Dan Belibov: ,,Am în sînge dorinţa de a schimba lumea”

Pe Dan Belibov l-am cunoscut cu mulți ani în urmă la un training organizat de Y-PEER, de atunci l-am întânit la tot mai multe evenimente. Despre el pot spune că se află printre puținele persoane care chiar vor să schimbe ceva în țara noastră, pentru tinerii noștri. Dan este pasionat de jurnalism și voluntariat, trăiește fiecare clipă ca și cum ar fi ultima și în fieca zi încearcă să ajute pe cineva. Pentru el voluntariatul a devenit un drog iar fără el nu-și vede viitorul.

dan Dan este elev în clasa XI-a,Liceul Teoretic Varniţa. Locuiește în oraşul Bender, însă copilăria, studiile şi cele mai frumoase emoţii s-au cazat la fel în Varniţa. 

În ce proiecte ești implicat la moment?

La momentul actual sunt implicat într-un şir de proiecte. Printre acestea se numără şi proiectul iniţiat de Centrul de Informare privind Drepturile Omului, care are drept scop pomovarea şi respectarea drepturilor grupurilor minoritare din regiunea Transnistreana, Găgăuzia şi regiunile cu securitate înaltă. Un alt proiect în care mă implic ani la rînd este ,,Săptămînă Sănătăţii’’, iniţiativă a organizaţiei Tinerii pentru Dreptul la Viaţă, care anul acesta va fi desfăşurată într-un nou format, în satele Mireşti şi Ruseştii Noi. În satul Varniţa la momentul de faţă are loc constituirea unui fond pentru tineri, din care fac parte. Evident mă implic nu doar în activităţi ce se realizează în cadrul anumitor proiecte, pe lîngă acestea sunt liderul Asociaţiei de Tineret "Şansa" din satul Varniţa. Anul acesta a fost creat pentru prima dată Consiliul Naţional al Elevilor, particip si eu alături de alţi 30 de elevi din țară.

Cum ai început să faci parte din echipa Y-PEER ?

Ţin minte cum am citit într-o zi pe civic.md informaţia că se organizează un training cu tematica "Jurnaliştii informează despre HIV/SIDA", titlu care mi-a captat imediat interesul. Mai apoi a fost să aplic la acest training şi am fost acceptat, cu toate că eram unul dintre cei mai mici la acel training. Iar în urma a câtorva zile de acumulare a informaţiei privind arta jurnalistică şi sănătatea reproductivă, am fost interesat să mă alătur şi eu în rîndurile Y-PEERilor. Fiind membru ai acestei organizaţii am activat ca jurnalist, atît şi educator de la egal la egal. În scurt timp am organizat o instruire în satul Varniţa pentru a constitui acolo o echipa de educatori. Îmi amintesc şi acum foarte bine cum a venit Victoria Colesnic din Chişinău cu 2 pachete mai grele decît ea însăşi doar pentru a face un training. Probabil, anume graţie existenţei în organizaţie persoanelor dornice de a se dedica unei schimbări, aceasta a devenit una excepţională. Datorez Y-PEER un şir larg de cunoscuţi, experienţă şi o mulţime de emoţii pozitive.

Scriind pentru Fără Tabu mă suplinea mîndria, pentru că conştientizam că un articol de-al meu, poate modifica ceva în viaţa unui tînăr şi acest sentiment este impunător. Am dobîndit o experienţă jurnalistică de nemăsurat în acest sens şi chiar ajung pînă astăzi să recitesc unele dintre articolele mele din buletin.

În prezent  scriu mai mult pentru mine, de la unele evenimente pentru revista locală, şcolară, chiar şi unele naţionale. La moment sunt şi reporter special la Radio Moldova Tineret, unde cu toate că rareori, dar pot fi auzit cu vre-un reportaj.

Unde faci voluntariat ?

La moment fac voluntariat în cadrul organizaţiei Tinerii pentru Dreptul la Viaţă, Asociaţia de Tineret "Şansa". Deasemenea mă implic drept voluntar în cadrul altor activităţi al organizaţiilor din care nici nu fac parte, dar cu care am norocul să mai colaborez.

Voluntariatul este pista de start pentru viitor, este experienţa iniţială perfectă, deoarece anume aşa te înveţi să faci ceva calitativ fără a aştepta recompense materiale. Deseori sunt chiar şi întrebat "Adică lucrezi pentru mulţumim?", însă sunt sigur că activez şi lucrez pentru anume acest "mulţumesc", pentru acel zîmbet care vine din interiorul omului, sunt nişte senzaţii deosebite şi doar un voluntar probabil le-ar putea înţelege. Voluntariatul mi-a acordat o mulţime de lucruri, pornind de la banala experienţă pînă la prieteni şi arta de a preţui momentul. Nu ştiu dacă există în lume vre-o activitate capabilă să înaripeze şi să te impună să avansezi la fel. E ca un drog, cu cît mai activ social eşti, cu atît mai mult doreşti să mai faci ceva. Senzaţia că eşti important, că poţi face o schimbare în societate te ajută să-ţi perfecţionezi şi propria imagine de sine. Ce e voluntariatul pentru mine? E viaţă!

Ce planuri de viitor ai ?

Nu am planuri concrete pe viitor, de regulă la această întrebare răspund: "să devin preşedinte" sau "să reinventez iPhonul". Şi chiar de ce nu? Suntem drept un castel cu o mulţime de uşi, după fiecare dintre ele, se află o caracteristică ce o posedăm, o posibilitate, pe măsură cît renunţăm la posibilităţi, uşile se închid, pentru ca la bătrîneţe să stăm în faţa unei singure uşi. Sincer, nu prea mi-o doresc, prefer să circul din uşă în uşă, trebuie să le văd pe toate. Pe lîngă toate, probabil îmi voi alege o carieră în IT, dar sigur nu voi rămîne pasiv din punct de vedere social, deja am în sînge dorinţa de a schimba lumea şi e complicat să te laşi de deprinderi.

P.S   

Tinerii din ziua de astăzi uită adevăratele valori ale sale. Stînd cu un păhar de bere nu vei deveni de fapt mai cool, vei deveni ca toţi. Mai deosebit e omul care poate să schimbe societatea. Cunosc o mulţime de persoane active, voluntari pînă în măduva oaselor, însă sunt întristat că ei formează nici măcar 1 % din totalul populaţiei. Orice tînăr trebuie să conştientizeze că trebuie să-şi dezvolte abilităţile, să avanseze, să progreseze, fiindcă dacă nu ai învăţat nimic nou într-o zi, ai pierdut acea zi. Şi oare ce poate să te ajute să avansezi mai mult decît voluntariatul sau activităţile extra-şcolare? Mă gîndesc uneori, şi dacă devin toţi activi sociali, cui să mai ajutăm în aşa caz?     Dar, cred că găsim noi voluntarii cu ce să ne ocupăm dacă devenim un glob întreg. În concluzie, aş vrea să spun, haideţi să nu fim oameni simpli, fiindcă avem dreptul să fim extraordinari!

Daniela Timofti

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola