Asociația ADEPT a lansat o nouă ediție a Școlii Aleșilor Locali

Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” a desfășurat în zilele de 28-29 octombrie 2021 primul modul de instruire din cadrul Școlii Aleșilor Locali, proiect aflat la a doua sa ediție, realizat cu suportul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. 

Scopul general al proiectului “Școala Aleșilor Locali” este să dezvolte abilitățile și competențele a 70 de consilieri locali și primari, de nivelul I, aleși în urma alegerilor locale generale din 2019, din partea diferitelor formațiuni politice, independenți inclusiv, astfel încât aleșii locali să-și poată exercita în mod eficient mandatul în beneficiul cetățenilor și să devină agenți de coeziune și schimbare în comunitățile lor.

Pentru ediția 2021-2022 ADEPT își propune să realizeze următoarele activități: 

  1. Instruirea a 35 de consilieri locali și primari aleși în cadrul alegerilor locale generale din octombrie 2019, în domeniul organizării și funcționării APL, politicilor și finanțelor publice locale, elaborarea și gestionarea bugetelor locale, gestionarea serviciilor de utilitate publică, administrative și sociale, transparența procesului decizional, comunicarea cu publicul, tehnici de scriere a proiectelor, managementul proiectelor, atragerea fondurilor interne și externe, etc.;
  2. Îmbunătățirea abilităților de comunicare cu cetățenii și finanțatorii, elaborarea conceptelor de proiecte și înțelegerea procesului de gestionare a proiectelor, îmbunătățirea procesului de elaborare și dezvoltare a actelor de decizii, tehnici de sporire a transparenței decizionale la nivel local etc., prin activități complementare modulelor de instruire, care vor fi facilitate de mentori-experți. Mentorii vor oferi asistența necesară aleșilor locali, în funcție de prioritățile acestora stabilite la etapa inițială;
  3. Consolidarea unei rețele de aleși locali competenți și deschiși spre noile oportunități, inclusiv spre stabilirea parteneriatelor la nivel local, și care să permită menținerea contactelor cu experții și mentorii proiectului, valorificarea informațiilor și bunelor practici comunicate în cadrul școlii.

În actuala ediție participă 22 de consilieri locali și 13 primari, din toate regiunile țării, majoritatea fiind delegați de 5 formațiuni politice care au obținut cele mai multe mandate la alegerile locale generale din 2019.

Despre rezultatele primei ediții a Școlii a fost realizat un reportaj de Ziarul de Gardă: https://aleslocal.md/video-scoala-alesilor-locali-democratia-incepe-de-la-firul-ierbii/ .