Organizațiile societății civile vor fi susținute pentru a deveni mai puternice și mai incluzive
Organizațiile societății civile din Republica Moldova vor fi ajutate să se dezvolte prin promovarea schimbului de experiență, organizarea atelierelor de fortificare a capacităților, crearea de rețele, finanțarea și implementarea proiectelor pilot.
În perioada 3-4 octombrie, la Chișinău, a fost lansat programul „Consolidarea societății civile în țările Parteneriatului estic (PaE)”, care este unul regional și acoperă Moldova, Ucraina, Georgia și Armenia, iar beneficiarii direcți vor fi organizațiile societății civile care s-au angajat în dezvoltarea locală durabilă și incluzivă.
Timp de două zile, reprezentanții și reprezentantele a circa 40 de ONG-uri locale și regionale din Republica Moldova au făcut cunoștință, au analizat capacitățile sale și necesitățile de fortificare a acestora, au discutat despre posibilități de colaborare și realizare a proiectelor în comun, dar și activitățile ce urmează a fi realizate în cadrul programului la care sunt parte.
“Societatea civilă are un rol fundamental în democrație or anume sectorul neguvernamental poate contribui enorm de mult la fortificarea cetățenilor, educarea și implicarea lor în viața socială și economică a țării”, a menționat Claudia Hermes, directoare de țară, GIZ Moldova.
“În Republica Moldova, ca și în celelalte țări în care se implementează programul, e nevoie de consolidarea societății civile la nivel regional, local, pentru a avea organizații puternice și incluzive”, a subliniat Thomas Meyer, lider de echipă al proiectului GIZ.
Programul urmărește dezvoltarea capacităților interne și externe ale OSC-urilor din țările Parteneriatului estic, promovarea schimbului de experiență și a învățării în rândul OSC-urilor prin organizarea de măsuri de consolidare a capacităților, crearea de rețele, evenimente de schimb de experiență, finanțarea și implementarea proiectelor pilot, contribuind astfel la o dezvoltare locală durabilă și incluzivă. Componenta programului de schimb regional și de învățare va oferi o platformă de colaborare și schimb structurat de informații, cunoștințe și experiență între OSC ale PaE care sunt angajate în dezvoltarea locală durabilă și incluzivă la nivel regional. Școlile de vară și vizitele de studiu pe diferite teme vor oferi oportunități de învățare și schimb între egali, stabilirea de noi contacte și cooperare și ceea ce este mai important – găsirea și dezvoltarea de soluții comune la problemele comune care există în țările PaE.
Programul este susținut de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Evenimentul live îl găsiți aici: https://bit.ly/3Cb6X9s
#CooperareGermana #GIZMoldova #BetterLifeBeyondCapitals
Contact pentru detalii:
Elena Spînu, coordonatoare națională GIZ Moldova
Email: elena.spinu@giz.de
Tel: 079456594