frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Societatea civila discuta la Bruxelles solutii de sustinere a democratiei electorale in Moldova

În zilele de 16-19 iunie 2009, mai multi lideri ai societatii civile si think tankurilor au vizitat institutiile europene de la Bruxelles pentru a prezenta ultimele evolutii politice de la Chisinau, solicitand o implicare mai larga a Uniunii Europene  in efortul de democratizare a Republicii Moldova.

Din acest grup au facut parte experti ai IDIS Viitorul, Centrului Credo, Centrului Independent de Jurnalism si ai altor think tankuri, care au elaborat, la inceputul lunii mai, Foaia de parcurs pentru reconciliere si integrare europeana, avand drept scop asigurarea conditiilor necesare pentru organizarea de alegeri legitime, restabilirea statului de drept si urmarea traseului de integrare europeana a Republicii Moldova in spatiul comunitar al UE.

Misiunea de informare a UE a inclus intalniri la nivel inalt cu reprezentanti politici ai noului Parlament European, sefi de cabinet ai Comisarului pentru extindere Benita Ferrero Waldner, ai Comisarului Javier Solana, sefi de departamente ai Comisiei Europene si reprezentanti ai grupurilor politice majoritare. Agenda discutiilor purtate in cadrul institutiilor europene s-a axat in temei pe situatia politica, economica si sociala din Republica Moldova, din perspectiva viitoarelor alegeri anticipate si a presiunilor cu care se confrunta, in aceste zile, structurile  societatii civile si ale statului de drept.

Vizita expertilor societatii civile la Bruxelles intervine la doar o saptamana inainte de intalnirea liderilor principalelor partide politice din Republica Moldova cu Comisarul UE pentru politica externa, Javier Solana. În acest context, grupul de experti moldoveni au dorit sa prezinte autoritatilor europene viziunea lor asupra originilor si factorilor de combustie a conflictelor post-electorale din aprilie si mai 2009, pe baza unor rapoarte detaliate asupra situatiei drepturilor omului, a libertatii presei scrise si electronice, precum si a calitatii procesului electoral. În mod special, expertii moldoveni au atras atentia autoritatilor europene asupra gravelor deficiente acumulate in Republica Moldova ca urmare a monopolizarii intregii puteri de stat de catre un singur partid politic, avand drept efecte eliminarea principiului de separatie a puterilor, negarea justitiei independente, procesul electoral deficient, incalcarile grave ale drepturilor omului, aducandu-se ingradiri serioase si exercitiului drepturilor si libertatilor politice, sociale ale cetatenilor Republicii Moldova.

În acest context, reprezentantii societatii civile din Republica Moldova au salutat decizia Consiliului Ministrilor de Externe al UE de a conditiona evolutia dialogului politic UE - RM de calitatea progreselor democratice si de solutionare a crizei politice, asigurand integritatea si corectitudinea scrutinului pentru alegerile anticipate din 29 iulie 2009.

Expertii societatii civile au formulat propuneri concrete si cai de facilitare a procesului electoral in Republica Moldova, de diminuare a riscurilor de instalare a unui model totalitar de guvernare, definit prin impunerea unui singur partid contopit cu structurile statului, dupa modelul regimului sovietic. În calitate de actiuni concrete, autorii Foii de parcurs au solicitat autoritatilor europene delegarea unei Misiuni de observare pentru alegerile din 29 iulie, conduse de o personalitate politica importanta din UE, cu functia de a coordona asistenta oferita de Uniunea Europeana in crearea conditiilor libere, egale si democratice pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, in corespundere cu recomandarile Rezolutiei Parlamentului European.



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola