Avem nevoie de educație în spiritul dezvoltării durabile?

„Meditația aduce înțelepciune, lipsa meditației lasă ignoranță, cunoaște bine ce te împinge în față și ce te ține în spate”, acestea sunt cuvintele rostite de marele înțelept indian Buddha de la care aș vrea să pornesc în analiza și expunerea punctului meu de vedere în ceea ce ține de  educația durabilă și necesitatea acesteia în societate, cu precădere în societatea românească. Nu știu dacă există o dată exactă pentru momentul apariției conceptului de dezvoltare durabilă, știm însă că tot mai multe dezbateri și semnale de alarmă în legătură cu acest subiect au apărut în ultimii treizeci – patruzeci de ani, cu precădere după criza energetică din anii ’70 ai secolului trecut, când pentru prima dată în cadrul Conferinței privind mediul de la Stockholm se recunoaște faptul că activitatea umană contribuie la deteriorarea mediului înconjurător și pune în pericol viitorul planetei. Pentru a accentua și mai mult importanța conexiunii om-natură, Organizația Națiunilor Unite a declarat perioada 2005-2014 „Deceniul Pentru o Educație Durabilă”. În acest sens, educația pentru dezvoltare durabilă aduce în același timp o nouă motivare pentru actul educațional, oferind astfel oportunitatea celor implicați, să participe creativ la identificarea soluțiilor și evaluarea alternativelor pentru crearea unui viitor sustenabil.

În prezent, nu există un model universal de educație pentru dezvoltarea durabilă, însă cu certitudine un astfel de model nici nu poate fi conceput, deoarece, în ciuda acordului în ceea ce privește conceptele generale, există abordări ale educației specifice fiecărei țări, care variază ca rezultat al dezvoltării economice, conceptelor religioase sau culturale. Fiecare țară ar trebui să își stabilească prioritățile și acțiunile pe care să le întreprindă, pornind de la condițiile ecologice, sociale și economice existente, educația pentru dezvoltare durabilă, fiind un subiect foarte important atât pentru țările dezvoltate cât și pentru cele sub sau în curs de dezvoltare, pentru că într-un final vorbim despre protejarea întregii planete, nu despre cazuri particulare. Liderii autentici, au recunoscut întotdeauna că resursa umană reprezintă factorul cel mai important pentru o entitate, iar resursa umană educată este o bogăție adevărată. Privind orice țară drept o entitate, despre care am amintit mai sus, ne putem da seama ce înseamnă educarea cetățenilor în spiritul dezvoltării durabile, mai ales că a preveni o situație negativă este mai ieftin decât a înlătura rezultatele negative care pot apărea. Educația de calitate reprezintă o condiție prealabilă pentru o educație în spiritul dezvoltării durabile, deci în spiritul dezvoltării sustenabile, putem defini educația drept transpunerea abstractului în realitate. Transformarea abstractului în realitate și consolidarea potențialului național, dar și a potențialului deținut de persoane luate individual cu scopul asigurării unei dezvoltări durabile, reprezintă în esență o „întreprindere de învățământ”. Educația urmează să asigure acordarea de sprijin pentru tineri în special, în lumea în continuă schimbare, globală și plină de provocări și incertitudini, ajutându-i să conștientizeze relațiile complexe și modul de acțiune pe care trebuie să îl adopte. Educația trebuie să se bazeze pe valori, însă niște valori sănătoase, precum responsabilitatea, toleranța, onestitatea sau respectul față de ce se află în jurul nostru, și să accepte provocările pe care complexitățile le pot scoate în cale. Printre provocările identificate în acest sens, amintim:

• Creșterea gradului de conștientizare a populației că educația cu referire la educația durabilă este esențială;
• Promovarea conceptului de durabilitate în cultura populară. Omului trebuie să ii explici un lucru, un concept, în așa fel încât nedenaturând realitatea să îl faci să înțeleagă ce pretinzi de la el;
• Dezvoltarea unor programe educaționale privind dezvoltarea durabilă cu antrenarea comunității. Dacă se dorește crearea unui beneficiu pentru comunitate, atunci acest proces urmează să plece din acel mediu, să se identifice mai întâi solicitările și necesitățile, după care să urmeze adaptarea a ceea ce se dorește a fi transmis;
• Dezvoltarea unui climat de lucu creativ și inovativ;
• Complexitatea conceptului de dezvoltare durabilă, etc.

Obținerea unei educații durabile include, recunoașterea problemei, urmând ca pornind de aici să se aloce resurse, asumarea unei responsabilități colective și încheierea unor parteneriate constructive, un factor important, dacă este să ținem cont că parteneriatele, fie ele publice sau public-private, au scopul de a aduce la un loc o serie variată de resurse, de care individual partenerii pot sa nu dispună, cu scopul creării unei valori adăugate superioare, întreprinderea de acțiuni decisive și nu în ultimul rând, indivizibilitatea și unitatea demnității umane, care face parte din acele valori umane despre care menționam că trebuie să constituie baza educației. Educația ajută la dezvoltarea abilităților de a învăța, de a locui împreună, adică de a aparține la un grup, de a face ceva și nu în cele din urmă de a trăi. Astfel educația reprezintă un element principal de transformare a dezvoltării durabile, oferind oamenilor posibilitatea de a traduce viziunea lor într-o realitate a societății. Aceasta nu numai că oferă competențe științifice, ci oferă și motivația pentru utilizarea lor, reprezintă explicația și oferă sprijin social pentru dezvoltarea de abilități, și pentru aplicarea acestora.  Acest proces de educație nu este altceva decât un proces de învățare, deprindere, a modului cum să ei deciziile necesare, pentru a asigura prosperitatea în viitor a economiei, ecologiei dar și a echității tuturor în societate, deci, dezvoltarea gândirii orientate spre viitor trebuie să devină o sarcină esențială a educației.

