A fost lansată cea de-a treia ediție a programului național „Acțiune pentru Justiție”
La data de 16 decembrie current, Asociația Obștească „INVENTO”, a lansat cu suportul Fundației Hanns Seidel în Republica Moldova, cea de-a treia ediție a programului „Acțiune pentru Justiție”.
Ceremonia de lansare a întrunit 26 de participanți ai programului „Acțiune pentru Justiție” - studenți ai facultăților de drept din țară, avocați și funcționari publici, care pe parcursul a șase luni de zile, vor beneficia de o serie de instruiri de dezvoltare personală, sesiuni cu experți profesioniști din țară și de peste hotare, vizite de studiu la instituțiile relevante sistemului de drept din Republica Moldova, de mentorat și ghidare profesională în virtutea domeniului de interes a participanților, și de consiliere în domeniul managementului proiectelor, dat fiind faptul că pe parcurs, participanții vor implementa propriile acțiuni în vederea soluționării anumitor aspecte problematice din domeniul justiției.
La deschiderea evenimentului, cei 26 de tineri juriști au fost felicitați și încurajați de către: Vladimir Palamarciuc, Asociația Tinerilor Avocați din Republica Moldova; Ana Indoitu, președinte INVENTO și de către absolvenții edițiilor anterioare „Acțiune pentru Justiție”, care au împărtășit cele mai memorabile momente trăite pe parcursul celor nouă luni de proiect.
Ana Indoitu, președinta INVENTO, a deschis ceremonia, susținînd că „Deja la a III-a ediție a acestui program, constatăm formarea comunității de tineri juriști, așa cum în cele ce urmează – dincolo de programul de 6 luni, impactul pe care urmează să îl aducă fiecare din absolvenți în domeniul său de activitate, este cel mai valoros. Credem în continuare într-o generație nouă de profesioniști în justiție și suntem aici pentru a contribui la formarea acestora.”
În același context, dl Vladimir Palamarciuc, rreprezentant al Asociației Tinerilor Avocați din Republica Moldova a încurajat tinerii juriști, cu mențiunea că: „În cadrul proiectului „Acțiune pentru Justiție” oamenii nu se dezamăgesc. Aici, oamenii discută, formează o comunitate și tind să îmbunătățească situația din Republica Moldova. „Acțiune pentru Justiție” este un proiect unic, destinat tinerilor juriști, care presupune nu doar o dezvoltare profesională, ci și personală. „Acțiune pentru Justiție” este o portiță, în spatele căreia se află accesul la o comunitate, la cunoștințe și oameni care vor să schimbe ceva. Decizia aparține fiecăruia, dacă o deschide sau nu.”
În același spirit, Irina Buzu, absolventa ediției a II-a a proiectului, a declarat următoarele: „Suntem o comunitate. O comunitate de oameni în care ne-am omogenizat ideal unul cu altul. Din punct de vedere obiectiv, suntem juriști cu o carență spre perfecționare, Subiectiv, suntem prieteni.
Iar „Acțiune pentru Justiție” este un standard social care nu corespunde standardului general.”
În cadrul ceremoniei de lansare a celei de-a treia ediții a proiectului, a avut loc un panel de discuții cu genericul „Mecanisme de combatere a fraudei și corupției – de la politici la instrumente eficiente”, alături de: dl Vladislav Gribincea, director, Centrul de Resurse Juridice din Moldova; dl Vitalie Moisei, Centrul Național Anticorupție și dl Richard Harris, avocat, SUA – specializat pe practicile de combatere a fraudelor.
Discuțiile au fost lansate prin conectarea virtuală cu expertul american, dl Harris – care a relatat despre garanțiile și instrumentele de protecție a averitzorilor de integritate în domeniul fraudei – un mechanism legal de combatere a corupției și frauei. Acesta a subliniat importanța stimulării atît financiare, cît și culturale a avertizorilor– așa cum practicile eficiente din Arizona au demonstrate un succes în acest sens.
În continuarea discuțiilor, domnul Vitalie Moisei, Centrul Național Anticorupție, a menționat: „După mine, la angajarea în structurile de stat ar trebui să stea două criterii: profesionalism și integritate. Cred că în structurile de stat avem nevoie de tinerii din generația dvs. și mă bucur să văd tineri funcționari integri și corecți.”
Cu referire la același subiect, domnul Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, a specificat următoarele: „Corupția prin definiția sa îi mai importantă decât aspectele vieții private, în societățile în tranziție. În momentul în care vom pune mai presus interesele private ale persoanelor decât interesul general al societății de a combate corupția, mă tem că vom rămâne cu dreptul la viață privată respectată, însă cu o corupție înfloritoare.”
Înregistrarea panelului de discuții poate fi urmărită pe pagina de Facebook INVENTO.
Pentru a treia ediție consecutiv, organizația INVENTO își păstrează ambiția inițială a proiectului „Acțiune pentru Justiție”, și anume, de a crea o comunitate puternică a tinerilor juriști (24 – 30 ani), susținuți prin formare personală și profesională, în vederea consolidării și promovării profesionalismului, transparenței, integrității și participării civice. Programul se bucură de o rețea de 45 de absolvenți, care sunt activ implicați în diverse ramuri ale sistemului de drept.
„Acțiune pentru Justiție” este un proiect implementat de către A.O. INVENTO, cu suportul Fundației Hanns Seidel în Republica Moldova, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Avocați din Republica Moldova.