Apelul societatii civile catre organismele internationale privind incalcarea drepturilor omului



Apelul societatii civile catre organismele internationale privind incalcarea drepturilor omului, legate de evenimentele produse in perioada 6-8 aprilie 2009 

Catre:  Terry Davis, Secretarul General al Consiliului Europei

Thomas Hammarberg, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei si Comitetul pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei

Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externa si de Securitate Comuna, Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene 

José Manuel Barroso, Presedintele Comisiei Europene                               

Benita Ferrero-Waldner, Comisarul pentru Relatii Externe si Politica Europeana de Vecinatate

Karel Schwarzenberg, Ministrul Afacerilor Externe, Republica Ceha

Manfred Nowak, Raportorul special ONU pentru tortura si alte forme crude, inumane sau degradante de tratament sau pedeapsa

Margaret Sekaggya, Raportorul Special ONU pentru aparatorii drepturilor omului

Frank La Rue Lewy, Raportorul special ONU pentru promovarea si apararea dreptului la opinie si libera exprimare

Subcomitetului pentru Prevenirea torturii si tratamentului sau pedepsei cu cruzime, inumane sau degradante al  Comitetului impotriva torturii

 

Copie: Toate misiunile diplomatice in Republica Moldova

Ambasadorul Philip N. Remler, Seful Misiunii OSCE in Moldova

Vladimir Ristovski, Reprezentantul Special al Secretarului General al Consiliului Europei in Moldova

Kalman Mizsei, Reprezentantul Special al UE in Moldova

Ambasadorul Cesar de Montis, Seful Delegatiei Comisiei Europene in Moldova

Marianne Mikko, Membru al Parlamentului UE, Presedintele Delegatiei in Comitetul Cooperarii Parlamentare UE-Moldova

 

            13 aprilie 2009

Chisinau, Republica Moldova

 

Excelentele voastre,

Va adresam acest apel pentru a va semnala abuzurile recente, care mai continua inca, ale drepturilor persoanelor retinute in legatura cu evenimentele care s-au produs in perioada 6-8 aprilie 2009 la Chisinau, Republica Moldova.

Suntem foarte ingrijorati de incalcarile masive ale drepturilor omului, in special ale persoanelor retinute si anume incalcarea dreptului la viata, dreptului de a nu fi supus torturii, pedepsei sau tratamentului crud, inuman sau degradant, dreptul la libertate si securitate, dreptul la o judecata echitabila si drepturile la libera intrunire, asociere si exprimare. Ca raspuns la demonstratiile care au avut loc la Chisinau incepand cu data de 6 aprilie si care au fost insotite de acte de violenta si vandalism la 7 aprilie, autoritatile guvernamentale au lansat o campanie de arestari in masa, in particular discriminind persoane tinere - studenti (discriminarea in baza criteriului de virsta).

Conform listelor publicate la 12 aprilie de catre Ministerul Afacerilor Interne al Moldovei, pana la data de 11 aprilie au fost arestate 129 de persoane, dintre care 88 de persoane au fost condamnate la detentie administrativa de la 2 la 15 zile, 22 de persoane au fost amendate, 4 persoane au fost eliberate si nu exista nicio informatie cu privire la situatia celorlalte 15 persoane. De asemenea, conform aceleiasi surse, au fost initiate investigatii penale in cazul altor 86 de persoane retinute, situatia carora ramane a fi necunoscuta. Exista suficiente dovezi pentru a afirma faptul ca listele publicate cu numele celor retinuti sunt incomplete si includ un numar de persoane, locul aflarii carora nu a fost comunicat rudelor la timpul cuvenit.

Exista rapoarte repetate si consistente precum ca drepturile multor dintre persoanele retinute sunt incalcate. Noi am colectat informatii cu privire la situatia celor aproximativ 100 de persoane retinute in perioada din 7-11 aprilie. Din declaratiile facute de avocatii, rudele sau prietenii acestora, precum si in urma observatiilor noastre, putem sa afirmam ca au loc urmatoarele incalcari sistematice:

  • Persoanelor nu le sunt aduse la cunostinta motivele retinerii;
  • De obicei, acestea sunt retinute de persoane care nu se legitimeaza, in civil;
  • Deseori, familia sau rudele apropiate nu sunt informate despre locul aflarii celor retinuti;

Cu privire la accesul la asistenta juridica a avocatilor:

  • Persoanele retinute nu au acces la asistenta juridica a avocatului la timpul cuvenit si exista rapoarte precum ca persoanele retinute au fost abuzate fizic, pentru ca au solicitat asistenta unui avocat;
  • Exista rapoarte precum ca persoanele au fost interogate in absenta unui avocat;
  • Exista rapoarte conform carora avocatii nu asista la sedintele de judecata;
  • Nu sunt asigurate intalniri private cu avocatul;
  • Multe persoane, inclusiv minori, au declarat ca au fost abuzate fizic si tratate cu cruzime, inuman si degradant in perioada in care au fost detinute si cand se aflau in custodia politiei;

