Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Şi-au cusut gura cu ac şi aţă


Opt deţinuţi dintr-o celulă a izolatorului din Râbniţa şi-au cusut gura cu ac şi aţă, organizând greva foamei în semn de protest faţă de tratamentul aplicat acestora în izolator, pe care îl consideră inuman. După două zile de grevă, deţinuţii au fost daţi pe mâna medicilor şi au fost hrăniţi cu forţa.

„Incidentul s-a produs acum 10 sau 20 de zile. Nu ştim exact termenul, pentru că avem două surse care ne spun diferit”, a comunicat pentru Info-Prim Neo preşedintele Asociaţiei pentru drepturile omului „Promo-LEX”, Ion Manole.

Juriştii „Promo-LEX” au fost informaţi de localnicii din regiune. „Potrivit surselor noastre, deţinuţii protestează împotriva tratamentului aplicat, ei sunt umiliţi şi impuşi să semneze declaraţii false împotriva lor”, a menţionat Ion Manole.

În acelaţi timp, Manole spune că deocamdată nu este posibil de aflat numele celor opt deţinuţi şi localitatea de unde sunt, sau din ce parte a Nistrului. Un membru al asociaţiei s-a deplasat la Râbniţa pentru a găsi pe cineva din rudele deţinuţilor.

„Promo-LEX” a reuşit să sensibilizeze autorităţile R. Moldova şi organizaţiile internaţionale acreditate la Chişinău. Cineva ar trebui să aibă acces nelimitat în astfel de instituţii în regiunea transnistreană. Vrem să organizăm o întâlnire cu autorităţile noastre şi să le sugerăm acest lucru”, a mai spus Ion Manole.

În cazul unui alt incident de la izolatorul de al Tiraspol, unde 90 de deţinuţi au organizat greva foamei, nici instituţiile internaţionale, precum OSCE, nici ONG-uri din R. Moldova, nu au avut acces pe teritoriul izolatorului pentru a clarifica situaţia.

sursa
http://www.info-prim.md/?a=100


NEWSLETTER

Vă rugăm să activați javascript în browser-ul dvs. pentru a putea trimite acest formular

PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola