Agenda Centrului pentru Jurnalism Independent pentru luna noiembrie



Echipa Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) v-a pregătit o agendă diversă și pentru luna noiembrie. Vă invităm să ne urmăriți.

  • Pe 5-6 noiembrie, 12 fotojurnalişti din Republica Moldova îşi vor da întâlnire în cadrul unei instruiri online pentru a descoperi arta fotografică prin prisma concursului internaţional de artă vizuală World Press Photo. Instruirea va fi susţinută de fotografa georgiană Daro Sulakauri şi reprezentantele Fundaţiei World Press Photo din Olanda, Thera Vermeij şi Suzan van den Berg.  În cadrul instruirii, discuţiile se vor axa pe importanța artei vizuale în general şi concursul World Press Photo în particular. Participanţii vor afla care sunt regulile de înscriere la acest concurs internaţional pentru a putea participa la el în viitor.
  • Pe data de 11 noiembrie expiră termenul-limită pentru depunerea dosarelor la cea de-a 26-a ediţie a concursului „Jurnaliştii anului”. În cadrul concursului vor fi oferite premii pentru următoarele 10 categorii: Editorial (TV, radio, presa scrisa, online), Investigaţie  (TV, radio, presa scrisa, online), Talk-show/dezbatere (TV, radio, online), Reportaj video, Reportaj presa scrisă, Reportaj online, Podcast/Reportaj audio, Longread (multimedia), Interviu, Fotografie. Pentru mai multe detalii, accesaţi regulamentul concursului.
  • Pe data de 18 noiembrie, în incinta Muzeului Naţional de Istorie, va fi lansată cea de-a patra ediţie a Expoziţiei Internaţionale World Press Photo la Chişinău. Expoziţia reuneşte cele mai bune fotografii realizate în anul 2019 în diferite colţuri ale lumii. Publicul larg este invitat să descopere istoriile din spatele fotografiilor declarate învingătoare la Muzeul Naţional de Istorie, începând cu data de 19 noiembrie şi până pe 9 decembrie 2020.
  • Tot în această lună, CJI urmează să anunțe câștigătorii concursurilor de colaje sau materiale video, realizate de elevi în cadrul Săptămânii Educației Media în Moldova. În noiembrie va începe și desfășurarea activităților de promovare a gândirii critice în școli, care urmează a fi realizate în 12 instituții de învăţământ preuniversitar, câștigătoare a primei etape a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”.
  • Media Azi urmărește în continuare prestația Consiliului Audiovizualului și a instituțiilor de presă în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Pe 3 noiembrie vom lansa al 5-lea raport al CJI de monitorizare a zece posturi de televiziune în campanie, iar un alt raport va fi făcut public după încheierea turului doi de scrutin prezidențial. Tot în noiembrie vom face public încă un studiu de monitorizare a instituțiilor media și jurnaliștilor pe Facebook.
  • Platforma T(V)E Privește! vă va informa despre reacția Consiliului Audiovizualului la  șase petiții în care, prin intermediul portalului, telespectatorii au semnalat mai multe conținuturi problematice difuzate în ultima perioadă la câteva posturi TV. CJI vă îndeamnă să raportați în continuare conținuturile neconforme pe care la auziți la radio sau le vedeți pe micile ecrane.
  • La Școala de Studii Avansate în Jurnalism (ȘSAJ), primul curs din această lună este Jurnalismul radio cu Liliana Barbăroșie (2-6 noiembrie)Studenții și studentele vor învăța cum să facă știri radio. Următorul curs, care va avea loc în perioada 9-10 noiembrie, va fi dedicat Editării audio, sub îndrumarea lui Sergiu Tudos. Vor urma și alte cursuri unde studenții vor afla trendurile jurnalismului radio: Storytelling audio, în perioada 11-13 noiembrie, cu instructoarea Diana Răilean și Podcasting, în perioada 16-18 noiembrie, cu Natalia Sergheev. Timp de o săptămână, studenții vor participa la cursul Jurnalism mobil (MOJO) I, sub îndrumarea lui Cristian Jardan. Ludmila Andronic va oferi un curs de două zile despre Jurnalismul de revistă. În ultima zi de noiembrie, ȘSAJ va da start cursului Vloggingcu Dorin Galben, care va dura 3 zile.

Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent MoldovaMedia Azi și MediacriticaTwitter și Instagram.