Interviuri
Ambițioasă și cu multe vise, serioasă și inteligentă sunt doar câteva cuvinte care o descriu pe tânăra despre care vreau să vă povestesc astăzi.
În 2002 vine la Chișinău cu un bagaj plin de vise, un amalgan de emoții și speranțe ca să devină cineva. A început cu Colegiul Financiar-Bancar „A .Diordiță” și în 2007 devine Contabil, după care și-a dorit ceva nou și a mers la ASEM la Facultatea Business și Administrare iar după absolvire în 2010 a decis ca Masterul să fie și el în alt domeniu și a făcut Relații Economice Internaționale(ASEM) . Astfel, Tatiana Platon a acumulat cunoștințe pentru viitoarea afacere (pe are visează să o aiba ) 
În ce proiecte/ activități ești implicată în prezent?
La moment activez într-o companie privată de consultanță. Însă cariera mea a început în domeniul organizațiilor non-guvernamentale. Am început la Fundația Est - Europeană fiind implicată într-un proiect de monitorizare a desfășurării alegerilor parlamentare în străinătate. Apoi am activat în cadrul Junior Achievement Moldova, unde am lucrat în domeniul instruirii economice a elevilor și studenților prin intermediul diferitor Programe Școlare. Mai apoi am activat în cadrul Centrului CONTACT în proiectul european : Monitorizarea alegerilor și educația alegătorilor din Republica Moldova- consolidarea capacităților și dezvoltarea rețelelor internaționale.
Ce inseamna voluntariatul pentru tine? Cat de important crezi ca este el pentru viitorul unui tanar?
Nu vreau să mă urc pe un piedestal pe care nu îl merit. Nu consider că fac ceva extraordinar, ci pur şi simplu trăiesc aşa cum simt, am fost educată în acest fel de către părinţii mei, îmi pasă şi cred că a da mai departe este ceva normal. Păcat că în zilele noastre am ajuns să privim aceste gesturi de omenie drept excepţii. Voluntariatul te face să te simţi om, pur şi simplu. Aceasta e esenţa voluntariatului pentru mine. Mă bucur nespus că și oamenii din țara noastră au început să înţeleagă că voluntariatul e o hrană pentru suflet.
Pentru mine contează cine sunt și ceea ce fac și nu ceea ce gândesc alții despremine. Este ceva ce mi-a spus și mama mea, într-o zi mai dificilă, când lucram în SUA deja de o lună și simțeam că nimeni nu îmi apreciază munca. Ei bine, nu trebuia să aștept ca alții să vină să mă laude, ci ca eu să îmi fac treaba bine, să pot spune că am făcut cum am putut mai bine și că mi-am urmat deciziile până la capăt. Iar aprecierea a venit treptat și din partea celorlalți. Respectul se câștigă muncind, muncind din greu și să rămâi pozitiv, vesel și relaxat. Nu are importanță ce studii, ce background ai, ai venit să faci acest proiect și trebuie să fii gata pentru tot. Nu există rușine în muncă. Este o provocare, permite trecerea peste niște limite fizice dar mai ales peste niște idei preconcepute. Este un soi de proces de vindecare.
Cât de mult ți-a schimbat viața activitatea ta la Fundația Est- Europeană ?
Cu toate că nu am activat atât de mult, am activat în atâtea organizații cât pentru o viață. Totul a început în 2010 când o cunoștință mi-a sugerat să fac voluntariat la Forumul Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic din parte Fundației Est- Europene. Acolo am avut ocazia să cunosc foarte multă lume, să îmi dau seama ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă (ONG). Mi-am dat seama că e ceea ce îmi doresc să fac. Practic, consider Fundația Est- Europeană ca fiind un START al meu și sunt mândră că am avut ocazia să cunosc/întâlnesc oameni mari.
Ce planuri de viitor ai?
Întotdeauna m-am ghidat după simţuri, iar principiul numărul unu este corectitudinea. Şi îmi doresc să nu amestec activitatea mea din care trăiesc, anume cea comercială, cu activitatea de suflet, cea umanitară/ de voluntar.
Îmi doresc să am o familie și să fac în continuare voluntariat J
Cum crezi, cât de mult ar trebui să se implice un tânăr student în activitățile de voluntar?
Cea mai mare datorie pe care o avem în viață, este față de noi. Datoria să fim buni, să trăim frumos și să fim fericiți. Întotdeauna am crezut în omenie. Fiecărui copil de mic trebuie să-i fie cultivat simțul de a-și ajuta aproapele. Cred că voluntariatul v-a schimba lumea!!!
Tinerii din ziua de astăzi pot schimba lumea prin acțiunile lor, o pot face mai bună sau pur și simplu încearcă să o facă mai frumoasă. Asta speră să reuseasca și Veronica Zubcu studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM.

