Turul afacerilor sociale a ajuns în Ialoveni și Hîncești
25 de reprezentanți a întreprinderilor sociale, parteneri și centre regionale de suport în afaceri au continuat turul național al afacerilor sociale. De această dată, participanții au fost în vizită la Întreprinderea Socială de Inserție „Floare de Cireș” din Ialoveni și la Instituția Privată Helmut Wolf din Hîncești.
Turul este organizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul CONTACT și Asociația Businessului European, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei.
Aflați mai multe despre lansarea turului aici.
„Această vizită a contribuit la schimbul de experiență, împărtășirea planurilor de viitor precum și preluarea celor mai bune practici pentru susținerea și dezvoltarea sectorului de antreprenoriat social” spune Liliana Porumb, coordonatoarea proiectului din cadrul Centrului CONTACT.
Potrivit participanților, în Republica Moldova sunt întreprinderi și afaceri sociale, care pot fi exemplu pentru viitorii antreprenori și organizațiile societății civile, care vor să contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă.
Întreprinderea Socială de Inserție „Floare de Cireș” din Ialoveni și Instituția Privată Helmut Wolf din Hîncești
Întreprinderea Socială de Inserție „Floare de Cireș” din Ialoveni și Instituția Privată Helmut Wolf din Hîncești au fost gazdele celei de-a doua vizite în cadrul turului afacerilor sociale. Gazdele au prezentat istoria de creare a afacerilor sociale, impactul economic și social pe care acestea le aduc comunității, dar și experiența acumulată în procesul de dezvoltare a afacerii. Vizitatorii au putut adresa întrebări, care să-i ajute în practicarea businessului social, dar și tehnicile de rezistență în situații de criză.
Mai multe informații despre implicarea Întreprinderii Sociale de Inserție „Floare de Cireș” în criza umanitară, urmăriți în acest VIDEO
Liubovi Goria este una dintre participantele turului. Liubovi spune că „am cunoscut oameni puternici, ambițioși care rezistă la greutăți și rezolvă probleme, pentru a face bine altor oameni, a dezvolta localitatea și a crea locuri de muncă pentru toate categoriile de persoane.”
Turul național al afacerilor sociale se va încheia în luna septembrie 2022, cu vizite la EcoVillage, EduJoc și Inițiativa Pozitivă, iar în anul 2023, experiențele acumulate în urma turului național vor fi împărtășite altor organizații și întreprinderi sociale internaționale, în cadrul unei vizite într-o țară europeană.