ei au aflat mai multe despre susținerea cu succes a unui interviu de angajare – cum să scrie CV-ul și scrisoarea de motivare; cum să se pregătească de interviu; cum să comunice cu angajatorul etc. Tinerii, de asemenea, au avut posibilitatea să-și împărtășească unii altora despre experiențele lor de angajare, despre dificultățile și lecțiile învățate.     

”Ca participant la aceste sesiuni de instruire am învăţat cum pot să-mi consolidez încrederea de sine, cum să-mi evaluez aptitudinile şi cum să mă comport la un interviu de angajare. Cursul a fost binevenit, au fost multe informații noi pe care le-am asimilat și am avut ocazia de a petrece trei zile în compania unor oameni deosebiți, învăţând foarte multe lucruri utile”, a menționat Ion Bălan, unul din tinerii cu dizabilități care au luat parte la training.   

Trainingul a fost organizat de Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilități în cadrul Proiectului de susținere a persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova, al cărui scop este sporirea accesului persoanelor cu dizabilităţi la piaţa locurilor de muncă din Republica Moldova.

Elaborarea şi publicarea acestui material este posibilă graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Proiectului de Susţinere a Persoanelor cu Dizabilităţi din Republica Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Ion Bulicanu



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola