Interviuri
un interviu cu arhitecții Ștefan GHENCIULESCU, Constantin GOAGEA și Kai VOECKLER, inițial realizat pentru TVM 1 cu ocazia primei lor vizite la Chișinău
{vimeo}60695634{/vimeo}
http://chisineu.wordpress.com/proiecte/ee-lab-activari-urbane/
Silvia Calancea este studenta activă ce am cunoscut-o la USPEE "Constantin Stere", facultatea de Drept. Este o studentă exemplară și prin urmare a avut șansa de a reprezenta universitatea la Olimpiada Internațională la Drept Național și Comparat Constituțional din Georgia. Mai multe detalii despre experiența deosebită obținută în cadrul acestui concurs, aflați din interviul ce urmează.

-Ce facultate ești?
Sunt anul II, la facultatea de Drept din cadrul USPEE.
-Cum te simți ca student al unei universități europene?
Cu toate că Republica Moldova încă nu este membru al UE, și nu putem spune că trăim în Uniunea Europeană, dar eu de acum de 2 ani pot să spun ca învăț în UE. Pentru că universitatea noastră este o universitate Pro - Europa, și îți sunt deschise toate ușile care duc în marea familie UE. Ca să răspund fix la întrebare „cum mă simt învățând la o universitate europeană", pot spune că mă simt o studentă norocoasă. Relațiile universității noastre cu alte universități din Europa, ne oferă șansa de a interacționa direct cu lumea studențească a colegilor noștri europeni.
-Spune-mi care a fost scopul plecării tale în Batumi?
Pentru că sunt un student exemplar, mi-a fost oferită șansa de a reprezenta universitatea în cadrul celei de-a 2-a Olimpiadă Internațională la Drept Național și Comparat Constituțional, și de a participa la școala de vară cu genericul „ Problemele Naționale din domeniul dreptului constituțional". Ambele activități au fost desfășurată în orașul Batumi, Georgia.
-Ai plecat împreună cu cineva?
Delegația Republicii Moldova a fost alcătuită din 3 persoane, 2 studenți și un profesor. Reprezentând USPEE- eu J, cel de-al 2 student a fost Mircea Gladchi,anul III USM, el reprezentând USM. Și cel de-al 3 membru al delegației a fost Domnul Avornic Gheorghe, fiind și coordonatorul acesteia.
-Care au fost așteptările tale de la această plecare?
Așteptările erau destul de mari de la început. Știam că plec să reprezint universitatea și pentru aceasta am muncit mult, ca să fac față. Dar în realitate această plecare a întrecut cu mult așteptările mele. Pentru că m-am întors acasă cu experiență deosebită, care a fost unică în viața mea. Și această experiență nu se rezumă doar la participarea mea la olimpiadă, dar și la interacțiunea mea cu alți 20 de tineri, diferiți prin vârstă, cultură, țară, tradiții și gândire, ceea ce ne unea doar era domeniul pe care toți îl studiam. În urma acestei plecări au fost legate prietenii strânse și cooperări de lungă durată. Cele 2 săptămâni trăite în Batumi, au răsplătit cele 3 luni de vară în care m-am pregătit pentru olimpiadă. A fost o experiență minunată cu oameni minunați, trăită intr-u oraș minunat. Georgia nu este o țară cu un înalt nivel economic de dezvoltare, nu este o țară europeană, cu drumuri ideale, cu străzi curate și pline cu flori. Dar se poate mândri cu o natură extraordinară.
-Ai luat un premiu? La ce categorie?
În urma participării mele la olimpiadă, am obținut o diplomă de mențiune. M-am bucurat de acest premiu, pentru că am participat pentru prima dată la o olimpiadă internațională, și tot pentru prima dată a fost prezentarea raportului în limba rusă. Pentru că în cadrul olimpiadei erau 3 limbi de participare: georgiana, engleza și rusă.
-Ce sfat le-ai da colegilor tăi? Fiți voi înșivă și profitați de orice ofertă! Să nu va temeți de greutăți, ele doar ne fac sa fim mai tari, mai puternici.

Tinerii sunt o forţă, o voce, un elan ce este în stare să schimbe lucrurile într-o societate atunci când acestea au o turnură greşită. Îi putem vedea manifestându-se în diversre domenii. Mass-media este unul din ele. Presa a fost şi pentru generaţia tânără o scenă pentru a vocifera doleanţele junilor. Un exemplu frumos din această sferă este şi proiectul Everyday Journalism. Acolo, echipa e una formată din tineri jurnalişti, toţi cu spirit civic, muncesc voluntar şi cu multă dăruire la renaşterea unei mass-media mai bune, mai calitative. Iniţiatoarea acestei idei este Victoria Ungureanu, absolventă la jurnalism ULIM, actualmente studentă la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. Mai multe despre proiect, puteţi afla chiar de la ea, în interviul de mai jos!
Cum ţi-a venit ideea de a crea acest site?
-Totul a început de la ideea unui blog pe care l-am gândit eu, dar nu am avut timp să-l administrez. Mai târziu, după ce am muncit la mai multe site-uri, m-am ambţionat şi mi-am spus că eu pot avea propriul proiect, care poate fi mai mult decât un blog. Atunci nici nu m-am gândit că în câteva luni proiectul va deveni atât de vizibil, iar tinerii vor continua să-mi scrie că îşi doresc să facă parte din echipa Everyday Journalism. Am gândit singură conceptul proiectului până la cele mai mici detalii, denumire, slogan, pagini şi rubrici, surse, dar pe alocuri mai discutam şi cu membrii echipei care mi-au fost alături de la primele articole publicate pe site. Acum Everyday Journalism nu este doar proiectul meu, ca şi fondatoare, este un proiect la care a început să ţină şi echipa nespus de mult. Altfel, nu pot explica entuziasmul şi munca pe care o depun fiecare dintre ei.
