Interviuri

Interviu cu Mihaela, elevă în clasa a VII-a (raionul Drochia)

50 de grupuri de copii din raioanele Drochia și Ștefan Vodă au învățat cum pot rezolva problemele cu care se confruntă semenii lor; își descoperă talentele și abilitățile și comunică fără bariere sociale – toate au loc în cadrul proiectelor comunitare pe care le-au gândit și implementat împreună cu profesorul de educație civică.

Mihaela este membrul unui grup de inițiativă și ne vorbește astăzi despre cum a lucrat asupra proiectului și cât de mult a schimbat-o această experiență.

- Mihaela, care a fost scopul proiectului pe care l-ai realizat alături de colegii tăi?

- Prin proiectul pe care l-am realizat am vrut să îmbunătățim calitatea orelor de educație fizică; să le facem mai interesante și să implicăm cât mai mulți copii în activități sportive, prin procurarea unui echipament sportiv diversificat.

- Cât de mare era echipa de proiect și cum ați ajuns să lucrați împreună?

- Echipa era formată din 19 copii. Eram un grup mixt – elevi în diferite clase, începând cu a 5-a și terminând cu a 9-a. Fiecare dintre noi a completat un formular de aplicare, după ce a aflat despre crearea grupului de la profesoara de educație civică.

- După ați format echipa și ați depistat problema, ce acțiuni ați întreprins pentru a o soluționa?-Ca să colectăm suma de bani necesară, am desfășurat o expoziție. Era în ajun de ziua mărțișorului și am decis să facem mărțișoare hand-made și să le vindem la expoziție.

- După acesta am organizat un concert de caritate în gimnaziu, la care am invitat și autoritățile publice locale, dar care nu au venit. Și dacă reprezentanții APL nu au venit la noi, ne-am dus noi la ei. Am luat cu noi poze de la concert ca să le arătăm cât de mulți suntem care așteptăm susținerea lor. APL s-au convins de seriozitatea inițiativei noastre și ne-au ajutat de mai multe ori ulterior.

- Cât de mult sau schimbat de atunci orele de educație civică?

- Eu aș spune că nu s-au schimbat. Tot ce am făcut pentru proiect a fost în afara orelor. În plus, eu sunt unica de la mine din clasă care s-a implicat în proiect. Colegii mei nu prea ar înțelege ce vorbim cu profesoara, când vorbim despre proiect.

- Ce ai reușit să înveți din experiența de inițiere, scriere și dezvoltare a unui proiect comunitar?

- Știu bine că am prins curaj și am mai multă încredere în propriile forțe și capacități. Eu am luat exemplu de la alți colegi, care nu erau timizi, precum eu, și mi-a plăcut să vorbesc despre ceea ce îmi place sau nu 

- Dar părinții tăi, ce cred ei despre implicarea ta în asemenea activități?

- De fiecare dată când trebuia să facem ceva, le povesteam părinților despre ceea ce cred și emoțiile pe care le aveam. Ei mă încurajau de fiecare dată și îmi spuneau că totul va fi bine. Mama mea e profesoară în școala în care învăț eu și se întâmpla că eu nu reușeam să-i ajung acasă să-i povestesc ce am reușit să face, că ea deja auzea de la colegele ei despre succesele noastre. Și iar mă lăuda și încuraja.

Toate istoriile de succes ale grupurilor urmează să fie publicate într-o broșură.

Inițiativele tinerilor au fost susținute parțial de organizațiile Swedish Organisation for Individual Releif și ERIKS Development Partner din Suedia în cadrul proiectului „Participarea copiilor pentru incluziune socială”, implementat de către Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC), în perioada 1 aprilie 2012-31 decembrie 2013.

Incluziunea socială a copiilor și tinerilor a devenit un subiect tot mai des abordat de către autoritățile publice și societate și reprezintă o adevărată provocare și pentru cadrele didactice. Eugenia Nastas, din localitatea Viișoara, r-nul Ștefan Vodă, este unul dintre profesorii de educație civică implicați în proiectul „Participarea copiilor prin incluziune socială”. De rând cu alți 53 de profesori, ea a ales să ajute elevii să implementeze, la orele de educație civică și în afara lor, proiecte comunitare. Prin intermediul acestor proiecte, profesorii au oferit copiilor mai mult spațiu de comunicare și cooperare și au creat condiții în care fiecare să se poată descoperi pe sine, semenii și comunitatea.

Interviu cu Eugenia Nastas, profesoară de istorie și educație civică.

