frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Agenda CJI pentru luna iunie

Instruiri pentru jurnaliști, evenimente publice şi admiterea la Școala de Studii  Avansate în Jurnalism – sunt doar câteva dintre activităţile pe care Centrul pentru  Jurnalism Independent le va organiza în luna iunie a.c.

Jurnaliștii care doresc să-și extindă cunoștințele  în anumite domenii sunt invitați să aplice la programele de instruire  planificate de către echipa Departamentului Instruire și Comunicare al CJI. În cadrul unuia dintre ele, moderatorii de web site-uri vor fi instruiți cum să administreze conținutul media, precum și comentariile postate de cititori. Într-un alt program, jurnaliștii vor avea posibilitatea sa învețe cum să abordeze profesionist  subiecte ce țin de demografie, populație, utilizarea și interpretarea corectă a datelor statistice. Tot in această lună,  vor fi anunțați câștigătorii celor trei  granturi pentru  inovații în media, oferite de proiectul Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare  și va fi lansat un nou concurs de granturi în proiecte privind jurnalismul de date. Pe final de lună, în cadrul aceluiași proiect, va avea loc cea de treia întâlnire informală pentru tineri - European Cafe. 

Pe 13 iunie, CJI va reuni mai mulți profesori universitari, experți din Georgia și Ucraina, la un eveniment public  axat pe educația mediatică pentru  tineri.

Departamentul Media-Azi şi Cercetare va menține în vizor principalele evenimente din domeniu - discutarea și aprobarea în plenul parlamentului a proiectelor de legi ce vizează mass-media, care au fost deja avizate de Guvern și Comisia parlamentară de specialitate, va  completa cu materiale de actualitate rubricile deja cunoscute ale portalului Media Azi -  Media în vizor, Mediacritica, Interviuri, Comentarii, Știri interne și externe, Oportunități s.a. La sfârșitul lunii, va fi difuzată o nouă ediție a revistei Mass Media în Moldova. La fel, pe Media Azi  vor fi publicate știri  și  rapoarte despre comportamentul mass-media în campania electorală pentru alegerile locale, realizate de către CJI.

Tot in această lună, va continua difuzarea emisiunilor ”Europa pentru tine”, realizate de către CJI, care își propun să-i informeze pe cetățeni despre procesul integrării şi să-i familiarizeze cu standardele europene de viaţă, oferindu-le, totodată, şi unele modele de implementare a acestor standarde  în  Moldova.

La Școala de Studii Avansate în Jurnalism continuă cea de-a doua etapă de admitere pentru anul de studii 2015-2016. Toți cei care doresc să devină jurnaliști sunt  încurajați să depună  dosarele până la data de 12 iunie.

Actualii studenți ai ȘSAJ își desfășoară în aceste zile stagiile practice la diverse instituții media: Jurnal TV, Realitatea TV, Publika TV, Prime TV, Radio Chișinău, Radio Europa Liberă, Ziarul de Gardă, portalurile online www.e-sănătate.md și www.politik.md. Pe 22 iunie curent va avea loc ceremonia de absolvire, unde promoția 2014-2015 a ȘSAJ își va primi diplomele. 

Vă reamintim, că CJI acordă, fără plată, asistenţă juridică jurnaliştilor şi instituţiilor mass-media în probleme legate de libertatea de exprimare, accesul la informaţie şi alte aspecte ale legislaţiei mass-media.

 Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, vizitați paginile www.media-azi.md, www.scoaladejurnalism.md. De asemenea, ne găsiți și pe FacebookCentrul pentru  Jurnalism  IndependentșiȘcoala de Studii Avansate în Jurnalism.

 

Activitățile CJI sunt sprijinite financiar de  Civil Rights Defenders din Suedia;  Media Legal Defence Initiative, National Endowment for Democracy (NED); Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin intermediul FHI, Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american,  Fundația Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA, etc.

 

 



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola