Blocajele politice au şanse să fie rezolvate, formatori de opinie



Republica Moldova are toate şansele să continue procesul de reforme şi să dovedească partenerilor externi că îşi poate onora angajamentele asumate. Aceasta este concluzia formatorilor de opinie care au avut o întâlnire cu prim-ministrul Vlad Filat marţi, 5 iulie. Consultările s-au desfăşurat cu uşile închise, iar după aproape 3 ore de dialog formatorii de opinie au declarat că aceste consultări au avut loc sub forma unor discuţii sincere, dar şi cu rezultat pozitiv, transmite Info-Prim Neo. 

„Se înregistrează blocaje, există probleme în promovarea reformelor, în implementarea lor şi acest lucru provoacă îngrijorări atât în cadrul Guvernului, societăţii, cât şi din partea partenerilor externi care s-ar părea că până acum ne-au susţinut foarte şi foarte masiv, dezinteresat, dar care deja vor solicita anumite rezultate. Ele nu pot fi oferite din cauza că activitatea Parlamentului este parţial ineficientă, a Guvernului blocată şi de aici s-a creat această situaţie. Sunt discuţii sincere, necesare, dar şi pozitive”, a opinat Corneliu Gurin, expert în drept constituţional. 

Analistul politic Anatol Ţăranu a spus că discuţiile au avut în vizor subiectele ce ţin de criza politică din Moldova, necesitatea stabilizării situaţiei şi modalitatea de promovare a reformelor. Totodată, Anatol Ţăranu spune că agenda discuţiilor a vizat şi abordarea problematicii corupţiei, în special, aplicarea schemelor gri care trebuie să fie scoase din funcţiune. „Trebuie să ne ţinem de integrarea europeană, trebuie să ne ţinem de principiile democratice şi dacă acest lucru ne va reuşi, atunci ne vom mişca înainte, prim-ministrul a fost de acord cu acest lucru şi a vorbit că nu are de gând să cedeze în faţa presiunilor acestui sistem corupt şi perimat, putem spera că reforma din Moldova se va mişca înainte şi Guvernul devine un garant al acestor reforme”, a spus Anatol Ţăranu. 

Analistul politic, Bogdan Ţârdea, afirmă că prim-ministrul în urma consultărilor cu societatea civilă va trebui să propună un plan de modernizare şi de reforme a sistemului politic din Republica Moldova. „Vlad Filat nu vorbeşte despre dezamăgiri, dezolări. Însă el trebuie să facă un bilanţ al acestor discuţii, să vină cu un plan clar de reformare a sistemului politic şi a agendei de reforme. În caz contrar, nu înţeleg care este sensul discuţiilor, doar dacă vrea să arunce emoţiile negative reprezentanţilor societăţii civile. În cazul când prim-ministrul nu va apărea cu intenţii serioase, el va pierde din credibilitate neavând o motivare pentru ce a convocat societatea civilă”, a spus Bogdan Ţârdea. 

Analistul politic Viorel Cibotaru afirmă că i-a sugerat prim-ministrului să nu facă mişcări bruşte de situaţie, pentru a evita anumite riscuri când situaţia ar putea scăpa de sub control. „Am atenţionat să nu facă mişcări bruşte, pentru că există riscuri evidente ca situaţia să declanşeze anumite stări de lucruri care ies în afara legii. Atunci când a fost demis ministrul apărării în 1995, societatea era în pragul unui război civil”, a menţionat Viorel Ciubotaru. El afirmă că Vlad Filat nu a exclus în cazuri excepţionale demisia Guvernului. „S-a referit într-un context că dacă nu va avea un Guvern eficient, o instituţie depolitizată, un sprijin, nu este exclusă şi demisia Guvernului ”, a adăugat analistul. 

Prim-ministrul Vlad Filat a demarat începând cu luni, 4 iulie, un proces de consultare a societăţii. El a avut deja întrevederi cu reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Participare, cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor. Vlad Filat va avea discuţii cu ambasadori acreditaţi în Republica Moldova, reprezentanţii patronatelor, reprezentanţii partidelor parlamentare şi extra-parlamentare. Rezultatele consultărilor vor fi anunţate vineri, 8 iulie.

 

sursa: www.info-prim.md