Doar în Moldova cetăţenii sunt „judecaţi” şi „condamnaţi” pentru „spionaj în favoarea Republicii Moldova”, ONG
Asociaţia Promo-Lex solicită tuturor participanţilor în formatul de negocieri „5+2” să iniţieze, în cel mai scurt timp, proceduri pentru crearea unor instituţii şi instanţe legale pentru locuitorii din regiunea transnistreană în vederea protejării şi apărării drepturilor lor constituţionale. Apelul a fost făcut în urma condamnării lui Ilie Cazac de către autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol la 14 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Promo-Lex califică ca fiind dramavică situaţia celor doi deţinuţi polivici, Ernest Vardanyan şi Ilie Cazac. Într-un comunicat de presă al asociaţiei se spune că în aceste condiţii se poate vorbi despre un caz unic, imposibil în alte ţări, când cetăţeni ai Republicii Moldova, pe teritoriul republicii sunt „arestaţi”, „cercetaţi”, „judecaţi” şi „condamnaţi” de către cetăţeni ai Moldovei pentru „spionaj în favoarea Republicii Moldova”.
„Revoltător este faptul că de circa un an de zile autorităţile constituţionale asistă neputincios la această scenă umilitoare pentru orice cetăţean al Republicii Moldova, limitându-se la declaraţii formale şi banale despre succesul „negocierilor” şi al „dialogului”. Iresponsabil este şi gestul de a cere acţiuni, eforturi şi rezultate comunităţii internaţionale, în timp ce structurile guvernamentale şi organele abilitate ale statului Republica Moldova nu se obosesc să propună discutarea, adoptarea şi implementarea unei Strategii de reintegrare a ţării”, se menţionează în comunicatul emis de Promo-Lex.
ONG-ul cere eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Ernest Vardanyan şi Ilie Cazac, şi sancţionarea tuturor persoanelor implicate în răpirea şi sechestrarea de persoane, conform normelor penale ale Republicii Moldova şi ale prevederilor legislaţiei naţionale.
http://www.info-prim.md