frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Activitățile CJI pentru luna iunie

Luna iunie este bogată în evenimente interesante și utile, atât pentru reprezentanții mass-media, cât și pentru consumatorii de media. Vedeți, mai jos, agenda activităților pe care le va desfășura Centrul pentru Jurnalism independent (CJI).

Departamentul instruire și comunicare pregătește Al doilea Hackathon de media – Puterea a cincea. Participanții se pot înregistra la eveniment până pe 25 iunie 2016. De asemenea, în prima jumătate a lunii va fi lansat ultimul pachet multimedia din programul Moldova Plus – este vorba despre materiale care abordează tematica protecției consumatorului. La 23 iunie va avea loc un atelier de lucru în cadrul căruia va fi lansat studiul care identifică oportunitatea de a introduce în curricula școlară disciplina ”Educație mediatică”.

Ca și până acum, departamentul Media-Azi şi Cercetare vă va ține la curent cu evenimentele din mass-media națională și internațională. Pe parcursul lunii iunie, la rubrica deja tradițională MediaRing au fost invitați președinta Consiliului de Presă din Moldova, Ludmila Andronic și Șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Ambasadorul Pirkka Tapiola, care vor răspunde la întrebările jurnaliștilor și consumatorilor de media. Comentariile de miercuri vor apărea în continuare, iar  în cadrul acestora vor fi abordate mai multe probleme legate de fenomenul manipulării prin intermediul mass-media, cum ar fi trollii din mediul online sau modul de respectare a Codului deontologic de către jurnaliști și analiști politici. În cadrul rubricilor de interviuri și de analize vor fi aduse în discuție subiecte ce țin de rolul presei în reflectarea subiectelor antidiscriminare.

În luna iunie, portalul Mediacritica.md va continua să realizeze studii de caz despre manipularea și propaganda din presă, iar reporterii vor actualiza rubrica Filtrează informația!, unde se prezintă, tradițional, o selecţie de trei ştiri care tratează acelaşi subiect, însă, doar una dintre acestea corespunde standardelor jurnalistice. La rubrica Media în vizor vor fi prezentate exemple de ştiri, realizate cu derapaje de la Ghidul cu norme etice şi alte norme jurnalistice, iar la îndrăgita rubrică ABC-ul presei vor fi realizate video-uri care explică principiile pe care este construită presa şi modul în care funcţionează media.

La Școala de Studii Avansate în Jurnalism (ȘSAJ), discipolii au început stagiul practic – una dintre cele mai complicate, dar şi interesante perioade de la școală. Timp de patru săptămâni, tinerii jurnalişti îşi vor încerca abilităţile în regim real de lucru în redacţii şi, totodată, vor avea posibilitatea să treacă o perioadă de test pentru o eventuală angajare. Vor lucra cot la cot cu reporteri, cameramani, editori şi redactori-şefi. În acest an, studenţii ŞSAJ au ales să facă stagiul practic în următoarele redacţii: Pro TV Chişinău, Realitatea TV şi www.realitatea.md, www.anticoruptie.md, www.media-azi.md, www.NewsMaker.md, www.MoldNova.eu, Ziarul de Gardă şi TVR Moldova. Finalul lunii iunie le va aduce discipolilor mult aşteptatele şi binemeritatele certificate de absolvire.  

La fel, la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism continuă cea de-a doua etapă de Admitere pentru anul de studii 2016-2017. Mai multe detalii despre procedura şi criteriile de admitere le găsiţi pe www.scoaladejurnalism.md.
 
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, vizitați paginile www.media-azi.md, www.mediacritica.md, www.scoaladejurnalism.md. De asemenea, ne găsiți și pe FacebookCentrul pentru  Jurnalism  Independent , Mediacritica și Școala de Studii Avansate în Jurnalism.
 
Activitățile CJI sunt sprijinite financiar de  Civil Rights Defenders din Suedia, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin intermediul FHI, Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat American, Deutsche Welle Akademie/Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania, Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova, PNUD Moldova, etc.
 
 



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola