Sistemul bancar din Republica Moldova ar trebuie să utilizeze mai eficient lichiditățile

Lichiditatea excesivă sunt resursele sistemului bancar din Republica Moldova peste rezervele obligatorii care nu sunt utilizate. Acest indicator este crucial pentru a determina capacitatea sistemul bancar de a credita atât sectorul real și public. În Moldova, la fel ca și în alte țări din regiune, există o abundență de lichiditate. O explicație ar putea fi o combinație dintre criteriile de acceptare riguroase și lipsa cererilor de credite solide. În plus, lipsa alternativelor de economisire în afara depozitelor bancare la fel contribuie la această problemă structurală. Respectiv, băncile centrale din regiune, în colaborarea cu instituțiile statului, au jucat un rol pro activ prin preluarea unor riscuri și oferirea lichidităților condiționate care ar duce la creditarea sectorului real și public.

Aceasta este una din concluziile notei analitice elaborate de Dumitru Vicol, analist asociat la Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și strategist pe piețe emergente în Londra și Stanislav Ghilețchi, Director adjunct IPRE, care analizează lichiditățile din sistemul bancar și finanțarea sectorului public și privat din Republica Moldova.

Potrivit autorilor, problema excesului de lichiditate, prezentă în multiple țări din regiune, a determinat băncile centrale din regiune să aplice măsuri inovatoare pentru a canaliza lichiditățile către creditare. Impulsul de creditare, un punct de referință pentru creșterea anuală a creditelor acordate sectorului privat per PIB, pentru Republica Moldova pentru trimestrul IV al anului 2020 a fost puțin sub 0.

Reformele implementate de către Banca Națională a Moldovei (BNM) au oferit reziliența necesară sistemului bancar pe perioada pandemiei. Acestea au permis sistemului bancar în Moldova să navigheze criza pandemică mai eficient comparativ cu alte sectoare ale economiei. Totodată, soldul creditelor totale era de 45.6 mlrd. lei în februarie 2021 ceea ce reprezintă 13% mai mult comparativ cu luna ianuarie 2020. Similar, creditele acordate ÎMM-urilor însumau 13.8 mlrd. lei sau 17.6% mai mult comparativ cu începutul anului 2020.

Autorii notei analitice sunt de părere că sistemul bancar local creditează moderat atât sectorul privat cât și guvernul. Respectiv, băncile din Republica Moldova dețin un surplus de lichiditate care le permite să finanțeze atât sectorul public cât și cel privat. Fenomenul de creditare moderată a sectorului real este determinat inclusiv de lipsa cererilor de credite solide și nu doar de preferința sistemului bancar de a finanța sectorul public, în special în condițiile în care câștigul comercial rămâne a fi mai solid în creditarea sectorului real decât celui public.  Cu toate acestea, atitudinea sistemul bancar este destul de  conservatoare referitor la creditarea economiei reale.  Aceasta se bazează și pe faptul că rata creditelor neperformante este una din cele mai mari din regiune sugerând dificultățile de onorare a creditelor de către debitori. Considerând că rentabilitatea capitalului pentru sistemul bancar moldovenesc este puțin sub media în regiune, deși media este puțin ridicată din cauza rentabilității de peste 20% în Kazahstan și Ucraina, putem deduce că sectorul bancar este într-o poziție relativ confortabilă în acest status quo dominat de lichiditate excesivă și creditare moderată a sectorului real.

Reieșind din analiza făcută, autorii notei analitice vin cu o serie de recomandări:

1. Micșorarea normelor rezervelor obligatorii acompaniate de alte măsuri. Reducerea normelor cu siguranță că alimentează sistemul bancar cu lichidități. Însă, mai multă lichiditate în sistem nu neapărat duce la creditarea sectorului real sau public. Spre exemplu, lichiditatea excesivă în zona Euro depășește 30% din PIB, iar cea din Polonia și Ungaria e peste 7% din PIB ceea ce reflectă că sistemele bancare au nevoie de instrumente adiționale pentru a direcționa acele lichidități spre sectorul real sau public.
2. Promovarea mai activă a Fondului de Garantare a Creditelor (FGC) de la ODIMM. BNM a recunoscut garanțiile emise de FGC în calitate de diminuator de risc anul trecut. Aceasta a întărit atractivitatea produselor de garantare. În plus, ODIMM a majorat recent coeficientul de multiplicare de la 3 la 6 ceea ce a dus la capacitatea de garantare la 1 miliard lei comparativ cu garanțiile active în valoare de 170 milioane. Utilizarea mai activă a acestor instrumente de garantare ar diminua reticența băncilor de a credita sectorul real atunci când ratele creditelor neperformante rămân a fi înalte.
3. Instituirea unui minim al raportului dintre creditele acordate sectorului privat și depozite. Acest indicator ar putea fi stabilit la o valoare de 70%, spre exemplu, iar băncile care nu îndeplinesc acest criteriu ar putea fi penalizate printr-o rată de remunerare negativă a rezervelor obligatorii.
4. Mărirea remunerării rezervelor obligatorii, cu 2 p.p. spre exemplu, pentru băncile a căror creștere a creditelor acordate în termeni reali se află într-un interval stabilit.
5. Operațiuni repo dedicate pe termen mai lung la o rată fixă. La moment, operațiunile repo au o dobândă fixă de rata de bază plus o marjă de 0.25 p.p. pe un termen de 14 zile. Conform regulamentului BNM, banca centrală poate efectua operațiuni de refinanțare pe termen mai lung la o rată fixă în situații excepționale. Considerând pandemia o situație excepțională, BNM ar putea lansa repo-uri de la 3 până la 36 luni la o rată fixă cu condiția că lichiditatea oferită reprezintă maximum 50% din resursele adiționale ale băncii direcționate ori către sectorul privat ori VMS-uri cu o maturitate mai mare de 3 ani.
6. Introducerea unei linii de refinanțare a creditelor bancare. BNM ar putea accepta prin intermediul băncilor comerciale bilete la ordin (promissory notes) emise de către agenți economici. Astfel s-ar putea realiza refinanțarea unor credite bancare care îndeplinesc anumite criterii stabilite de către banca centrală.
7. Cumpărări definitive de VMS pe piața secundară. Regulamentul BNM permite astfel de tranzacții la moment. Spre exemplu, BNM ar putea organiza licitații de VMS-uri cu maturitate mai mare de 3 ani. Astfel, banca centrală ar putea încuraja băncile comerciale să-și direcționeze o parte din lichidități spre VMS-uri cu maturitate înaltă și să aibă siguranța că ar putea lichida poziția prin intermediul BNM.

Pentru mai multe detalii, consultați Nota analitică disponibilă aici.

Menționăm că analiza a fost elaborată  în cadrul proiectului IPRE „Analize Tematice a politicilor publice”, realizat cu susținerea Fundației Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova. Opiniile reflectate în prezenta publicație aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia KAS.