Interviuri

Vera Zadoinov, este o tânără speranţă pentru cinematografia noastră! De curând a primit o veste la care visa mult, cea de a juca într-o peliculă, şi nu oricare, ci regizată de celebrul Valeriu Jereghi, cel care a dus faima ţării noastre pentru producţia “Arrividerci”. În curând, Vera va pleca la Kiev, unde va începe munca pentru un film nou, regizat de maestrul Jerghi.
Cum ai descoperit acestă oportunitate, cea de a te filma într-o producţie străină?
De fapt, nu pot să spun că eu am descoperit această oportunitate, provocarea a venit din partea marelui maestru Valeriu Jereghi, iar eu nici nu am mai stat să mă gândesc, am acceptat din prima. Mereu mi-am dorit să încerc să joc în film, mi-am dorit să devin o actriţă profesionistă iar aceasta după mine este o şansă care nu trebuie ratată.
Poţi să ne spui mai multe despre rolul tău?
Am un rol foarte senin, ceva mă caracterizează cu eroina din film. Descoperindu-l, m-am îndrăgostit din prima în el. Eroina mea este o fată liniştită, care ţine şi îşi face griji pentru sora sa, pe care o iubeşte mult. Deci, sunt impresionată atât de film cît şi de rolul meu.
Cum e să muceşti alături de maestrul Jereghi?
Eu încă nuştiu, am auzit multe lucruri bune despre dumnealui, am auzit că e un maestru de valoare şi mă voi strădui să-i fie dumnealui uşor cu mine. Eu sper să fiu ajutată de d-lui. Cum e să munceşti alături de maestru Valeriu Jereghi? Am să vă povestesc după filmări!
Eşti totuşi în an absolvent, clasa a IX-a. Cum se împacă examenele cu munca ta din afara orelor de curs?
Munca mea în afara orelor de curs nu îmi afectează pregatirea de examene, deşi am foarte puţin timp şi nu prea le reuşesc pe toate.
Voi recupera!
Care sunt principiile de viaţă după care te ghidezi, dat fiind faptul că părinţii tăi lucrează în domeniul juridic?
Eu de fapt mă conduc de principiul dreptăţii, echităţii şi egalităţii, toţi suntem egali.
Ce şanse crezi că are cinematografia noastră?
Sperăm că generaţia nouă va ridica faima cinematografiei moldave, avem multe lucruri frumoase, care merită arătate.

Victoria Boţan, stundentă anul II Master, la jurnalism USM, este o tînără de la care poţi învăţa multe! O cunosc mereu optimistă, cu zâmbetul pe buze, deseori cînd mă întîlnesc cu ea, mereu are treabă undeva: ori la radio, ori la facultate, ori la careva evenimente, că aşa trebuie să fie un jurnalist - în vîltoarea evenimentelor! Pe lîngă activităţile enumerate mai sus, Victoria mai are o pasiune - fotografia. Îi place să surprindă clipa în aparatul foto, să "înregistreze" pe bandă momente şi chipuri! Iată şi dovada!
Victoria, tu eşti îndrăgostită de fotografie. De unde vine această pasiune?
De fapt, nu-mi amintesc exact momentul cînd am spus „Da, asta e! Vreau să fac fotografie!”. Ea a intrat cumva firesc în viaţa mea. La început, am primit cadou de la un prieten un aparat Fujifilm şi am început să fotografiez absolut totul. Cînd am învăţat să fac poze mai calitative, am trecut la alt nivel şi mi-am luat un aparat mai performant. Dar, cît de scumpă nu ar fi aparatura, ea nu face din tine fotograf. Trebuie să fie pasiune în tot ceea ce faci, cunoştinţe în domeniu, dar şi talent.
Ce preferi mai mult să fotografiezi?
Îmi place să fotografiez oameni. Copii, tineri, bătrîn, fiecare vine cu istoria sa şi eu ca fotograf trebuie să-i surprind în imagini nu doar chipul dar şi caracterul, personalitatea, povestea ascunsă în ochi. E un lucru dificil, dar foarte interesant şi creativ.
Această poză am făcut-o pe cînd numai începeam să fotografiez. În reportaj e un copil care aleargă după minge în scuarul Catedralei. Îmi place mult această imagine fiindcă e dinamică şi emană multă lumină, dinanism, libertate. Libertatea copilului constă nu doar în libertatea de a se mişca în joc, dar şi în libertatea de a gîndi, a acţiona. Am observat, cu timpul pierdem ceva din această libertate specifică copiilor. În general, am o slăbiciune aparte pentru pozele alb-negru.