Spuneți-mi, care au fost scopurile pe care v-ați propus să le atingeți prin implementarea proiectelor comunitare? 

Am lucrat cu 4 grupuri de elevi la 4 proiecte. Deci, din start am avut scopul să implic mai mulți copii în toate etapele proiectului, ca ei să acumuleze deprinderi și abilități, și chiar să-i pregătesc pentru viață. Scopul meu personal a fost să lucrez cu două grupe – mixte și formate din elevii aceeași clase, ca să pot compara avantajele și dezavantajele acestor abordări. 

Și care au fost concluziile la care ați ajuns, lucrând cu diferite grupuri? 

Vorbind despre clasă: grupul se cunoaște, are deja deprinderi de a lucra împreună și cunosc ce capacități are fiecare dintre ei. În grupuri mixte, copiii sunt de diferite vârste, cei mici încercau să acumuleze experiența celor mai mari, cei mari au învățat de la cei mici să vadă lucrurile mai îngust. Dezavantajul este că e greu să aduni un grup mixt, fiindcă cei mai mari au alt nivel de activități și au mai puțin timp de oferit pentru activitatea noastră. 

Cum ați început să lucrați asupra proiectelor? 

La etapa de inițiere a proiectelor am așteptat să vină elevii cu ideea de a implementa un proiect. Eu le sugerasem o dată această ideea și le-am dat adresa site-ului, am venit a doua oară cu ideea – nimic, nici o reacție. După care am venit și le-am zis să intre pe adresa site-ului și să vedem un aviz. Din start a fost ideea mea. Ceea ce văd acum: copiii singuri caută proiecte. Regulamentul pe care l-am stabilit i-a organizat pentru că problema cea mai mare era că ei obișnuiau să vorbească în cor. Acest regulament i-a făcut să se organizeze, chiar și în timp. Și-au format un plan calendaristic în care și-au planificat ce fac în fiecare zi. 

Și vorbind despre următoarea etapă, cea de realizare a proiectului, ce ați observat? 

Nu poți să ceri de la un copil ceea ce el nu știe. Am vorbit cu ei despre interviu și chestionare, după care ei au elaborat câteva și au mers cu ele în comunitate. Ei au descoperit niște lucruri și mi-au indicat câteva reguli, pe care eu le-am scăpat: să întrebăm persoana dacă dorește să ofere interviu sau să completeze chestionar; să-i întrebăm dacă vor să fie înregistrați în timpul interviului. Copiii mi-au mai spus că e mult mai practic interviul, decât chestionarul. În primul rând oferă un feed-back, ei văd care este reacția omului, ei pot să clarifice o informație – ceea ce nu poate da un chestionar. 

Cât de mult etapele pe care le-ați parcurs în proiect sunt relevante pentru disciplina educația civică? 

Recent am cercetat curriculumul la educația civică și am discutat despre competențele cheie și cele specifice ale acestei discipline. Eu văd că ele toate se regăsesc în metoda proiectului comunitar. Nu poți să spui că la o oră dezvolți o competență, iar la altă oră – altă competență. Este un proces. Nu este doar o oră sau două. Totul trece și în afara orelor. Când iei cartea de educație civică, vezi module. Copilul vede structurat, el nu vede viața. În proiect el își dă seama că vorbești despre sănătate și despre drepturi fără a te conduce de o structură – asta este viața și nu poți să înveți delimitat aceste deprinderi. 

Toate experiențele copiilor și profesorilor urmează să fie compilate și descrise într-o broșură. Proiectul„Participarea copiilor pentru incluziune socială” este implementat în perioada 1 aprilie 2012–31 decembrie 2013 de către Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC), în colaborare cu Ministerul Educaţiei, cu suportul organizaţiilor Swedish Organisation for Individual Releif şi ERIKS Development Partener din Suedia.

Lilia Duca, o tânără activă şi implicată în diverse proiecte, este eroina acestui interviu. Responsabilă de domeniul Comunicare al CNTM, ea crede în misiunea ei de a promova acţiunile care au menirea de a facilita viaţa tinerilor noştri. Studentă la Facultatea de Jurnalism, USM, Lilia împacă munca de voluntariat cu orele de la facultate, iar acest lucru îi reuşeşte. Ce o determină să fie pe ambele "fronturi", vedeţi în materialul de mai jos!

De când eşti în familia CNTM?

Ştiu exact ziua în care am păşit pragul Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova - “oficiul 40” de pe strada Ştefan cel Mare şi Sfânt 126, pe atunci încă nu eram obişnuită cu abreviatura CNTM, acum însă, mi-ar părea straniu să aud de la cineva că nu ştie ce înseamnă asta. Din 29 februarie 2013 activitatea mea s-a împărţit în două, practic: CNTM şi restul.

