Povești de Succes
42 de persoane din grupuri subreprezentate, persoane cu dizabilități, femei, minorități etnice și alte grupe defavorizate – care, de obicei, pe motive de sănătate, apartenență la anumite grupuri sociale, etnice și de gen nu au posibilitatea să se manifeste plenar în viața politică a țării – au finalizat un curs complex de instruire în cadrul proiectului Centrului CONTACT „Academia Liderului Comunitar”, ediția a III-a. În urma anunțării rezultatelor alegerilor locale și a validării lor, mai multe participante ale acestui program au reușit să obțină câte o funcție electivă. În continuare, vă povestim cum Evghenia Moisei și Iana Obreja și-au realizat visurile de a deveni alese locale în localitățile lor.
Din asistentă socială comunitară în primară în satul natal
Iana Obreja are 48 de ani și este originară din satul Pânzăreni, raionul Fălești. După scrutinul din 5 noiembrie, participanta celei de-a III-a ediții a Academiei Liderului Comunitar a învins la alegeri și a devenit primara localității de baștină. Iana Obreja este de profesie asistentă socială. Trei ani a fost directoarea Casei de Cultură din Pânzăreni, apoi a activat timp de 11 ani în calitate de asistentă socială comunitară. Pe parcursul a opt ani a fost președinta Asociației Obștești „Viviana”, care oferă servicii de recuperare pedagogică, psihologică, logopedică etc. și de integrare socială a copiilor și tinerilor, inclusiv din familii socialmente vulnerabile. Până la obținerea funcției de primară, Iana Obreja era directoarea Centrului de asistență socială specializat „Prosperare” din satul Bocșa, raionul Fălești.
Iana Obreja a început să se intereseze de politică acum câțiva ani, după ce a revenit de peste hotare. A înțeles că este persoana potrivită pentru a face schimbări în satul ei de baștină.
„Plecând la muncă peste hotare, pe o perioadă de trei ani, am avut posibilitatea să cunosc o altă cultură, un alt mod de viață, chiar dacă nu a fost ușor atunci când eram cuprinsă de o combinație de entuziasm și anxietate. Această aventură mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri care se întâmplau în țară, făcându-mă să apreciez și mai mult plaiul meu natal. Din acest motiv, mi-am propus că trebuie să fac ceva pentru satul meu, în care s-au născut și au trăit bunicii și părinții mei, apoi și eu, unde mi-am creat o familie și unde cresc doi feciori”, povestește primara satului Pânzăreni.
Experiența acumulată în funcția de consilieră locală și de asistentă socială comunitară i-a facilitat decizia de a deveni primară. A fost fericită când a aflat că are posibilitatea să învețe să conducă o localitate, iar apoi chiar să poată participa la alegeri pentru funcția la care aspira.
„Activând 11 ani în calitate de asistentă socială comunitară și având un mandat de consilieră locală, am cunoscut parțial ce înseamnă să fii o primară. Apoi, am văzut un anunț pe Facebook despre posibilitatea de a mă înscrie la Academia Liderului Comunitar. Reacția mea a fost ca o înțepătură în talpă. Mi-am spus atunci: «Dumnezeu face minuni!». E tocmai ceea ce îmi trebuia cel mai mult la acel moment. Am completat chestionarul și am fost selectată”, relatează Iana Obreja.
Perioada petrecută la Academie a ajutat-o să cunoască mai profund partea birocratică a funcției de primară și cum să comunice eficient cu alegătorii. Rezultatele instruirii pot fi apreciate chiar acum – a fost aleasă în funcția de primară.
„Am învățat să întocmesc un program electoral. Specialiștii mi-au oferit toate informațiile de ultimă oră la capitolul legislației electorale, Legea privind statutul alesului local, Legea privind administrația publică locală și altele. La fel, m-au ajutat și tehnicile și abordările de comunicare cu alegătorii”, povestește Iana Obreja.
Pentru următorii patru ani, primara satului Pânzăreni își propune să soluționeze cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă localitatea. Zice că va identifica resurse financiare pentru o serie de proiecte de infrastructură și din domeniul social:
# reparația drumului central care traversează două localități ale comunei (Pânzăreni și Pânzărenii Noi);
# extinderea rețelei de apeduct în una dintre localități;
# amenajarea terenului de sport din centrul satului;
# dezvoltarea serviciilor integrate precum cantina socială, servicii de igienă (baie, spălătorie);
# instalarea băncilor stradale de-a lungul traseului central.
Iana Obreja reprezintă un exemplu de urmat pentru alte femei din localitățile țării care își doresc să contribuie cu propriile cunoștințe și experiență pentru îmbunătățirea nivelului de trai. „Implicarea femeilor în politică la nivel local este esențială pentru construirea unei societăți echitabile și reprezentative. Femeile asigură o reprezentare mai cuprinzătoare a nevoilor și preocupărilor diverselor segmente”, opinează primara.
Din societatea civilă în serviciul public
Evghenia Moisei are 44 de ani și este originară din satul Izvoare, raionul Fălești. Până în prezent, a reușit să adune un bagaj considerabil de cunoștințe și experiență în domeniile jurisprudență, economie și administrație publică. A început cariera sa în serviciul public în calitate de secretară a consiliului local din satul Izvoare. Apoi, timp de patru ani, a fost primara satului Izvoare. În anii următori, activa în diferite ONG-uri. Înainte de a fi aleasă în calitate de consilieră raională, Evghenia Moisei activa ca parajuristă la Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat.
Implicarea în politică pentru Evghenia Moisei datează încă din 2007, când a candidat independent la funcția de primară. De-a lungul anilor a fost o activistă civică care monitoriza activitatea administrației publice locale. Înscrierea la Academia Liderului Comunitar a ajutat-o să-și împrospăteze cunoștințele legate de ultimele modificări ale Codului electoral.
„Pentru a obține cele mai recente informații despre aceste modificări, era necesar să verific sursele oficiale ale guvernului, însă nu aveam suficient timp pentru aceasta, nu eram sigură că informația va fi completă. Apoi, am văzut anunțul pe civic.md despre Academia Liderului Comunitar, ediția specială. Am avut ocazia să cunosc Centrul CONTACT și asta m-a încurajat să mă înscriu”, povestește Evghenia Moisei.
Zis și făcut. Evghenia a fost selectată și a urmat o perioadă intensivă de instruire și de acumulare a cunoștințelor de care avea nevoie.
„Aceasta a jucat un rol crucial în dezvoltarea abilităților și cunoștințelor mele privind administrația publică, managementul campaniei electorale, comunicarea în campania electorală, în special legislația electorală. Am avut multe întrebări specifice pe tema modificărilor Codului electoral, organizatorii ne-au fost alături, au avut răbdarea să ne asculte și ne-au fost oferite toate informațiile și tot ajutorul posibil”, explică Evghenia Moisei.
Acum, de când a intrat în noua funcție, consiliera raională Evghenia Moisei își propune o listă de activități proactive menite să îmbunătățească relația consiliului raional cu cetățenii.
„Intenționez să vin cu propuneri de inițierea proiectelor și, totodată, am să susțin proiectele care vor fi inițiate să sprijine dezvoltarea economică, socială sau culturală a comunității. Voi reprezenta interesele și preocupările cetățenilor, am să fiu implicată în activitățile din comunitate, am să ascult preocupările și am să colaborez cu cetățenii pentru a găsi soluții la problemele locale. O să fiu accesibilă cetățenilor și mă voi implica în rezolvarea problemelor individuale sau colective cu care aceștia se confruntă”, menționează Evghenia Moisei.
Evghenia Moisei confirmă că discriminarea femeilor în viața politică la nivel local și raional este una des răspândită și aceasta deloc nu contribuie la crearea unei societăți bazate pe respect și beneficii reciproce.
„Există stereotipuri din cauza cărora femeile întâmpină dificultăți în avansare și în obținerea unor poziții de conducere, uneori din cauza prejudecăților sau a percepțiilor greșite despre aptitudinile și abilitățile lor. Implicarea femeilor în politică la nivel local și raional este un aspect esențial pentru a asigura reprezentarea egală a tuturor membrilor societății în procesul decizional. O participare echilibrată a femeilor în politică aduce cu sine o serie de beneficii și contribuie la o guvernare mai eficientă și reprezentativă”, conchide Evghenia Moisei.
În acest an, Academia Liderului Comunitar s-a aflat la cea de a III-a ediție, în care s-a concentrat pe consolidarea capacităților și abilităților de depășire a barierelor în participarea politică pentru candidați din grupuri subreprezentate la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.
Cursul de instruire în cadrul academiei a durat patru zile și a oferit participanților și participantelor informații despre administrația publică locală, legislația electorală, managementul campaniilor electorale, dar și comunicarea cu alegătorii. Sesiunile de instruire au fost moderate de experți și formatori cu experiență în domeniile administrației publice, tehnologiilor electorale, comunicării publice, egalității de gen și drepturilor omului, legislației electorale etc.
Instruirile au fost realizate în cadrul proiectului Centrului CONTACT „Academia Liderului Comunitar”. Proiectul este susținut financiar de Fundația Est-Europeană din resursele oferite de Suedia.
„Îmi doresc condiții mai bune de viață și de accesibilitate în localitatea mea de baștină”
„Academia Liderului Comunitar” este un program cu tradiție desfășurat de Centrul CONTACT. Prin intermediul acestuia organizatorii ajută liderii comunitari să contribuie la dezvoltarea localităților dar și să poată mobiliza cetățenii în soluționarea unor probleme comunitare. În cea de a treia ediție, care a fost susținut financiar de Fundația Est-Europeană din resursele oferite de Suedia, peste 100 de persoane s-au înscris la programul Academiei, iar 42 de persoane din grupuri subreprezentate au fost acceptate. În contextul alegerilor locale generale din 2023, ediția finală a fost dedicată consolidării capacităților și abilităților de depășire a barierelor în participarea politică. Acest curs complex de instruire, organizat de Centrul CONTACT, a avut ca scop pregătirea candidaților din grupuri defavorizate pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.
Într-o conversație cu Elena Crișmari, una dintre absolventele ediției 2023 care a obținut funcția de consilieră în s. Dolna, raionul Strășeni, am explorat cum participarea ei la programul „Academia Liderului Comunitar” a reprezentat o resursă esențială în dezvoltarea și îndeplinirea responsabilităților sale. Aceasta ne-a oferit o privire detaliată în ceea ce privește motivațiile, experiențele și planurile sale de viitor pentru comunitatea sa.
Î: Ce a determinat decizia dumneavoastră de a vă înscrie în programul „Academia Liderului Comunitar”?
Crișmari Elena: M-a determinat dorința de a acumula cunoștințe în domeniul legislației și de a le aplica în activitatea mea de consilieră pentru a-i fi de folos comunității mele și nu doar.
Î: Cum considerați că această instruire v-a pregătit pentru a ocupa funcția de consilieră în s. Dolna, rn Strășeni?
Crișmari Elena: Foarte mult m-a ajutat informația cu privire la Codul electoral și transparența decizională să nu încalc legislația, candidând independent. Totodată, am obținut informație despre cum să fac campanie electorală.
Î: Cum v-a influențat participarea la „Academia Liderului Comunitar” în abordarea/aplicarea dvs. a responsabilităților de consilier local?
Crișmari Elena: Am aflat multe informații noi, care îmi vor fi de folos pe parcursul exercitării celui de-al doilea mandat de consilieră.
Î: Care au fost cele mai valoroase informații pe care le-ați învățat în cadrul instruirilor despre administrația publică locală și legislația electorală?
Crișmari Elena: A fost de bun augur toată informația, legată de legislația electorală, transparența decizională. Am aflat cum pot uni diaspora și atrage fondurile în favoarea localității mele de baștină, cum să-mi exercit mandatul transparent. Am putut folosi legislația electorală în campanie contra candidaților, care o încălcau.
Î: Ce planuri sau inițiative aveți pentru comunitatea dumneavoastră în calitate de consilieră?
Crișmari Elena: Îmi doresc să duc la bun sfârșit construcția acoperișului Oficiului Medicilor de Familie din localitate (promisiune nerealizată pe parcursul mandatului precedent), să fiu alături de oameni în etate, de persoane cu dizabilități, de familiile vulnerabile și de ceilalți cetățeni. Îmi doresc să fie construite trotuare accesibile, să fie instalate bănci și coșuri de gunoi. Îmi doresc o colaborare fructuoasă atât cu APL (I), cât și cu APL (II). Îmi doresc condiții mai bune de viață și de accesibilitate în localitatea mea de baștină.
Elena Crișmari, consilieră dedicată și informată, evidențiază cum Academia Liderului Comunitar a reprezentat o sursă crucială de cunoștințe, pregătind-o pentru un mandat responsabil și transparent. Cu inițiative clare și dorința de a îmbunătăți viața comunității sale, Elena demonstrează angajamentul față de dezvoltarea durabilă și echitabilă a localității Dolna.
Prin intermediul Academiei Liderului Comunitar, se conturează o schimbare semnificativă în peisajul participării politice la nivel local, oferind candidaților din grupuri subreprezentate instrumentele necesare pentru a-și aduce contribuția în mod activ și informația crucială pentru a face alegeri în cunoștință de cauză. Acest program nu doar pregătește lideri, ci creează o platformă pentru o participare democratică autentică și incluzivă.

A.O. „Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală ANIMA” în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret din cadrul DÎTS Bălți, cu suportul financiar al Agenției Naționale pentru Tineret prin intermediul Programului de Granturi 2023 pentru organizațiile de tineret implementează proiectul „TagYouthWorker”.
TagYouthWorker este primul program național de stagiere a specialiștilor în lucru cu tinerii din Centrele de tineret în prestarea serviciilor de tineret de calitate în bază de program structurat.