În poză e o rudă de-a mea, pictoriţa Veronica Iftodii, care în acel moment mă picta în atelierul său. Veronica lucra cu atît entuziasm că nici nu observa cum o fotografiam. Astfel, am reuşit să arăt prin imagine atmosfera de lucru a pictorilor. Păcat că poza nu poate reda şi mirosul de vopsele din atelier, un miros tare specific dar şi plăcut. Sincer, aş mai poza încă odată pentru pictură!
În imagine e sora prietenei mele. Era prima şedinţă foto cu o femeie gravidă. Poza redă o aşteptare luminoasă a unei femei care urmează să aducă pe lume o nouă viaţă. Chipul femeii ce aşteaptă un prunc e atît de perfect, aproape divin, încît o asociez cu o madonă.

Fata din imagine e colega mea de facultate. Aici are un chip atît de copilăros, visător şi jucăuş, încît de fiecare dată mă aduce la gîndul cît de important e să păstrăm copilul din noi pe tot parcursul vieţii şi să nu ne ruşinăm nicicînd să-i dăm frîu liber. Viaţa e şi aşa prea scurtă şi trebuie să o trăim colorat.

Faci acum studii la masterat, în jurnalism. De ce anume acest domeniu?
Da, sunt ultimul an la masterat în Jurnalism, USM. Am ales această facultate fiindcă mă reprezintă. Sunt sociabilă, dinamică, îmi place să fiu în centrul oamenilor şi al evenimentelor. Sunt curioasă, îmi place să scriu şi am o sete permanentă de a mă informa. Nu cred că aceste calităţi le-am căpătat la studii, însă cred că anume ele m-au determinat să fac anume această alegere. Cum spuneau profesorii noştri: “Cîţi jurnalişti calcă pragul facultăţii, atîţia şi vor ieşi.” Şi au dreptate, fiindcă facultatea nu crează jurnalişti, ea oferă doar o bază teoretică de la care să ne pornim, doar profesînd poţi deveni specialist.
Te-am auzit şi la radio de cîteva ori! Prin ce te-a cucerit acest segment al mass-media?
Întotdeauna mi-a plăcut radioul. Poate m-au influenţat la un moment dat şi studiile muzicale, fiindcă întîi de toate îmi place să ascult. Ţin minte că în toţi anii de practică eram interesată numai de radio. Mergeam de la un post de radio la altul şi încercam să găsesc ceva util pentru mine. Nu mă ruşinam să bat la uşile posturilor de radio chiar din băncile facultăţii, ştiam că atracţia asta nu e întîmplătoare. Eram atît de pasionată de radio încît eram gata să mă încerc în toate ipostazele. Şi mi-a reuşit! Din anul doi de facultate activez la un post de radio privat din capitală în calitate de prezentatoare de ştiri, dar am lucrat şi ca operator, moderator, un timp chiar am preluat funcţia de director de programe. La radio trebuie să ai ambiţia să încerci de toate şi să nu-ţi fie frică să experimentezi.
Cine este Tudosan Corina? O tânără jurnalistă care adoră muzica și voluntariatul, o viitoare artistă care va duce numele țării noastre peste hotarele ei și care se bucură din plin de farmecul anilor de studenție!
Cine este totuși Tudosan Corina?
Cred că este prima dată cînd răspund la această întrebare. Sunt studentă în anul III la facultatea de Jurnalism și Științele Comunicarii la Universitatea București, dar hai să o iau de la capăt. M-am născut în Telenești, Republica Moldova, când aveam 13 ani m-am mutat în Iași, ai mei mereu și-au dorit să ne mutăm în România. Am terminat liceul acolo, apoi am plecat spre București, orașele aglomerate îmi sunt mai aproape de inimă. Sunt o persoana plină de vise și planuri de viitor. Ceea ca mă caracterizează este, probabil, optimismul și faptul că fac mereu doar lucruri care imi provoacaă plăcere.

Cât de mult ți-a schimbat viața Facultatea de Jurnalism ?
Nu stiu dacă facultatea de Jurnalism mi-a schimbat viața sau modul de gândire. Am fost mereu o persoană “open minded” și am vrut să fac lucruri cât mai căudate..mai altfel. Facultatea de
Jurnalism este totuși diferită de altele. Este printre puținele facultăți unde comunicare între studenti este atât de bună. Mi-am făcut prieteni aici, petrecem mult timp împreună, lucram la diferite proiecte și ne bucuram de studenție.
