frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Centrul Pro Didactica a selectat 50 de şcoli care vor participa în cadrul unui proiect de susţinere a şcolilor din mediu rural

CENTRUL PRO DIDACTICA A SELECTAT 50 DE ŞCOLI CARE VOR PARTICIPA ÎN CADRUL UNUI PROIECT DE SUSŢINERE A ŞCOLILOR DIN MEDIU RURAL

Centrul Educaţional Pro Didactica a făcut publică lista şcolilor care vor participa în cadrul proiectului „Comunităţi şcolare în acţiune: Crearea condiţiilor de frecventare a şcolii pentru copiii din familiile social-vulnerabile”, lansat la 30 noiembrie curent.

Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la agenţia INFOTAG, coordonatoarea proiectului, Lilia Nahaba, a menţionat că selectarea s-a făcut în cîteva etape, cu suportul direcţiilor de învăţămînt, în final fiind selectate 50 de şcoli de pe întreg teritoriul R.Moldova.

„În această listă au fost incluse cel puţin cîte o şcoală din fiecare raion. Ţinînd cont de faptul că în localităţile din sudul ţării situaţia este mai dificilă, din raioanele de la sud au fost selectate cîte 2-3 şcoli”, a menţionat coordonatoarea proiectului.

Potrivit ei, proiectul prevede acordarea unor granturi pentru ameliorarea situaţiei materiale a copiilor din familiile social-vulnerabile în vederea menţinerii acestora în şcoală, precum şi susţinerea acţiunilor extracurriculare din aceste şcoli.

Directorul Centrului Pro Didactica, Rima Bezede, a menţionat că deja a fost anunţată licitaţia pentru procurarea îmbrăcămintei, încălţămintei şi rechizitelor şcolare. În total, de acest ajutor vor beneficia 2200 de copii din cele 50 de şcoli.

„Sperăm ca pînă la finele lunii să desemnăm cîştigătorul licitaţiei, astfel ca elevii beneficiari să intre în posesia ajutorului cît mai curînd posibil. În special de susţinere materială vor beneficia copiii rămaşi fără grija părintească, din familiile care au un nivel de venituri sub pragul sărăciei, din familiile afectate de şomaj, care au doar un singur părinte sau din familiile cu mulţi copii”, a spus Rima Bezede, care a precizat că, indiferent de eforturile pe care nu le-ar depune şcoala, aceasta nu poate deveni o instituţie atractivă pentru copii, atît timp cît ei nu au cu ce se îmbrăca, în special, în perioada rece a anului.

Ea a menţionat totuşi că accentul principal în cadrul proiectului va fi pus pe dezvoltarea capitalului uman al şcolilor şi pe dezvoltarea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice.

„Investind în capitalul uman, vom putea face ca investiţia să fie una durabilă”, a spus directorul Centrului.

Vicedirectorul liceului teoretic din satul Răzeni, r-n Ialoveni, Adelina Gheţiu, a menţionat că în şcoli există foarte mulţi copii talentaţi, care însă, din lipsa surselor financiare, nu-şi pot dezvolta abilităţile. Ea a precizat că acest proiect vine anume întru susţinerea copiilor care au cel mai mult nevoie de ajutor.

Directorul de programe din cadrul Fundaţiei Soros, Ana Coreţchi, a menţionat că una din cele mai afectate pături ale societăţii, în special în perioada de criză, sînt copiii.

„Cu efortul Centrului Pro Didactica sperăm să acoperim golurile din sistemul educaţional al R.Moldova”, a spus Ana Coreţchi.

INFOTAG precizează: Proiectul are o durată de doi ani şi este sprijinit de „Fondul de urgenţă”, un program internaţional creat de George Soros în vara anului 2009 pentru atenuarea efectelor negative ale crizei economice mondiale în Europa Centrală, de Est şi Sud-Est şi Asia Centrală, oferit prin intermediul Fundaţiei Soros-Moldova.

 

Sursa: INFOTAG



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola