S-a dat startul proiectului ”Votează activ! Votează conștient!”
Primele activități din cadrul proiectului ”Votează activ! Votează conștient!” au avut deja loc în localitățile din sudul Republicii Moldova.
În satul Congaz din UTA Găgăuzia și în orașul Taraclia peste 60 de reprezentanți ai păturilor socialmente vulnerabile au discutat despre democrația locală, competențele și atribuțiile autorităților publice ce urmează a fi alese pe 20 octombrie, curent, dar și despre probleme cu care se confruntă grupurile de cetățeni cu situația materială precară, persoanele în vârstă, cu nevoi speciale, etc.
Activitățile sunt organizate sub formă de ateliere-șezători tradiționale, care decurg într-o atmosferă agreabilă, în care participanții se simt descătușați și liberi să-și expună problemele și doleanțele.
Atelierele-șezători se soldează cu o listă de propuneri și doleanțe ale grupurilor-țintă care vor fi luate în considerare la întocmirea întrebărilor din ”Loteria electorală” ce va avea loc în cadrul dezbaterilor publice electorale. Dezbaterile vor urma la cea de a doua etapă a proiectului.
Activități de informare și conștientizare a cetățenilor și dezbateri publice electorale vor avea loc în 9 localități din raioanele Cahul, Cimișlia, Cantemir, Taraclia, Basarabeasca și UTA Găgăuzia.
În felul acestea, circa 1000 de reprezentanți ai grupurilor-țintă (atât bărbați cât și femei) vor fi implicați în diferite tipuri de activități ale proiectului, ceea ce va conduce la majorarea gradului de conștientizare a importanței participării la vot și la sporirea nivelului de promovare în campania electorală a drepturilor și intereselor acestora persoanelor din grupurile socialmente vulnerabile și cu nevoi speciale.
Proiectul ”Votează activ! Votează conștient!” este realizat de Centrul CONTACT cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).