De ce ai ales Jurnalism și de ce ai preferat să studiezi în România?
Am ales România, sau mai bine zis, părinții mei au ales România pentru că își doreau să am un viitor mai bun, un orizont mai larg. În comparație cu R. Moldova, România oferă mai multe posibilități în toate domenille, indiferent că este vorba despre carieră, călătorii sau proiecte. Jurnalismul a fost prima opțiune după ce am terminat liceul. Pe parcursul liceului eram sigură că voi merge la facultatea de drept, devenise o traditie in familie, insă după ce am dat bacalaureatul am realizat că vreau să fac altceva. Jurnalismul a fost prima opțiune, este o facultate care îți oferă locuri de muncă, te lasă să gândești, să-ți expui toate ciudățeniile.
Ce vrei să faci în viitor?
În viitor aș vrea să realizez ceva în domeniul muzicii. Muzica pentru mine a fost mereu ceva mai mult decât un simplu hobby, de mică mă vedeam cântînd pe scenă. Chiar dacă urmeaz facultatea de jurnalism, în capul meu a rămas acea imagine din copilărie, o sală plină de oameni, o scenă și un microfon. Cam așa îmi văd eu viitorul
Ce faci în timpul tău liber?
Timpul meu liber îl dedic, aproape în totalitate, muzicii. Îmi place să cânt, indiferent de locul unde mă aflu. De multe ori merg în localuri de karaoke. De multe ori ne luăm chitarile și mergem în parcuri unde stăm și cântăm, jucăm ceva, povestim. Cam asta fac cu prietenii mei.Sunt o persoană veselă, îmi place să merg în cluburi, să dansez, să mă distrez. Sunt tânără, îmi fac timp pentru toate, pentru familie, școala, voluntariat, muzică și distracții.
În ce proiecte ești implicată în prezent?
Chiar acum lucrăm la un nou proiect împotriva discriminării, sponsorizat din fonduri europene. Împreună cu 3 prieteni am pus bazele unei organizații nonguvernamentale “diferiți dar egali” în cadrul căreia facem proiecte de interes național. Acest proiect este primul sponzorizat din fonduri europene, pana acum am avut doar sponsori locali pentru activități de mediu sau probleme sociale. În România, discriminarea este o problemă foarte mare și foarte des întâlnită, din această cauză încercăm să luptăm împotriva rasismului prin activități de conștientizarea națională.
Ce rol a avut “diferiti dar egali” in viata ta?
“Diferiti dar egali” este copilașul nostru. Totul a început acum 3 ani, făcusem atunci cunoștință cu un tânăr jurnalist implicat în activități sociale. Am început să vorbim despre problema rasismului în Romania, despre lipsa reciclarii, despre mediu. Ne-am gândit ca ar fi bine să facem ceva în acest sens, nu doar să vorbim despre cât de mult ne deranjează faptul că autoritățile au lăsat mâinile în jos. Primul proiect la care am lucrat împreună s-a numit “vreau să respir” am organizat workshop-uri și prelegeri pentru elevi, spre mirarea noastră, au fost foarte receptivi și s-au implicat activ în toate activitățile propuse de noi. Apoi, am pus bazele organizației “diferiți dar egali” oricine este liber să se implice. În acest moment lucrăm la câteva proiecte ce vizează scchimul de experiență cu Spania, în viitorul apropiat vom desfășura un proiect asemănător cu Republica Moldova
Unde ai făcut voluntariat?
Voluntariat am început să fac din liceu. Prima activitate de acest gen a fost pentru niște copii orfani, liceul nostru a organizat un concert caritabil pentru ei. M-am implicat în organizare, am și cântat, muzica fiind cea mai mare pasiunea a mea. Dupa acel concert am început să mă implic tot mai mult în activități de voluntariat. Am fost voluntară la “salvați copiii”, mai târziu la “Verde pentru viață”. Acum fac voluntariat, cand mai am timp, la “Brigada de voluntari”. Brigada de voluntari se implică în organizarea de evenimente, ultimul concert important a fost “The wall” de Roger Waters, unul dintre membrii trupei Pink Floyd. “Diferiti dar egali” este cea mai importantă organizatie pentru mine, este ceva la care am lucrat, ceva ce mi-am imaginat și am reușit transform aceea idée în realitate.
Ce înseamnă voluntariatul pentru tine și ce rol are în dezvoltarea ta ?
