Avocată, Casa Mărioarei: Pentru a spori protecția victimelor violenței în familie este necesară introducerea ordinului de restricție urgent



Legislația privind prevenirea și combaterea violenței în familie și mai ales mecanismul de implementare necesită o serie de ajustări. Astfel, experții în domeniu recomandă introducerea ordinului de restricție urgent, pentru o protecție mai eficientă a victimelor violenței în familie. Alte recomandări se referă la elaborarea unor norme explicative pentru modul de executare a ordonanței de protecție și nu în ultimul rând scutirea victimelor violenței în familie de la plata pentru serviciile de examinare medico-legală. VIDEO AICI

Olga Ojog, avocată, Asociația Împotriva Violenței în Familie "Casa Mărioarei": “Apariția nemijlocită a Legii privind prevenirea și combaterea violenței în familie a vorbit despre faptul că statul a conștientizat mărimea acestui flagel și riscul care există în aceste familii, stabilind aceste prevederi într-o lege separată.”

La moment, Lege este în vigoare, dar mai sunt careva lacune și mai este de lucru la unele capitole. Să vedem niște exemple, s-au dat în legea respectivă niște noțiuni fără ca ele să fie dezvoltate cumva sau fără să fie explicate în alte acte normative, care îngreunează aplicarea legii, spre exemplu în Lege scrie foarte clar că organele afacerilor interne sunt obligate să asigure executarea ordonanței de protecție, ce înseamnă executarea ordonanței de protecție nu e scris nicăieri.

Dacă o să fie făcute modificările de rigoare, trebuie să fie introdus ordinul de restricție urgent, care nu este la moment. O ordonanță care nu se emite de către instanța de judecată în 24 de ore, cum este la moment, dar se emite pe loc de către colaboratorul de poliție, care a depistat că este violență în familie și nemijlocit în Lege va trebuie să fie scris ce înseamnă ordinul de restricție și procedura de emitere a acestuia.

Totodată, pe lângă aceasta, ar fi bine ca în legislația cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie să fie menționat faptul că nu este posibilă împăcarea părților în cazul în care a fost constatată violența în familie. Astăzi, avem o lacună foarte mare în Codul de procedura penală a Republicii Moldova care permite procurorilor să inițieze procedura de împăcare a părților. Dacă victima a sesizat un caz de violență în familie, iar ulterior spune că s-a împăcat cu agresorul, la moment este posibilă de făcut această procedură de împăcare. Ceea ce nu este corect, pentru că din punct de vedere psihologic victima este într-o situație în care nu are siguranța că lucrurile se vor rezolva, mai mult ca atât în cazul în care totuși a fost constatată violența în familie, lucrurile nu se pot rezolva de la sine, fără intervenția anumitor specialiști în domeniu sau fără intervenția anumitor sancțiuni.

Ar fi iminent din punctul meu de vedere, subliniază avocata, ca la moment când victima se adresează la centru pentru un raport de examinare medico-legal, ca acest raport să fie făcut în cel mai scurt timp posibil și acest raport să fie făcut în mod gratuit. Pentru că iarăși specificul violenței în familie este faptul că marea majoritate a victimelor, pleacă de acasă sau fug de acasă, fără lucruri, fără acte de identitate și fără bani. Faptul că ea este nevoită să își achite acest raport este o îngrădire a accesului acestei victime la servicii din partea statului.

“Legea 45 la 7 ani de la publicare: Retrospectivă și necesități” este o inițiativă Promo-LEX în contextul a 7 ani de la publicarea Legii Nr.45 privind prevenirea și combaterea violenței în familie.