Schimb de experiență cu specialiștii cehi pentru îmbunătățirea serviciilor sociale din țară
Cele mai bune practici privind transformarea sistemului rezidențial și dezvoltarea serviciilor sociale comunitare, adresate persoanelor cu dizabilități mintale, au fost preluate de către specialiștii din țară de la experții din Republica Cehă. Experiența bogată a acestui stat european le-a oferit reprezentanților Agenției Naționale de Asistență Socială și ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale o viziune clară privind provocările, soluțiile și lecțiile învățate în procesul de reformare a îngrijirii rezidențiale a adulților cu tulburări mintale și dificultăți de învățare.
Timp de o săptămână, specialiștii din Republica Moldova au participat la o vizită de studiu, ce a cuprins întrevederi cu oficiali din cadrul Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale din Republica Cehă, reprezentanți ai autorităților publice locale și regionale, aleși locali, directori de centre de zi și manageri de servicii care oferă suport persoanelor cu dizabilități. Totodată, au fost vizitate 14 locuințe protejate și case comunitare, câteva centre de zi, precum și două cafenele, unde activează persoane cu dizabilități mintale.
Vizita de studiu în Republica Cehă a fost organizată datorită proiectului „Susținerea transformării și serviciilor comunitare pentru persoane cu tulburări mintale și persoane cu dificultăți de învățare în Republica Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare, implementat de Centrul de Sănătate Mintală din Republica Cehă în parteneriat cu People in Need Moldova.
Experții și practicienii cehi, implicați în procesul de dezinstituționalizare a adulților cu dizabilități din două mari centre rezidențiale din regiunile Vysočina și Předhradí, au prezentat principalele etape cu referire la transformarea îngrijirii rezidențiale și extinderea serviciilor sociale comunitare. Specialiștii din țara noastră s-au documentat în privința angajării persoanelor dezinstituționalizate în câmpul muncii și a programelor de formare continuă a asistenților sociali ce lucrează cu adulți cu dizabilități mintale în Republica Cehă.
Silvia Bicenco, director de țară People in Need Moldova, a subliniat: „Caracterul mai mult practic decât teoretic al acestei vizite le permite specialiștilor din țara noastră să vadă și să înțeleagă cum se administrează serviciul social locuința protejată, ce fel de suport li se oferă persoanelor cu dizabilități din acest serviciu, dar și cum se elaborează un plan individual pentru persoanele care locuiesc în locuința protejată. Sperăm că aceasta va genera un impuls pentru îmbunătățirea serviciilor sociale, în beneficiul persoanelor dezinstituționalizate”.
„Experiența cehă va servi pentru Republica Moldova drept exemplu și sursă de bune practici în implementarea eficientă și calitativă a Programului Național de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale”, a menționat Irina Banova, director al Agenției Naționale de Asistență Socială. Participanții la vizita de studiu au apreciat înalt relevanța și utilitatea cunoștințelor obținute datorită acestui schimb de experiență.
Vizita de studiu a avut loc în perioada 6-11 octombrie 2019, în contextul sprijinului constant acordat de Guvernul Republicii Cehe pentru sectorul social din țara noastră, prin care se urmărește reducerea stigmatizării persoanelor cu dizabilități mintale și promovarea incluziunii sociale.