Kids Run Day 2017
La data de 30 septembrie în Piața Marii Adunări Naționale s-a petrecut unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului cu participarea copiilor – Kids Run Day! În cadrul evenimentului, copiii au avut posibilitatea să-și testeze capacitățile sportive, precum și să participe la un program distractiv inedit din partea partenerilor și Automobil Club din Moldova, în colaborare cu Inspectoratul Național de Patrulare. Invitații speciali - Clovnul și Zebra costumată au fost principalii eroi, care au distrat pe cei mici, oferindu-le zâmbete, dispoziție bună și sfaturi utile de comportament în stradă.
Reprezentanții ACM și INP au distribuit părinților broșuri, abțibilduri pentru automobile și maiouri, de asemenea, pe parcursul acțiunii au fost prezentate spoturi video tematice și au fost inițiate discuții cu privire la necesitatea și obligativitatea utilizării sistemelor de reținere pentru copii, pentru a îmbunătăți siguranța copiilor pe drumuri, inclusiv în automobile.
Copiii care au participat la maraton au fost premiați cu cadouri speciale din partea Automobil Club din Moldova, cum ar fi – caiete ce conțin principalele reguli de circulație pentru cei mici, creioane, maiouri, reflectorizante și broșuri informative.
Acțiunea de informare și prevenire a fost petrecută în cadrul proiectului „Transportă copilul tău în siguranță! “, finanțat de către FIA (Federația Internațională de Automobilism), Fundația FIA (FIA Foundation) și EASST (Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil din Marea Britanie), în parteneriat cu Inspectoratul Național de Patrulare.
Scopul proiectului “Transportă copilul tău în siguranță!” este de a implementa o campanie națională de promovare a utilizării sistemelor de reținere și a siguranței copiilor în unitățile de transport, implicând o serie de inițiative de sensibilizare a populației din Republica Moldova, a autorităților publice naționale și a actorilor non-guvernamentali relevanți.