Ce te-a motivat să te implici la această organizaţie?

Eram studentă în anul II şi căutam teren pentru a acumula experienţă, iar anunţul de pe cvic.md despre selectarea unui stagiar pe Comunicare însemna încă un pas spre viitoarea mea carieră. Pe atunci, un stagiu în Comunicare şi Relaţii Publice mai era încă un punct  forte în CV-ul meu, astăzi implicarea în CNTM este un mod de viaţă.

Nu pot spune că am venit în această organizaţie de tineret cu un scop anume, “pofta vine mâncând”, aş spune în cazul meu. Aici, am descoperit o generaţie de tineri care gândesc şi mai mult, tineri care ştiu ce vor. Recunosc, uneori eram uimită de cât altruism încape într-un om şi mi-am dorit să fiu şi eu ca ei. Şi da, astăzi sunt CNTM-istă!

Vreau să ştiu dacă ai făcut voluntariat şi în ce a constat acesta?

Evident. Toată echipa noastră a trecut prin această etapă. Eu spre exemplu, am realizat stagiul pe Comunicare timp de 4 luni şi-mi îndeplineam voluntar toate obligaţiunile în materie de PR şi Comunicare. Organizarea şi mediatizarea conferinţelor de presă, comunicarea pe social media, comunicarea internă, toate intră în responsabilităţile mele, indiferent de denumirea funcţiei, voluntar sau angajat.

Ai avut ocazia să călătoreşti mult. Ce experienţe ai acumulat în urma acestor vizite?

Nu pot spune că am cutreierat lumea foarte mult, dar am avut ocazia să călătoresc în ţări la care o simplă studentă nu ar fi visat. La sigur cel mai mare şoc cultural, vizual şi psihologic l-am trăit în timpul drumului spre Belgia. Trebuia să particip la un training internaţional organizat de Forumul European al Tinerilor, alături de alţi colegi din Spania, Italia, Irlanda, Belarus şi mai ales, zburam pentru prima dată şi de una singură. Diamante la fiecare colţ,  boutique-uri “Haute couture”, cafenele vintage şi arhitectură milenară, sunt imaginile care le păstrez despre oraşul Antwerp în care am stat.

Ziua participam în cadrul instruirii, iar noaptea admiram străzile. Mi-a plăcut deschiderea oamenilor îndeosebi, simplitatea care la noi se consideră cusur. De asemenea, în cadrul unui workshop am vizitat şi Polonia.

Despre training-uri, pot spune că mi-au întărit abilităţile pe care le aveam, şi spun asta nu pentru a mă lăuda, ci pentru a sublinia că nivelul nostru de cunoştinţe teoretice e aproape egal. La capitolul implementare şi organizare, însă, ar mai fi de lucrat din partea noastră.

Cum crezi, viitorul tinerilor din ţara noastră, sună bine?

Sună bine, dacă îşi vor sufleca mânecile şi vor începe a munci, astăzi. Noi, Tinerii din Republica Moldova avem şansa să ne construim o carieră de succes doar dacă vom lucra asiduu asupra noastră, depăşind lenea şi pasivitatea. Pe parcursul activităţii la CNTM am cunoscut tineri bine instruiţi care au voinţă de a se implica la schimbarea societăţii.

Cred că principale pentru tinerii modoveni sunt posibiliăţile de a călători, studia peste hotare. Anume pentru a ne schimba mentalitate avem nevoie de acest schimb de mediu temporar, de mai multă interacţiune, de vizite de studiu în ţările în care s-a născut democraţia. Mă bucur că acest lucru se întâmplă tot mai des în ultimii ani, ceea ce mă face să cred că în aşa tempou peste 10-15 ani vom putea vorbi despre o altă societate, formată din tinerii de azi.

Cum ar putea ei să se implice la schimbarea societăţii?

În primul rând să citească, aceasta fiind calea oamenilor luminaţi („Iuminismul” a fost mişcarea care a dus la Revoluţia Renascentistă). În al doilea rând, să nu le fie frică de voluntariat, mai ales în anii studenţiei, dar şi după. Fiind studenţi, să se implice în activităţi/organizaţii de profilul la care studiază. Cred că aceste două condiţii vor duce la formarea unui tânăr inteligent, activ, care să meargă la alegeri şi care să fie responsabil social.

Iuliana Mămăligă