Cine formează echipa de la Everyday Journalism?
-Niciodată nu m-aş fi gândit că echipa Everyday Journalism va ajunge să fie atât de mare. Sunt peste 10 tineri, unii studenţi la facultăţile de jurnalism din Moldova şi România, alţii încă liceeni care sunt pasionaţi de jurnalism. Majoritatea au realizat primele interviuri şi au avut primele experienţe la Everyday Journalism. Mulţi dintre ei, după primele materiale au avansat mult şi ştiu ce spun, pentru că eu îi urmăresc. Ei aleg surse, abordări iar eu vin doar cu unele recomandări. Da, sunt tineri şi fac voluntariat, asta pentru că proiectul are mai puţin de 3 luni, iar acum noi muncim la calitatea informaţională a site-ului. Pe parcurs îmi doresc mult să găsim finanţatori şi să ne implicăm în proiecte pentru a avea şi o motivaţie financiară pentru echipă şi de a continua să scrie pentru Everyday Journalism.
Care este conţinutul site-ului?
-Sloganul şi denumirea site-ului cred că spun multe - ”Contează cine te informează”. Noi facem în fiecare zi jurnalism. Descoperim jurnalişti, realizăm interviuri, descoperim oameni şi poveştile lor, scriem despre orice noutate din spaţiul nostru. Avem mai multe rubrici care îşi au publicul lor pentru că vrem să experimentăm mai multe genuri jurnalistice, dar şi domenii. De aceea nu ne limităm doar la viaţa şi activitatea jurnaliştilor, chiar dacă asta rămâne ca reper şi în continuare.
Ce vă propuneţi prin intermediul acestui site?
Să construim portretul presei locale, dar şi a celei din România şi cea internaţională. Pentru că noi spunem: „Contează cine te informează” Vrem ca societatea să înţeleagă care este rolul jurnalistului, care este munca lui şi poate astfel vom reuşi să-i facem să fie mai ”prietenoşi” cu jurnaliştii. Mi s-a spus de nenumărate ori că jurnaliştii sunt nişte ”mincinoşi”, iar Everyday Journalism vrea să demonstreze că există şi jurnalism de calitate. În plus, site-ul este foarte util pentru studenţii de la facultatea de jurnalism.
Aici pot afla cei aşteaptă atunci când vor deschide uşa unei redacţii, iar prin experienţa jurnaliştilor pe care îi abordăm, să înţeleagă că jurnalismul nu e ”pâine dulce” şi nu înseamnă de fapt doar ”Bună seara, eu sunt Angela Gonţa şi vă prezint ştirile”. Jurnalismul înseamnă mult mai mult, iar noi cu ajutorul materialelor de pe site îi vom pregăti oarecum de ceea ce îi aşteaptă. Poate ne va reuşi să schimbăm ceva în perceperea jurnalismul. Poate atunci nu fiecare student de la facultatea de jurnalism va visa la o carieră tv, căruia i se mai spune ”cititor de prompter”. Poate vom avea mai mult jurnalims de calitate, echidistant şi corect. Noi vrem să dăm un impuls, deja fiecare alege ce va face şi pentru ce va lupta.
Cu cine aţi realizat materiale până acum?
Am contactat mult multe surse, unele au fost foarte deschise şi au acceptat să ne răspundă la curiozităţile noastre. Alţii însă au refuzat sau pur şi simplu, directorul instituţiei nu şi-a dorit ca angajatul lui să apară pe site-ul nostru. V-o spun ca să înţelegeţi că nu e atât de uşor să lucrezi cu jurnaliştii din Moldova, chiar dacă ei ar trebui să ne înţeleagă cel mai bine. Ne-a reuşit să discutăm cu jurnalişti de la ziare, posturi de radio şi televiziuni din Moldova şi România. Cei interesaţi pot răsfoi rubrica interviuri unde vor găsi multe poveşti valoroase a uneor jurnalişti cu o experiență de peste 20- 30 de ani. De asemnea, am scris şi despre tineri talentaţi, tineri care se luptă pentru viitorul lor acasă sau peste hotarele ţării. Avem rubrici diverse şi sperăm ca de proiectul Everyday Journalism să fie interesaţi tot mai mulţ cititori.
Iuliana Mămăligă
Mai multe articole …
- MYDA: Ca să te faci văzut ai nevoie de promovare
- Carolina Dogaru: "Fii sănătos" şi "Fă voluntariat"!
- A fi voluntar este o onoare!
- Lidia Sanduleac: “Mă simt responsabilă să promovez Republica Moldova în China”
- Lilian Friptuleac: "Admir oamenii care au realizat muzică din suflet"
- Rodica Babici cel mai activ voluntar al raionului Soroca
- Veaceslav Cușter: "Poezia e în mine, e strâgătul meu."
- Cristina Gurez: “Am devenit “cel mai bun student al ţării” - o adevărată responsabilitate, dar şi o mîndrie”
- Drepturile omului în regiunea transnistreană / Interviu cu Vladimir Beșleaga
- Drepturile omului în regiunea transnistreană / Interviu cu Alexandru Manciu
Pagina 85 din 181
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md