Toate aceste procese constituie parte integrată a unui sistem, și vorbim aici desigur, despre sistemul de învățământ, deci cum ar trebui să fie structurat acest sistem din perspectiva dezvoltării durabile?  O societate democratică se poate simți în siguranță și să crească în mod constant, în cazul în care sisteml de învățământ îndeplinește cel puțin două cerințe:

• Procesul de învățământ ar trebui să fie de așa natură, încât chiar și cei mai slabi elevi să fie educați astfel încât acțiunile lor, actuale și viitoare, să nu prezinte nici un pericol pentru societate sau pentru ei înșiși.
• Calitatea formării elevilor/studenților trebuie să fie incontestabilă, astfel încât aceștia să devină profesioniști și să poată face față la cele mai complexe probleme și provocări ale vieții moderne.

Daca sistemul de învățământ nu îndeplinește aceste două condiții minime, atunci nu putem vorbi de învățământ durabil, despre educație durabilă, sau cu atât mai mult de dezvoltare durabilă a societății. Cei care reprezintă acest sistem, sunt parte integrantă a acestuia, și ar trebui să posede anumite calități, astfel încât să contribuie la dezvoltarea și perfecționarea continuă a acestuia. Aceștia ar trebui să fie capabilii să ia decizii competente, în situații neobișnuite, care necesită o flexibilitate a gândirii, și cunoștințe aprofundate în anumite domenii, să fie responsabili, să aibă capacitatea de a demonstra abilitățile de inițiativă și sociale, de a lucra ca o echipă atunci când pun în aplicare proiectele sociale importante. Este destul de greu să determinăm, „sau poate ușor!?”, un nivel sau altul al existenței unei educații durabile, însă cel puțin pentru început, ar fi util să se țină cont de următoarele aspecte:

• Crearea de suport metodologic care să permită integrarea temelor ce țin de dezvoltarea durabilă în cadrul disciplinelor deja existente (chimie, geografie economie, etc.);
• Dezvoltarea unor cursuri referitoare la dezvoltarea durabilă, care să fie oferite/predate în cadrul facultăților de profil;
• Elaborarea de materiale educaționale adecvate;
• Crearea unui sistem de simulare prin organizarea de concursuri, olimpiade, conferințe, etc.

Sistemul educațional, trebuie recunoscut ca și proces prin care atât oamenii cât și societatea își pot trasa obiectivele și atinge maximul de potențial, deci educația pentru sau în spiritul dezvoltării durabile impune o reorientare a sistemului curent, bazat exclusiv pe oferirea de informații, către unul bazat pe tratarea de probleme și identificarea soluțiilor posibile. În cadrul Figurii 1, am încercat să prezentăm și să prioritizăm bazându-ne pe principiile construcției piramidei lui Maslow, care sunt pașii de urmat pentru obținerea unei educații pentru dezvoltare  durabilă.

Figura 1. Direcții de amplificare ale promovării educației pentru dezvoltare durabilă

Paradoxal sau nu, însă cu cât o societate este mai educată și mai înstărită cu atât impactul ei negativ asupra mediului este mai mare, necesitățile de consum sunt mai mari și poluarea la fel. Ceea ce duce la concluzia că doar educarea cetățenilor nu este suficientă pentru realizarea dezvoltării durabile. Provocare este să educăm fără a crește nevoia de consum a populației, modificând tendințele de consum și limitând poluarea, adică să îi motivăm să folosească conștient. În regiunile în care populația nu dispune de un grad ridicat de educație, în general economia se reduce la agricultură și extragerea resurselor.

Cu cât nivelul de educație crește – apar industrii din ce în ce mai sofisticate și gradul de comsum este ridicat, poluarea este mai mare etc. Legătura dintre dezvoltare durabilă și educație este deci complexă. Cercetările arată că educația este cea care ajută țările să își atingă obiectivele de dezvoltare durabilă. Impactul este asupra creșterii productivității în agricultură, crește gradul de atenție acordată sănătății, reduce rata de creștere a populației și îin general crește nivelul de trai. În reorientarea educației către dezvoltarea durabilă, cei care dezvoltă programe de educație trebuie sa găsesască echilibrul între cunoștiințele viitorului și modul tradițional de viață. De mute ori modul tradițional de viață ne surprinde cu rezolvări foarte ecologice ale problemelor legate de folosirea resurselor.

Educația pentru și în spiritul dezvoltării durabile trebuie să provoace societatea, să adopte noi comportamente și măsuri pentru a asigura un viitor decent, aceasta respinge cutumele tradiționale și face loc unor abordări noi, bazate pe valori, gândire critică și analiză, încurajează participarea la luarea deciziilor, și identificarea informațiilor relevante la nivel local mai degrabă decât la nivel global, direcția de urmat fiind cea de la unitar la întreg. În concluzie, deceniul educației pentru dezvoltarea durabilă urmărește schimbarea abordării față de educație, astfel încât să integreze principiile și practicile dezvoltării durabile. Această schimbare poate fi înfăptuită prin îndeplinirea următoarelor obiective:

• Facilitarea networking-ului și colaborarea părților interesate în educația pentru dezvoltare durabilă;
• Sprijinirea țărilor în demersurile de atingere a scopurilor legate de dezvoltarea durabilă;
• Furnizarea de noi oportunități și instrumente pentru reformarea educației, etc.

Alexandru Panfilii- JCI Timișoara.