Jurnalism de investigație pentru studenți

RISE Moldova anunță concurs de selectare a participanților pentru proiectul „Jurnalism de investigație pentru studenți”. Acesta se va desfășura pe parcursul anului de învățământ 2019-2020 și va include:

-Curs extra-curricular de jurnalism de investigație ținut de reporterii RISE Moldova. Cursul constă din 8 workshop-uri care vor cuprinde elemente despre colectarea și confruntarea informațiilor din bazele de date, editarea unui text, fact-checking, tehnici și unelte de vizualizare a datelor, protejarea informației.

-Offline organizat de RISE Moldova. În cadrul evenimentului, absolvenții cursului vor primi certificate de participare.

-Program de Internship în cadrul redacției RISE Moldova pentru cei mai buni studenți.

LOCAȚIE

Cursul va avea loc în incinta:

Universității de Stat din Moldova (în l. română și l. rusă)

Universității Libere Internaționale din Moldova (în l. română)

Universității de Stat „Alecu Russo” din or. Bălți (în l. română)

N.B. Studenții vorbitori de limbă rusă de la universitățile în care predarea va fi exclusiv în limba română, pot opta pentru includerea în grupa de limbă rusă de la USM.

Studenții care doresc să participe la proiect vor expedia un dosar care va include:

  1. CV actualizat (indicați și anul de studiu)
  2. Scrisoare de motivare (max. 200 cuvinte)

Dosarul urmează a fi expediat la student.risemoldova@gmail.com.

DEADLINE: 22 septembrie 2019.

Mai multe detalii puteți afla expediind o solicitare la student.risemoldova@gmail.com sau apelând 079263126.

Proiectul „Jurnalism de investigație pentru studenți” este realizat de RISE Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internațională din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo”, cu sprijinul financiar al Departamentului de Stat al SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor acestuia și nu corespund neapărat celor ale Departamentului de Stat al SUA.




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.