Fiind studenta la USM, ce asteptari ai de la aceasta universitate?
Așteptările mele sunt direct legate de specialitatea pe care am ales să o urmez : Științe ale comunicării. Înainte să aplic la USM am căutat informație cu privire la reputația universității, am căutat recomandări și m-am interesat de profesorii care predau în această instituție. Iar după ce am am aflat profesorii și obiectele pe care le voi studia pe parcursul anului, asociațiile obștești și de voluntariat care au legatură cu universitatea și viitoarea mea profesie, pot să afirm că sunt foarte entuziasmată. Sper că USM va deveni pentru mine locul unde voi atinge noi culmi și unde voi continua să mă dezvolt pe plan profesional și personal.
Când a inceput să te atragă jurnalismul?
Sincer, nu sunt sigură cînd a început să mă atragă jurnalismul, pentru că eu mereu am fost atrasă de medicină. Însă într-un moment, am început să scriu articole pentru ziarul liceului și pentru revista ,,TEMA” editată de către Centrul de Informație Genderdoc-M. Iar în acea perioadă mai mulți din prietenii îmi spuneau că ar trebui să mă reorientez spre jurnalism pentru că mi se primește și am acel ceva caracteristic jurnaliștilor.
Ai facut voluntariat?
Da! Am început să fac voluntariat în clasa a 10-a la Amnesty International Moldova. Este o organizație care are ca țel apărarea drepturilor omului. La AI am căpătat experiență și acest lucru a fost un imbold ca să devin una dintre primii elevi care au fondat un grup de voluntari în liceu. Astfel, timp de 2 ani am dus o amplă activitate ca voluntar și trainer pentru tinerii voluntari din liceu și nu numai.
Ce înseamna pentru tine voluntariatul?
Pentru mine, voluntariatul a devenit un stil de viață. Am ajuns să privesc voluntariatul nu doar ca un hobby sau o muncă pe care o fac benevol atunci cînd am timp liber, dar este deja ca un serviciu permanent la care sunt remunerată nu cu bani, dar cu experiență, fericire și prieteni noi. Voluntariatul este conceput ca un ajutor pentru alții, dar mai înseamnă că și tu primești plăcere de la ceea ce faci, pentru că dacă tu nu primești satisfacție de la o muncă, un ajutor pe care îl oferi gratuit, atunci aceasta e o muncă făcută în zadar. De asemenea, prin voluntariat îți lărgești sferele tale de interese și afli multe lucruri noi. Astfel, munca voluntară desfășurată la AI, Genderdoc-M, și liceu, m-a ajutat să-mi reorientez interesele profesioanle, să devin mai deschisă și mai activă civic.
Ce preferi să faci în timpul liber?
Pe lîngă activitatea mea ca voluntar, în timpul liber prefer să citesc. Cred că îmi petrec marea majoritate a timpului citind, oriunde și oricînd.
Ce planuri de viitor ai?
În planurile mele de viitor intră următoarele:
Să termin USM cu brio
Să fac Școala Înaltă de Jurnalism din Moldova
Să fac masterul în străinătate
Să aplic la cîteva treninguri din cadrul proiectului Youth in Action
Să fac voluntariat și la alte organizații, ca : Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova și ADVIT Moldova
Am cîteva proiecte de acțiune pentru grupul de voluntari de la AI pe care aș dori să le văd realizate.
Cum crezi că ar trebui să-și ocupe tinerii timpul liber?
Eu cred că tinerii ar trebui în timpul lor liber să acorde mai multă atenție dezvoltării personale. Pntru aceasta ei trebuie să descopere cât mai multe interese personale și să investească în ele. O modalitate ar fi să facă voluntariat și să participe la cît mai multe traninguri, deoarece pot să spun pe experiență proprie, că voluntariatul îți deschide multe uși. Mai îndemn tinerii să citească cît mai multe cărți, pentru că ele îți pot spune chiar mai multe decât profesorii, părinții sau prietenii. Consider că tinerii ar trebui să ducă o viață socială activă și să fie mereu informați cu privire la ceea ce se întîmplă în jur. Pentru că după cum spun cei din mass-media: „Cel ce deține informația, deține puterea”
Daniela Timofti
Irina Hohlov are 18 ani şi este elevă la LT din s.Doroţcaia, r-ul Dubăsari. Pe lângă faptul că studiază, ea face voluntariat la Consiliul Local de Tineret Doroţcaia şi Asociaţia Obşteaşcă „INDIGO”. Recunoaşte că a fi tânăr activ este foarte interesant şi util, mai ales că în localitatea ei sunt mulţi semeni implicaţi în diverse acţiuni civice, iar acest lucru demonstrează că şi opinia lor contează în comunitate.
“Tânăr activ” cred şi sper, că este cel mai onorific titlu pe care îl poate avea un tânăr modern. Este o pesoană pe care contează orice societate, care promovează valorile ei, care încearcă să spargă steriotipuri şi să motiveze implicând alţi prieteni în crearea lucrurilor frumoase. Pentru mine activismul civic este o energie, o normă de fiecare zi, şi n-o fac pentru că mă impune cineva, o fac pentru că îmi place! Ador starea de entuzias, de satisfacţie ce o resimt la fiecare participare.
Din fericire, în satul meu de baştină, Doroţcaia din r-ul Dubăsari, cu adevărat există tineri care zi de zi îşi petrec timpul prin activităţi de voluntariat. Personal, fac parte din echipa de voluntari ai Centrului de Susţinere Educaţională „WOW” (We Open Windows), unde în timpul anului şcolar oferim condiţii favorabile de a studia pentru toţi copiii cu necesităţi speciale din comunitate. Ori de câte ori avem posibilitate, încercăm să lărgim echipa de voluntari, să participăm la aceste activităţi şi cu tineri. Am făcut, fac şi la sigur voi face voluntariat în continuare.
Eu consider că micul procent al acelor tineri întradevăr activi , cu siguranţă conştientizează importanţa activismului civic. Sper ca fiecare tînăr din Moldova să înţeleagă cît de esenţial este impactul activismului său asupra societăţii în care trăieşte. Cât de puternică şi sănătoasă poate fi ţara atunci cînd toţi, absolut toată generaţia tânără va contribui la aceasta.
Consiliului Local de Tineret din Doroţcaia este fondat încă în anul 2001, iar eu am devenit membru oficial în scrutinul din anul 2010. Activăm atât în liceu cât şi în localitate, însă avem şi un deosebit impact la nivelul raionului Dubăsari. Aici am început să-mi dezvolt fragedele mele capacităţi manageriale, fiind responsabilă de mai multe manifestaţii ce ţin de sfera culturală, sportivă. Consiliul de tineri organizează diferse activităţi, însă cel mai bine ne reuşec diversele acţiuni de caritate (concerte, caravane, serate, discoteci, etc) Avem evenimente destinate strângerilor de fonduri precum, „Tineri pentru tineri”, „Tu şi cu mine facem un bine”,”La inima bunicilor”, ”Iubeşte-mă când o merit cel mai mult!”. Am observat anume în asemea activităţi reuşim întradevăr să implicăm întrega localitate şi s-o sensibilizăm la anumite probleme strigente.
În s.Doroţcaia am marele noroc să mă aflu printr-o echipă de tineri cu adevărat activi, care a trecut de etapa când aşteptau să fie mobilizaţi pentru careva activităţi. Acuma sigurei căutăm, găsim, câştigăm şi implimentăm proiectul anume în localitatea noastră. Ne bucurăm de faptul că ne susţine direcţia Liceului Teoretic Doroţcaia, Administraţia Publică Locală, Preşedintele raionului. Din păcate avem mai puţini antreprenori la care putem să venim deschis cu iniţiative, dar nu ne descurajăm. Cu siguranţă mai avem mult de muncit, dar în Doroţcaia poţi nepărat să-ţi găseşti o ocupaţie, sunt o mulţime de grupuri de interes pentru tineri, muzică, dans, pictură, sport, dezbateri ,otbal, volei, tenis de masă, baschet, etc.
Sper că tot ce am relatat mai sus, va fi un motiv de inspiraţie pentru măcar un tânăr să nu piardă timpul fără rost. Tu eşti Tînăr şi Unic în felul Tău!
Iuliana Mămăligă
Mai multe articole …
- Cristina Straton: "Visurile-mi sunt aripi și cu ele zbor spre cer"
- Mircea Sula: "Voluntariatul schimba personalitatea oamenilor"
- Instrucţiuni metodice speciale care diferenţiază standardele de contabilitate ale ONG-urilor de cele ale agenţilor economici
- VOX-POPULI: Trei ani de la ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități
- Andrei Enachi: În procesul de integrare trebuie să fie implicaţi mai mulţi tineri/ INTERVIU
- Revin acasă cu experienţa necesară, cu bune practici şi cunoştinţe în domeniul diplomaţiei
- EE-LAB: Activări Urbane – interviu cu arhitecții Ștefan GHENCIULESCU, Constantin GOAGEA și Kai VOECKLER
- Silvia Calancea “Fiți voi înșivă și profitați de orice ofertă”
- Everyday Journalism şi o mass-media de calitate
- MYDA: Ca să te faci văzut ai nevoie de promovare
Pagina 82 din 181
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md









