Convenția de la Istanbul și Moldova
În octombrie 2021, Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie (Convenția de la Istanbul). Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) are ca scop combaterea violenței.
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (cunoscută și sub denumirea de Convenția de la Istanbul) este pe bună dreptate cel mai cuprinzător document internațional (dintre cele obligatorii din punct de vedere juridic) pe această problemă. Convenția a fost creată cu participarea experților și a organizațiilor internaționale pentru drepturile omului de mai bine de doi ani și a fost deschisă spre semnare în 2011 la Istanbul. În 2014, după ce zece țări l-au ratificat, acordul a intrat în vigoare. Turcia a devenit prima țară care a ratificat Convenția la 14 martie 2012.
Scopul global al Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice este garantarea dreptului fundamental al omului la o viață fără violență. Pentru a face acest lucru, țările-părți la Convenție trebuie să acționeze în cadrul a patru sarcini principale: 1) prevenirea violenței; 2) protecția (statele trebuie să asigure siguranța victimelor violenței); 3) urmărirea penală (statele trebuie să asigure răspunderea pentru violență și pedepsirea adecvată a făptuitorilor); 4) o politică cuprinzătoare (statele trebuie să asigure acțiunile coordonate ale tuturor participanților la procesul de combatere a violenței, inclusiv poliția, tribunalele, serviciile sociale, instituțiile medicale, organizațiile neguvernamentale pentru afacerile femeilor și, de asemenea, să influențeze viziunea asupra lumii a oamenilor, făcând apel la toți membrii societății, în special bărbații și băieții, să-și schimbe pozițiile).
Convenția specifică că țările ar trebui să exercite diligența cuvenită în prevenirea violenței, protejarea victimelor și tragerea la răspundere a făptuitorilor (articolul 5).
Convenția stabilește o serie de infracțiuni care se califică drept violență împotriva femeilor. Statele care ratifică Convenția trebuie să incrimineze orice manifestare de violență. Convenția prevede că hărțuirea sexuală (hărțuirea) trebuie să facă obiectul „pedepsei penale sau de altă natură” (articolul 40). Convenția include și un articol privind infracțiunile comise în numele așa-numitei „onoare” (articolul 42).
Violența împotriva femeilor este considerată în Convenție ca o încălcare a drepturilor omului și ca o formă de discriminare. Aceasta înseamnă că, dacă statele nu răspund în mod corespunzător la aceasta, atunci ele sunt considerate responsabile pentru o astfel de violență. Convenția incriminează mutilarea genitală feminină, căsătoria forțată, urmărirea, avortul forțat și sterilizarea forțată. Aceasta înseamnă că, pentru prima dată, statele s-au angajat să introducă răspunderea pentru aceste infracțiuni grave în sistemele lor juridice.
Convenția face apel la implicarea tuturor instituțiilor și serviciilor relevante ale statului în lupta împotriva violenței împotriva femeilor și a violenței domestice pentru a se asigura că această activitate se desfășoară într-o manieră coordonată. Aceasta înseamnă că instituțiile statului și ONG-urile nu ar trebui să acționeze singure, ci să lucreze pe baza acordurilor de cooperare.
Convenția prevede că țările vor lua toate măsurile necesare pentru a introduce schimbări în modelele sociale și culturale de comportament ale femeilor și bărbaților în scopul eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor și oricărei alte practici care se bazează pe ideea de inferioritate a femeilor. sau idei stereotipe despre rolul femeilor și bărbaților. Țările vor lua măsurile legislative și de altă natură necesare pentru a preveni toate formele de violență de către orice persoană fizică sau juridică. Există obligația ca cultura, obiceiurile, religia, tradițiile și așa-numitele „motive de onoare” să nu fie văzute ca o justificare pentru niciun act de violență.
Părțile la Convenție vor lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura că victimele au acces la servicii care să le ajute să se recupereze în urma actelor de violență. Țările vor lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura că sunt înființate un număr suficient de adăposturi ușor accesibile pentru a oferi cazare în siguranță victimelor și că sunt create linii telefonice naționale gratuite de 24 de ore din 24 pentru a oferi consiliere solicitanților, în mod confidențial sau în mod corespunzător respectarea anonimatului lor, în legătură cu toate formele de violență acoperite de domeniul de aplicare al prezentei convenții.
Părțile la Convenție vor asigura victimelor dreptul la asistență judiciară și la asistență juridică gratuită, în condițiile prevăzute de dreptul lor intern.
Convenția mandatează un organism de experți independent, Grupul de experți pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie (GREVIO), să monitorizeze punerea în aplicare a Convenției. Experții sunt aleși de statele participante. Grupul este format în prezent din cincisprezece persoane.
Proiectul este derulat de Institutul Național al Femeii din Moldova „Egalitate”, cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București.
