Finalizarea cu succes a cercetării în cadrul Programului DVOR 3.0: Rezultate și Mobilizare colectivă

Asociația Obștească LAOLALTĂ, cu susținerea financiară a Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), anunță finalizarea cu succes a procesului de cercetare a nevoilor din curțile din mun. Chișinău în cadrul programului DVOR 3.0. Participanții proiectului au desfășurat un proces amplu de interacțiune cu comunitățile lor pentru a identifica nevoile și problemele specifice, contribuind astfel la dezvoltarea unor soluții eficiente și relevante pentru îmbunătățirea infrastructurii DVORurilor.

Această etapă reprezintă un punct important în program, oferind o viziune clară asupra direcției și priorităților comunităților implicate. Cercetarea a fost realizată în perioada 4 decembrie 2023 - 11 ianuarie 2024, iar participanții au obținut o imagine detaliată asupra nevoilor și dorințelor comunităților lor.

Cercetarea a acoperit mai multe categorii, printre care și COLABORARE ȘI MOBILIZARE COLECTIVĂ, unde s-a evidențiat puterea colectivă de a face schimbări pozitive în comunitate. 243 din cei 348 de respondenți, consideră că au o comunitate unită cu vecinii din DVOR-ul lor și că anume rezidenții ar trebui să își asume responsabilitatea și să monitorizeze rezolvarea problemelor din curte, dar să colaboreze cu autoritățile vizate pentru a face schimbări pozitive.

Fiecare persoană are resurse și competențe unice pe care le poate oferi în cadrul comunității, pentru a contribui la binele comun. Atunci când oamenii potriviți, cu resurse potrivite se conectează – fiecare necesitate poate fi satisfăcută.

Acest lucru întărește relațiile dintre oameni și creează un mediu în care vecinii pot conta unii pe ceilalți. Astfel de comunități sunt cele mai reziliente și mai adaptabile la schimbări și la situații de criză.

Rezolvarea unei probleme locale cere implicare, timp și mobilizarea vecinilor. Atunci când mobilizarea e un proces comunitar, sarcinile și responsabilitățile se împart, iar rezultatele capătă amploare.

Ce este programul DVOR?

Programul DVOR a fost lansat pentru prima dată în 2021, din dorința de a cunoaște mai bine curțile blocurilor și comunitățile lor, dar și de a crea o punte de legătură între acestea și autoritățile locale. Având drept scop promovarea participării civice și îmbunătățirea calității vieții în comunitățile rezidențiale din Chișinău. Prin intermediul acestui program, participanții sunt încurajați să identifice și să implementeze soluții pentru problemele specifice din DVORurile lor, cu sprijinul și resursele oferite de echipa DVOR.

Ediția DVOR 3.0 duce mai departe misiunea DVOR de a încuraja o cultură a colaborării, pentru un oraș mai bun cu locuitori fericiți.

Pentru mai multe informații și pentru a urmări evoluția proiectului, vă invităm să vizitați: www.laolalta.md sau @laolalta.md

1