Fundația Regina Pacis și Administrația Națională a Penitenciarelor își consolidează eforturile în contextul reintegrării în societate a tinerilor deținuți
Actorii din domeniul justiției juvenile s-au întrunit, astăzi, 06 martie 2019, în cadrul unei mese rotunde, pentru a pune în discuție facilitarea reintegrării copiilor și tinerilor deținuți prin asigurarea accesului la instruirea vocațională calitativă. Inițiativa face parte dintr-un nou proiect lansat de Fundația Regina Pacis, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor.
În cadrul evenimentului au fost prezentate obiectivele proiectului, prioritizate și încurajate activitățile educaționale, dar și lansată inițiativa de a crea un Grup de lucru interinstituțional pentru elaborarea mecanismului de activitate a rețelei de suport în vederea sprijinirii integrării socio-profesionale a tinerilor deținuți. Grupul de lucru va fi format din reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ONG-urilor active în domeniu.
În acest context, Ilie Zabica, directorul Fundației Regina Pacis a menționat că „inițiativele organizației vin în susținerea diferitor categorii de persoane aflate în dificultate, printre care și copiii minori aflați în detenție. Metodele educaționale și de resocializare sunt în mare parte inspirate din practica internațională, iar ca rezultat ne dorim să îmbunătățim viața tinerilor care vor părăsi instituția penitenciară”.
Iuliana Curea, reprezentantul Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, consideră că „reintegrarea deținuților din penitenciare vizează toți partenerii din acest domeniu, iar proiectele respective sunt încurajatoare pentru deținuți, deoarece o profesie, o muncă calificată, poate influența și micșora riscul de recidivă”.
Și reprezentantul Inspectoratului Național de Probațiune, Iurie Mahu, a pledat pentru o colaborarea intensă pe segmentul dat, pentru că „tinerii sunt viitorul unei țări și trebuie implicați cât mai intens în activități vocaționale, activități de corecție, cu scopul de a preveni recidiva infracțiunii și chiar ca o măsură de prevenție a criminalității”.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Justiției, organelor de drept din Republica Moldova, reprezentanții Ambasadei Germaniei la Chișinău, Ambasadei Olandei, experți independenți și reprezentanții societății civile.
Proiectul „Facilitarea reintegrării tinerilor deținuți prin intermediul accesului la instruirea vocațională calitativă” oferă suport în pregătirea profesională a minorilor deținuți și reintegrarea lor pe piața muncii după eliberare, este implementat de Fundația Regina Pacis, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, cu suportul financiar al Asociației RENOVABIS din Germania și Ambasadei Olandei.