A.O. C.R.D.C. ”Spune-mi mai mult cu Biatris Zbîrciog!”
În cadrul celui de-al treilea interviu din seria „Spune-mi mai mult…”, am avut ocazia să discutăm cu Biatris Zbîrciog, o voluntară activă și dedicată.
Biatris ne-a împărtășit povestea sa, vorbind despre ce a motivat-o să se implice în voluntariat, provocările cu care s-a confruntat, satisfacțiile aduse de această activitate și modul în care voluntariatul i-a modelat perspectivele personale și profesionale.
Vă dorim lectură plăcută!
Pentru a urmări interviul, accesați link-ul https://www.facebook.com/share/v/15hRFPnrhj/
-Pentru început, sunt curioasă cum a început totul. La ce vârstă ai descoperit voluntariatul și ce te-a motivat să începi?
„Am descoperit voluntariatul în 2022, când aveam 15 ani. Întâmplător, am fost contactată pe Facebook de o persoană care căuta tineri activi interesați de spiritul civic. Din luna noiembrie a acelui an, am început să fiu voluntară la Centrul Raional de tineret din Cahul. Acolo am făcut cunoștință cu primele persoane din domeniul voluntariatului și activismului civic. Am participat la diverse activități precum:implicarea tinerilor în societate; activități de art club; proiecte naționale și internaționale. Această experiență mi-a trezit dragostea pentru voluntariat și m-a transformat într-o persoană mult mai deschisă și comunicativă. Înainte eram introvertită și rușinoasă, dar voluntariatul m-a ajutat să devin mai extrovertită, să interacționez cu lumea și să ascult opiniile celor din jur.”
-Cum reușești să îți împarți timpul între familie, studii și activitățile de voluntariat?
„Am primit această întrebare de multe ori. Deși pare obositor, pentru mine nu este, pentru că îmi place ceea ce fac. Dimineața merg la școală, iar după-amiaza mă implic în activitățile de voluntariat. Seara o dedic familiei și casei. În unele weekenduri sau zile de vacanță, mă relaxez, stau cu familia sau caut noi oportunități online. Echilibrul vine din organizare și pasiune.”
-Dacă tot ai menționat proiectele, în ce proiecte ești implicată acum și ce ai dori să realizezi în viitor?
„În prezent, sunt implicată în proiecte legate de jurnalism comunitar, un program internațional european și un proiect numit "Sky Club". Aleg proiectele în funcție de preferințele mele și mă informez din social media, de la specialiști sau de la alți tineri. De multe ori primesc invitații directe să mă implic, ceea ce mă bucură.”
-La ce aspecte acorzi atenție atunci când alegi un proiect?
„Caut proiecte care promovează activismul civic și care aduc valoare comunității. De exemplu, am participat la un proiect despre ecologie și sustenabilitate, creat pentru a promova protecția mediului. Mereu analizez scopul proiectului înainte de a mă implica.”
-Care a fost unul dintre cele mai memorabile proiecte pentru tine?
„Un proiect de jurnalism comunitar din această iarnă, numit "Școala de Jurnalism", și o tabără internațională de 10 zile. Tabăra a adunat tineri din România, Ucraina, Moldova, Ungaria și Serbia. A fost o experiență extraordinară!”
-Cum reacționează prietenii și colegii tăi la implicarea ta în voluntariat? I-ai influențat?
„Reacțiile sunt variate. Unii nu vor să se implice, fie din lipsă de timp, fie din dezinteres. Alții, însă, se implică activ și își dau interesul, ceea ce mă bucură enorm. Faptul că pot inspira pe cineva să facă voluntariat îmi dă un sentiment de împlinire.”
-Ai întâmpinat obstacole în proiectele tale? Cum le-ai depășit?
„Obstacolele au fost rare, dar au existat. De exemplu, dificultăți în găsirea participanților sau în respectarea programului de către aceștia. Cu răbdare și prin gestionarea eficientă a timpului, am reușit să depășesc aceste provocări.”
-Ce abilități sau cunoștințe ai dobândit pe parcursul activităților tale?
„Am dobândit gândire critică, abilități de comunicare, încredere în sine și o deschidere mai mare față de cei din jur. Toate acestea mă ajută să mă dezvolt profesional și personal.”
-Cum vezi că voluntariatul îți influențează viitorul?
„Voluntariatul este pentru mine o ușă deschisă către oportunități și provocări noi. Datorită voluntariatului, am descoperit programe internaționale și am avut șansa să mă dezvolt continuu. Este o experiență care mă pregătește pentru viitor.”
-Ce impact crezi că ai avut asupra comunității tale?
„Cred că am avut un impact pozitiv. Prin exemplul meu, am arătat că problemele pot fi rezolvate mai ușor dacă ne implicăm. Am contribuit la deschiderea societății și la crearea unei atmosfere de colaborare.”
-Ce sfaturi ai oferi tinerilor care doresc să înceapă voluntariatul?
„Să urmărească paginile de voluntariat, să întrebe cunoscuții despre oportunități, să aplice la proiecte care le trezesc interesul și să fie deschiși către noi provocări. Voluntariatul poate schimba viața în moduri neașteptate.”
-Ai un mesaj final pentru tinerii care doresc să facă voluntariat?
„Dragi tineri, voluntariatul deschide drumul către oportunități și dezvoltare personală. Fiți curajoși, aplicați la programe și descoperiți bucuria de a aduce schimbări pozitive în comunitate. Mult succes tuturor!”
Acest interviu este realizat la inițiativa A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară în cadrul Programului de Voluntariat 2024!