Vasile Botnaru: ”Odată cu accesul la informație ni s-a dat o armă foarte puternică”
”Asigurarea accesului la informație și al transparenței în procesul decizional de către instituțiile publice sunt elemente indispensabile unui proces de democratizare a societății, de implicare activă a cetățenilor la luarea deciziilor și la combaterea fenomenelor negative”. Declarația aparține ministrului justiției Oleg Efrim care a participat pe 27 septembrie, în incinta USM, la conferința ”Accesul la informație și transparența în procesul decizional: legislație, realitate, perspective”, organizată de Centrul ”Acces-info” în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova.
La conferință au participat studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM care au adresat întrebări ministrului justiției, Oleg Efrim, Liliei Carașciuc, reprezentanta Transparency International, Ilonei Spătaru, reprezentanta Centrului de Guvernare Electronică dar și altor experți în domeniul accesului la informație.
”Este bine că avem acest acces declarat, legal la informație” a declarat Nicolae Sadovei, prorector pe probleme sociale în cadrul USM. Mai mult, în cadrul conferinței participanții au subliniat unanim atât importanța accesului la informație și transparența în procesul decizional cât și nevoia de colaborare eficientă între instituțiile statului și mass-media, menționând că ele sunt deosebit de importante pentru respectarea permanentă a legislației, dar ș pentru binele societății.
Totodată, s-au abordat și alte aspecte importante legate de rolul instituțiilor statului în procesul de transparentizare a informației, dreptul la infomație, rolul statului, dezinformarea, informarea proactivă a cetățenilor și rolul și buna credință a jurnaliștilor.
”Să fim corecți, să nu mințim sunt lucruri pe care le învățăm de mici. Afi de bun simț și a fi corect așadar sunt calități care oferă jurnalistului siguranță extraordinară și în mod normal, fac ca acesta niciodată să nu aibă probleme cu dreptul” , a declarat Olivia Pârțac, expert în libertatea de exprimare, îndemnându-i pe tinerii jurnaliști să fie cât mai deschiși și mai curajoși în munca pe care o fac.
Potrivit organizatorilor o astfel de conferință are loc în fiecare an cu ocazia Zilelor Dreptului de a Ști, ce se desfășoară în perioada 24-30 septembrie.