ONG-urile de media cer ministrului de Interne să scoată sechestrul ilegal de pe tirajul ziarului “Cuvântul”
Organizaţiile neguvernamentale din domeniul mass-media semnalează un caz ieşit din comun care a avut loc joi, 10 mai 2018, în oraşul Rezina. La indicaţia secţiei poliţiei economice a Inspectoratului de poliţie Rezina, a fost sechestrat tirajul săptămânalului regional independent „Cuvântul” care era transportat de la tipografie la centrul de poştă din Rezina.
Calificăm acest incident ca un abuz grav din partea poliţiei şi o încercare de intimidare a jurnaliştilor acestui săptămânal independent care au publicat în ultima perioadă mai multe investigaţii despre averile şi interesele personale ale conducerii raionului şi în special ale doamnei Eleonora Graur, preşedinta raionului Rezina şi vicepreşedinta Partidului Democrat. Sechestrarea tirajelor unor publicaţii este o practică a regimurilor totalitare, reprezentând un derapaj antidemocratic şi un atac grav asupra libertăţii de exprimare. Motivul invocat de poliţia din Rezina, şi anume lipsa foii de parcurs a şoferului care transporta tirajul ziarului „Cuvântul” într-un automobil privat în raza oraşului Rezina, este unul ilegal şi reprezintă o încălcare a normelor de transport în vigoare.
Cerem Ministrului Afacerilor Interne Alexandru Jizdan să iniţieze o anchetă de serviciu şi să dispună de urgenţă scoaterea sechestrului pentru ca tirajul ziarului „Cuvântul” să ajungă la cititori, fără a-i priva de dreptul la informaţie. Cerem sancţionarea persoanelor care au ordonat aplicarea sechestrului şi excluderea unor astfel de practici antidemocratice din activitatea poliţiei. Solicităm primului ministru Pavel Filip şi preşedintelui Parlamentului Andrian Candu să intervină pentru a elucida cauzele reale ale producerii acestui incident şi posibilele implicaţii politice.
Aducem acest caz scandalos la cunoştinţa Delegaţiei Uniunii Europene şi Ambasadei SUA în Republica Moldova, altor parteneri de dezvoltare, şi solicităm intervenţia lor pentru asigurarea libertăţii editoriale a publicaţiilor independente din Republica Moldova.
Asociaţia Presei Independente
Centrul pentru Jurnalism Independente
Centrul de Investigații Jurnalistice
Asociația Presei Electronice
Centrul ”Acces-Info”
Centrul Media pentru Tineri