Voluntariatul ar trebui să ocupe un loc important în viața oricărei persoane, mai ales pentru studenții care au destul timp liber. Societatea nostra se confruntă cu foarte multe dificulăți, însă nimeni nu are timp pentru ele. Ar trebui să facem voluntariat din dorința de vedea o țară mai bună, de a-i ajuta pe ceilalți, este datoria noastră, a ființelor umane, să ne ajutăm între noi.
Cât de important este voluntariatul și activitățile extra-școlare pentru tinerii din ziua de azi?
Tinerii au fost mereu diferiți. Din punctul meu de vedere, tinerii se împart în două categorii: cei cărora le pasă și cei pe care nu-i interesează nimic. Din fericire, am avut ocazia să întâlnesc mai mulți tineri care se încadrează în prima categorie. Acum un an am fost ca voluntar într-un proiect desfășurat în Germania, acolo au participat tineri din multe țări europene și asiatice. Am observat că voluntariatul a căștigat teren în ultimii ani. O motivație o reprezintă și ajutoarele europene pentru astfel de activități. Mă bucur să văd cât mai mulți tineri implicați, elevi de liceu, student. Consider că voluntariatul se bucură de o mai mare popularitate acum decît inainte.
Cum vezi voluntariatul din R.Moldova și care sunt șansele ca tinerii să devină voluntari?
Din păcate petrec prea puțin timp acasă pentru a putea observa cât de implicați sunt tinerii și cât de multă importanță dau ei problemelor sociale. Tind să cred că voluntariatul este mai redus la noi acasă, deoarece nu se alocă destule fonduri organizațiilor nonguvernamentale. Pe lângă asta, mulți tineri de la noi au rămas cu o gândire “comunistă” fiecare încearca să facă ceva pentru el și mai puțin pentru ceilalți. Nu este o regulă generală, însă eu cred că tinerii din Moldova sunt mai puțin predispuși spre acțiuni de voluntariat decât în țările vestice.
Scrie o întâmplare din viața ta de voluntar care te-a marcat.
Nu știu dacă este neapărat un caz interesant ceea ce urmează să vă povestesc, însa este cazul care m-a afectat cel mai mult în viața mea de voluntar. Eram anul I la facultate, atunci începusem să lucrez ca voluntar pentru “salvați copiii”. Această organizație ajută anual foarte mulți copii orfani, bolnavi și săraci. La prima acțiune ca voluntar al acestei organizații am mers într-o familie de romi și le-am dus căte ceva copiilor. Niciunul dintre cei 6 copii nu mergeau la școală. L-am întrebat pe unul dintre copii de ce preferă să stea acasă în loc să mergă la școală, răspunsul lui a fost următorul “eu am mers la școala când eram mai mic timp de4 ani, însă acești 4 ani au fost mai mult un chin. În fiecare zi mi se spunea că locul meu nu este acolo, că eu sunt o cioară, că merit să stau pe strazi si să fur. Mi s-a spus foarte multe lucruri urâte, chiar și profesorii aveau această atitudine față de mine. Eu eram singurul țigan din acea școală. În fiecare zi veneam plângând acasă și nu învățam nimic.”
Toți ar trebui să învățăm ceva din asta, problemele pe care le aveam cu țiganii sunt cauzate de noi, din atitudinea noastră față de ei. Nicio persoană nu se va comporta frumos cu tine dacă tu o maltratezi. Pe mine m-a afectat mult acea întâmplare, din acest motiv am și aplicat la niște fonduri europene cu un proiect ce luptă împotriva discriminării. Sper ca în viitor, diferențele rasiale și înclinația sexuală să nu mai fie condamnate, fiecare să fie liber.
Martin Luther King spunea “nimeni nu este liber dacă nu suntem toți liberi” rasismul și discriminarea ne fac pe toți sclavii unei societăți bolnave.
Daniela Timofti
Mai multe articole …
- "Țara are nevoie de tineri specialiști"
- Silvia Timofti: ,,În România viața mea s-a schimbat”
- "Exist prin muncă"
- "Voluntariatul nu are o vârstă sau o limită"
- Ana Bejenaru- un exemplu demn de urmat
- Alexandru Cocetov: ,, A fi activ e la moda"
- Elena Rățoi: ,,Tinerii sunt promotorii schimbării”
- Dan Belibov: ,,Am în sînge dorinţa de a schimba lumea”
- Felicia Luchianenco: "Fiind voluntar, vezi lumea cu alţi ochi"
- Tatiana Platon- vise si realizari
Pagina 78 din 181
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md








