Promo

LADOM recomanda primelor persoane in stat sa plateasca pentru utilizarea resurselor administrative





Distribuie prietenilor:


ladom6296.jpgLiga pentru Apararea Drepturilor Omului din Moldova (LADOM) recomanda presedintelui RM, Vladimir Voronin, prim-ministrului Zinaida Greceanai si presedintelui Parlamentului Marian Lupu sa restituie in bugetul de stat din fondul electoral al Partidului Comunistilor (PCRM) sumele cheltuite pentru deplasarile efectuate in scop electoral (cei trei oficiali candideaza la functia de deputat in Parlament pe lista acestei formatiuni, n.r.), transmite Info-Prim Neo.

Presedintele ligii, Paul Strutzescu a declarat miercuri, 25 februarie, intr-o conferinta de presa la care a fost prezentat raport privind monitorizarea procesului electoral, elaborat in cadrul Proiectului Coalitia 2009, ca din moment ce oficialii se folosesc de resurse administrative, ei trebuie sa le achite, deoarece se folosesc de fapt de bani publici. „Astfel nu se mai respecta principiul echitatii intre concurentii electorali", a spus Strutzescu.

LADOM sugereaza si parlamentarilor „sa se abtina de la folosirea resurselor administrative in campanie".

De la inceputul campaniei electorale s-au constatat un sir de incalcari ale legislatiei, abuzuri din partea politiei sau incomoditati generate de imperfectiunea legislatiei electorale. În perioada de monitorizare (28 ianuarie - 24 februarie) mai multe intalniri ale concurentilor electorali cu alegatorii au fost zadarnicite. Totodata, la majoritatea intrunirilor organizate de primele persoane in stat, alegatorii sunt intimidati fie prin faptul ca sunt obligati sa semneze pe o lista de inregistrare, fie sunt adusi in mod organizat in salile de sedinta. Aceste tentative compromit desfasurarea unei campanii competitive si lasa loc pentru abuzuri si utilizarea in masa a resurselor administrative, sustine Paul Strutzescu.

De asemenea, potrivit lui Strutzescu, stabilirea datei alegerilor la 5 aprilie lasa foarte putin timp concurentilor electorali sa-si desfasoare campania electorala. Directorul ligii a criticat si prevederea regulamentului privind reflectarea campaniei electorale in mijloacele de informare in masa care spune ca dezbaterile electorale se pot desfasura numai dupa incheierea perioadei de inregistrare a concurentilor. „Printr-o intelegere un concurent electoral se poate inregistra pe ultima suta de metri, iar astfel se limiteaza drepturile celor care deja s-au inregistrat", a declarat Strutzescu.

De asemenea, el a spus ca prin nedeschiderea sectiilor de votare suplimentare peste hotarele RM se ingradeste dreptul a circa 20% din cetatenii cu drept de vot ai RM. Paul Strutzescu considera ca Parlamentul ar fi trebuit sa-i atribuie mai multe competente Comisiei Electorale Centrale (CEC), pentru ca aceasta sa poata acum dispune deschiderea sectiilor de votare peste hotare suplimentare celor de pe langa reprezentantele diplomatice.

Potrivit expertului LADOM, Ion Creanga, nici mecanismul instaurat de CEC, prin care orice cetatean a avut dreptul sa-si aleaga locul unde va vota, nu a fost foarte bine reglementat, deoarece s-a constatat ca administratiile publice locale nu stiu cum sa includa sau sa iradieze persoanele care au solicitat modificarea locului de votare.

Printre neregulile depistate de LADOM se mai numara blocare conturilor Primariei Chisinau, utilizarea resurselor administrative inclusiv si de partidele de opozitie, actiuni de intimidare si aplicare a violentei, limbajul ostil si etichetarile calomnioase lansate in adresa concurentilor electorali.

Organizatia recomanda CEC sa duca o campanie de informare a populatiei privitor la importanta aplicarii stampilei „Alegeri 05.04.09" in fisa de insotire din buletinul de identitate si sa informeze mai bine cetatenii din stanga Nistrului despre procedura si locul votarii.

Initiativa crearii Coalitiei 2009 apartine unui grup de organizatii neguvernamentale: Asociatia pentru Democratie Participativa, Centrul CONTACT, LADOM, Asociatia pentru promovarea Clinicilor Juridice, Consiliul National al Tineretului din Moldova , Centrul Independent de Jurnalism si Asociatia Presei Independente (API). Fiecare dintre ele fac publice rapoarte privind monitorizarea procesului preelectoral si a campaniei electorale in alegerile parlamentare din 2009. 


Info-Prim Neo

 

 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo