Știri sociale
Reprezentatele a cinci Organizații ale Societății Civile (OSC) din Anenii Noi, Cahul, Căușeni, Orhei și Ștefan Vodă au semnat, la mijlocul lunii noiembrie, Acordurile de grant pentru sprijinirea în continuare a femeilor și copiilor refugiați din Ucraina. E vorba de AO „Femeie. Speranță. Viitor” din Anenii Noi, AO „AZI” din Cahul, „Asociația Psihologilor Tighina” din Căușeni, AO „Dăruim Vise” din Orhei și „Asociația băștinașilor din satul Copceac”, Ștefan Vodă. Granturile sunt oferite în cadrul proiectului „Consolidarea parteneriatului public privat pentru a îmbunătăți răspunsul la criza refugiaților din Republica Moldova”, implementat de AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu susținerea UN Women și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară (WPHF).
Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și-a exprimat speranța că sprijinul financiar oferit celor cinci organizații va contribui, într-un final, la îmbunătățirea calității vieții fetelor, femeilor și copiilor care au căutat un refugiu în Republica Moldova. „Știm că lucrurile se schimbă de la o zi la alta, știm că periodic apar noi necesități și provocări cărora trebuie să le faceți față. Credem că gestionarea acestor granturi reprezintă exercițiu util pentru managementul organizațiilor pe care le conduceți și, astfel, veți deveni mai puternice pe viitor și veți ști să faceți față crizelor cu care, inevitabil, ne confruntăm cu toții”, a punctat Liliana Palihovici.
Acordurile de grant au fost semnate în prezența reprezentantei de țară a UN Women, Dominika Stojanoska, care a menționat că, prin oferirea de fonduri, UN Women și Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară și-au propus să promoveze și egalitatea de gen prin sporirea încrederii fetelor și femeilor refugiate din Ucraina. „Ceea ce am observat de-a lungul anilor este că progresul obținut în domeniul egalității are o legătură directă cu dezvoltarea economică durabilă. Evenimentele din ultimul an ne-au demonstrat că oricine, din păcate, poate deveni refugiat sau refugiată. Ne-a impresionat efortul depus de societatea civilă, autoritățile publice locale și centrale pentru a ajuta persoanele ce au fugit din calea războiului. Ne bucură să știm că putem pune și noi umărul la acest efort comun”, a punctat Dominika Stojanoska.
Ludmila Afteni reprezintă „Asociația Psihologilor Tighina” din Căușeni, care va dezvolta proiectul „Asistența complexă a femeilor și copiilor refugiați din Ucraina în raionul Căușeni”.
Din primele zile ale războiului din Ucraina, specialiștii organizației oferă asistență persoanelor refugiate, în special femeilor și copiilor. Cu toții beneficiază de adăpost, alimentație, îmbrăcăminte, asistență psihologică socială și medicală de primă necesitate, dă asigurări Ludmila Afteni.
„Asociația noastră activează din 1999. Nu am crezut niciodată că de serviciile noastre va fi nevoie și la nivel internațional. Nu facem diferență între beneficiarii și beneficiarele care ne cer ajutorul. Deschidem larg ușile oricui are nevoie. Apreciem în cadrul acestui proiect mai ales implicarea autorităților publice locale. Fără cooperarea cu APL-urile nu-mi închipui cum am putea face față acestei crizei”, a menționat președinta „Asociației Psihologilor Tighina” din Căușeni.
Președinta AO „Dăruim vise”, din Orhei, Ina Negruță, și-a propus în următoarele luni să realizeze proiectul „Fapte bune pentru refugiați” prin intermediul căruia să ajungă la sute de refugiați și refugiate stabilite în raion. „Prin intermediul acestui grant pentru prima dată, de când a început războiul în Ucraina, simțim o susținere directă, ce nu se referă doar la produse de primă necesitate pentru persoanele refugiate, ci țintește mai sus: la integrarea socială a fetelor și femeilor din Ucraina, arătându-le astfel că Republica Moldova poate deveni «acasă» pentru multe dintre ele”, a menționat Ina Negruță.
Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară (WPHF) este singurul mecanism de finanțare globală, dedicat exclusiv sprijinirii participării femeilor la consolidarea păcii și acțiunii umanitare. Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară este un instrument de finanțare flexibil și rapid care sprijină intervenții de capacitare a femeilor pentru a preveni conflictele, a răspunde crizelor și situațiilor de urgență și a beneficia de oportunitățile cheie de consolidare a păcii. WPHF este un parteneriat inovativ dintre statele membre, ONU, și societatea civilă, cu toate părțile interesate reprezentate în Consiliul global de finanțare.
Proiectul „Consolidarea parteneriatului public privat pentru a îmbunătăți răspunsul la criza refugiaților din Republica Moldova” este implementat de AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu susținerea UN Women și și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.
Women's Peace & Humanitarian Fund
Prin intermediul acestui proiect, Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) și-a propus să le ofere tinerilor posibilitatea să se implice activ în acțiuni comunitare la nivel locale. Scopul proiectului a contribuit la sporirea nivelul de implicare a tinerilor în soluționarea problemelor comunității locale și dezvoltarea activismului civic în rândul tinerilor la nivel local prin organizarea laboratoarelor de cetățenie activă, capacitarea abilităților tinerilor în domeniul cetățeniei active și voluntariatului, consolidarea dialogului cu administrația publică și încurajarea inițiativelor comunitare în 6 raioane ale țării.
În cadrul evenimentului, tinerii și tinerele din cele 6 raioane au subliniat rolul și importanța implicării tinerilor din raioanele Drochia, Bălți, Strășeni, Hâncești, Căușeni și Cantemir în soluționarea problemelor comunității locale și dezvoltarea activismului civic la nivel local.
Realizarea obiectivelor proiectului a fost posibilă prin organizarea laboratoarelor de cetățenie active în aceste raioane, capacitarea abilităților tinerilor și a cunoștințelor în sfera voluntariatului, consolidarea dialogului dintre tineri și administrația publică locală (APL), dar și încurajarea desfășurării inițiativelor comunitare.
Printre activitățile desfășurate în cadrul proiectului se numără:
- Organizarea activităților a 6 Laboratoare de cetățenie activă în diferite raioane,
- Desfășurarea unui program de capacitare și instruire a tinerilor în domeniul cetățeniei active și voluntariatului,
- Elaborarea unor analize (sondaje) de evaluare a necesităților reale și problemelor ce afectează tinerii,
- Organizarea a 6 mese rotunde de discuții cu reprezentanții APL din cele 6 raioane asupra problemelor identificate/cercetate și identificarea soluțiilor la problemele rezultate împreună cu APL,
- Organizarea a 12 activități comunitare/mobilizare comunitară,
- Organizarea Forumului tinerilor cetățeni activi, dedicat promovării activismului civic regional, voluntariatului și promovării Laboratoarelor de cetățenie activă,
- Elaborarea unui toolkit educațional de cetățenie activă și voluntariat – o colecție de idei de proiecte europene (internaționale) în domeniul cetățeniei active și voluntariatului tinerilor,
- Altele.
Evenimentul a fost desfășurat în cadrul Proiectului „Laboratoare de cetățenie activă – suport pentru participarea tinerilor”, implementat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară CDEC în cadrul Programului de Granturi 2022 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

- Detalii
- Concordia
- Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei
- Keystone Human Services International Moldova
- Delegația Uniunii Europene (UE)
Comunicat de presă
Astăzi, 25 noiembrie, a avut loc un atelier de consultare a Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de sprijin alimentar.
Atelierul face parte din seria de activități dedicate elaborării unui nou cadru normativ pentru reglementarea funcționării serviciilor sociale de sprijin alimentar pentru grupurile vulnerabile. Proiectul Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de sprijin alimentar a fost elaborat de către I.P. Keystone Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale în cadrul proiectului ,,Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, finanțat de Uniunea Europeană.
Documentul standardelor minime de calitate prevede principalii indicatori de evaluare a serviciilor sociale de sprijin alimentar și vizează: formele de prestare a sprijinului alimentar (pachete cu produse alimentare, tichete alimentare, cantină socială), amenajarea spațiilor serviciului atât pentru prepararea hranei, cât și pentru deservirea beneficiarilor, condițiile de distribuire a hranei, evaluarea gradului de satisfacție a beneficiarilor serviciului etc. Odată cu aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile de sprijin alimentar va fi posibilă acreditarea acestui tip de serviciu social de către autoritățile competente și evaluarea calității serviciului furnizat. Astfel, noul cadru normativ va contribui la dezvoltarea serviciilor de sprijin alimentar la nivel național prin reglementarea activității atât a prestatorilor publici, cât și privați de servicii de sprijin alimentar.
În cadrul atelierului consultativ au participat reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Agenției Naționale Asistență Socială, prestatori de servicii de cantină socială și reprezentanți ai societății civile, care s-au expus cu privire la indicatorii în baza cărora urmează a fi evaluate serviciile de sprijin alimentar.
Proiectul ,,Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, cofinanțat și implementat de I.P. „Keystone Moldova”, A.O. ,,Concordia. Proiecte Sociale” și I.R.M.S. „Diaconia”, urmărește dezvoltarea serviciilor de cantină de ajutor social din țară pentru a extinde accesul la servicii pentru persoanele din grupuri vulnerabile.
Mai multe articole …
- 2800 de copii refugiați din Ucraina au beneficiat de suport și protecție în cadrul campaniei „Ajută- mă să te ajut!”
- „Am fost ajutată să-mi ordonez cunoștințele și să lucrez altfel de acum încolo”. Keystone Moldova a instruit 22 de angajați ai centrelor de zi și de plasament pentru persoane vârstnice
- Vești bune pentru tinerii antreprenori în căutare de noi oportunități de dezvoltare în domeniul antreprenoriatului și a Startup-ului
- Un nou Regulament-cadru va reglementa serviciile sociale de sprijin alimentar
- Abilitarea profesională a coordonatorilor de voluntari
- Tineri și tinere din diverse raioane s-au implicat în organizarea activităților comunitare
- „Jurnalistul și sistemul de justiție” - ghid care îi va ajuta pe jurnaliști să mediatizeze responsabil procedurile din sistemul de justiție
- Comunicarea de criză - imbold pentru un parteneriat durabil dintre autorități, mass-media și societatea civilă
- Ediția a VII-a a Conferinței Naționale “Antreprenoriatul social: tendințe și provocări pentru un sector în dezvoltare”
- Cantinele de ajutor social din Moldova: un serviciu necesar, dar insuficient dezvoltat
Pagina 242 din 3708
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md