Programul a luat start în luna septembrie și implică direct 10 lucrători de tineret, dintre care 5 pe poziție de stagiari și 5 pe poziție de mentori. Luna octombrie și noiembrie, a fost platforma deschisă în care stagiarii și-au desfășurat activitatea practică online și offline în Centrele de tineret gazdă împreună cu mentorii.
În perioada 22-23 noiembrie 2023, 20 de specialiști în lucru cu tinerii și-au dat întâlnire la Conferința de totalizare a programului #TagYouthWorker. Evenimentul a avut onoarea de a avea drept invitați reprezentanții Agenției Naționale de Tineret, astfel participanții au fost felicitați cu oportunitatea de implicare în Primul Program Național de Stagiere și cu rezultatele atinse. La fel, participanții dar și colegii acestora au fost invitați să se alăture în continuare la inițiative de formare continuă și dezvoltare a competențelor în lucru cu tinerii.
Timp de două zile 20 reprezentanți ai domeniului de tineret printre care reprezentanți ai Centrelor de Tineret, Asociații Obștești, a grupurilor de inițiativă, reprezentanți ai sectorului de tineret din APL și Agenția Națională de Tineret au avut mediu oportun de a se împărtăși cu experiența de stagiere și mentorat, avantajele și rezultatele Primului Program Național în Stagierea specialiștilor în lucru cu tinerii.
Spațiul creat la conferința a fost unul de impact pentru participanți, aducând în vizorul acestora practici bune în domeniul de tineret și inovații în servicii de tineret. Astfel a fost prezentat Serviciul de orientare profesională „Colibri Junior”- elaborat și pilotat de CIDP Anima în nordul țării în toamna 2023 pentru tinerii cu vârsta de 14-15 ani. O altă tehnică inovatoare prezentată în educație nonformală a fost conceptul Teatrului de umbre. O tehnică elaborată și conceptualizată de AO CIDP Anima în vara 2022 care este utilizată drept material didactic tematic în sesiuni de formare și educație cu tinerii. În sesiunea a III-ea de prezentare, Centrul de Tineret Ungheni a prezentat un model inovator și creativ de lucru cu tinerii și anume abordarea de lucru cu voluntarii prin Clubul „Hai Ungheni” – prezentat de specialistul Centrului de Tineret Ungheni- Dan Roșca.
Conferința a creat oportunitatea de schimb de experiență, promovarea bunelor practici și dezvoltarea parteneriatelor în domeniul de tineret. Programul de Stagiere a reușit să implice în toamna 2023, 10 lucrători de tineret și cca 150 de tineri din întreaga țară la servicii de tineret de durată. Programul „TagYouthWorker” este un program recomandat de a avea durabilitate și replicare oferind un spațiu de dezvoltare a abilităților, cunoștințelor, competențelor în lucru cu tinerii a specialiștilor din Centrele de Tineret prin stagiere și practică offline și online alături de un mentor cu experiență.
Ne dorim să dezvoltăm acest concept pentru anii ulteriori și să oferim oportunitatea dată pentru un număr mai mare de specialiști în lucru cu tinerii din Centrele de Tineret din țară, astfel aducând servicii de tineret profesionale mai aproape de tineri, a menționat directoarea CIDP Anima dna Mihalcean Nonna.
__________
Proiectul TagYouthWorker este implementat de AO Centrul de Instruire și dezvoltare Personală CIDP ANIMA, cu suportul financiar al Agenția Națională pentru Tineret prin intermediul Programului de Granturi 2023 pentru organizațiile de tineret
Mai multe articole …
- Află istoriile oamenilor care înverzesc economia țării
- Dezbateri electorale în localitățile rurale
- Peste 16000 de adolescenți și tineri au învățat să fie proactivi
- Peste 1.700 de profesori din Moldova s-au înscris în ”Clubul Kidibot AI - Folosim Inteligența Artificială să învățăm limba română”
- CIDP ANIMA//Antreprenoriatul mai aproape de 6 tineri NEET prin programul CATalizator economic
- CIDP ANIMA//Primul program național de stagiere a lucrătorilor de tineret în bază de program-Teambuilding pentru echipa mentorilor și stagiarilor
- „Poveste” – o nouă întreprindere socială creată de o organizație neguvernamentală cu suportul Uniunii Europene
- Verde Play: Elevii din Moldova rezolvă problemele de mediu prin design-ul centrat pe om
- Servicii publice mai accesibile pentru locuitorii din satul Zubrești, raionul Strășeni
- Inovații și Sustenabilitate: Descoperă 5 Soluții pentru Problemele De Mediu din Moldova
Pagina 35 din 81
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md








