A avut loc conferința ”Conservarea resurselor genetice vegetale și animale”

Ajută-ne să distribuim acest articol:

20190321 102116 CopyPe data de 21.03.2019, s-a desfășurat conferința ”Conservarea resurselor genetice vegetale și animale”, eveniment organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova (MADRM), împreună cu Reprezentanța FAO Moldova și Proiectul European de Asistență Tehnică pentru Programul ENPARD Moldova.

La discuții au participat reprezentanți ai instituțiilor de cercetare și educație din Republica Moldova, România, Bulgaria și Ungaria, precum și experți FAO. Vorbitorii au prezentat proiecte de conservare a resurselor genetice implementate cu succes în UE, și au făcut recomandări care vor contribui la finalizarea Strategiilor de Conservare a Resurselor Genetice Vegetale și Animale, elaborate de MADRM.

Conservarea resurselor genetice în agricultură reprezintă o modalitate de asigurare cu resurse necesare pentru a face față provocărilor cauzate de boli, dăunători și a schimbărilor de mediu noi și cele în evoluție. Cercetătorii folosesc caracterele specifice ale animalelor, culturilor și speciilor sălbatice în diverse scopuri, cum ar fi toleranța la salinitate, rezistența la boli și adaptabilitatea la schimbările climatice. Conservarea resurselor genetice, de asemenea, le oferă producătorilor diversitatea necesară pentru a se adapta piețelor în schimbare. Această moștenire unică a organismelor vii, plante și animale, este parte a biodiversității și a ecosistemelor și trebuie păstrată și promovată în interiorul și în afara habitatelor lor naturale. Este demn de remarcat faptul că:

  • Numărul de culturi alimentare și animale de fermă și diversitatea lor genetică s-au redus considerabil;
  • Alimentele de origine vegetală și animală provin din foarte puține specii;
  • Securitatea alimentară devine din ce în ce mai vulnerabilă din cauza nivelurilor ridicate de eroziune genetică cauzate de abandonarea diverselor soiuri vegetale tradiționale și a raselor de animale;
  • Resursele genetice pot fi conservate prin conservare in situ, adică în ecosistemele lor și în habitatele naturale sau în conservarea ex situ, adică în afara habitatelor lor naturale prin conservarea probelor în bănci de gene, colecții etc.

Informații suplimentare cu privire la evenimentul desfășurat pot fi obținute de la Proiectul de Asistență Tehnică pentru ENPARD (Sorin Tolea, tolea@agrotec-spa.net).





Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.