Cu privire la urmaririle penale:

  • Multe audieri pentru eliberarea mandatului de arestare preventiva au loc la comisariatele de politie;
  • Avocatii declara ca deseori le este interzis sa se intalneasca cu clientii lor, inainte de desfasurarea audierilor de judecata cu privire la arestul preventiv;
  • Procurorii prezinta reclamatii neintemeiate pentru arestul preventiv;
  • Judecatorii emit decizii neintemeiate cu privire la arestul preventiv;
  • Nu exista informatii publice cu privire la locul si timpul desfasurarii acestor audieri;
  • Durata audierilor in instantele de judecata cu privire la aresturile preventive nu depasesc 10-15 minute pentru fiecare persoana, iar detinutilor nu li se acorda timp suficient sau oportunitatea de a aduce propriile argumente in scopul apararii;
  • Deciziile de arest preventiv pentru un termen de 30 de zile au devenit o regula si nu o exceptie, iar persoanele nu sunt informate despre dreptul de apel impotriva acestor decizii;
  • Alte incalcari ale drepturilor procedurale;

Cu privire la procedurile administrative:

  • Avocatii si rudele nu sunt informate despre aceste audieri sau le este interzis accesul la acestea;
  • De cele mai dese ori, este aplicata detentia administrativa.

La 11 aprilie 2009, membrii Consiliului Consultativ pentru Prevenirea Torturii (Mecanismul National de Prevenire), insotit de catre Consilierul ONU pentru Drepturile Omului in Moldova si de un avocat au incercat sa viziteze cateva comisariate de politie si institutii penitenciare din Chisinau unde, potrivit unor surse, erau detinute sau maltratate aceste persoane. Conform legii, Consiliul Consultativ pentru Prevenirea Torturii trebuie sa aiba acces in orice loc de detentie, in orice moment, fara a fi necesar un aviz prealabil. Cu toate acestea, Comisariatul General de Politie din Chisinau a refuzat sa permita accesul, fara a-si motiva refuzul. Comisariatul de Politie din Sectorul Centru de asemenea a refuzat sa permita accesul, afirmand ca in incinta acestuia nu sunt persoane retinute, desi, mai tarziu, Procurorul de Supraveghere a confirmat ca erau 5 detinuti. A fost permis accesul doar la institutia penitenciara Nr.13, dupa 3 ore de negocieri si in urma interventiei Ombudsmanului. (Pentru mai multa informatie cu privire la aceasta vizita, vezi Anexa 1).  

În calitate de stat semnatar al numeroaselor standarde internationale cu privire la drepturile omului, inclusiv Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si in conformitate cu Constitutia Moldovei si a altor prevederi ale legislatiei nationale, guvernul Republicii Moldova este obligat sa respecte si sa apere drepturile cetatenilor. Dupa cum este indicat mai sus si documentat in Anexele 1 si 2, actualmente in Moldova au loc incalcari sistematice ale drepturilor omului si ale normelor procesuale. Suntem foarte ingrijorati de faptul ca aceste incalcari vor continua.

Rugam Excelentele Voastre sa solicite autoritatilor moldovenesti sa respecte drepturile omului si sa se conformeze tuturor obligatiilor care decurg din dreptul international. Solicitam Excelentelor Voastre sa intreprinda o vizita oficiala in Moldova cat mai curand posibil, pentru a estima situatia "la fata locului" si a cere autoritatilor moldovenesti sa inceteze toate incalcarile drepturilor omului si sa respecte suprematia legii in acest stat.

 

Cu stima,

Igor Dolea, Director, Institutul de Reforme Penale din Moldova

Evghenii Golosceapov, Jurist, activist al societatii civile

Igor Grosu, Expert independent, activist al societatii civile

Vlad Gribincea, Presedinte, Asociatia "Juristii pentru Drepturile Omului"

Vanu Jereghi, Vice-Presedintele Consiliului Consultativ pentru Prevenirea Torturii (Mecanismul National de Prevenire in conformatate cu Protocolul Optional la Conventia ONU impotriva Torturii - OPCAT), Directorul Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova

Nadejda Hriptievschi, Jurist, activist al societatii civile

Vlad Lupan, Expert independent

Ion Manole, Director, Asociatia Promo-Lex

Sergiu Ostaf, Director, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, CReDO

Ludmila Popovici, Director, RCTV Memoria (Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii)

Veaceslav Turcan, Avocat si activist al societatii civile

Victor Ursu, Director Executiv, Fundatia Soros-Moldova

Victor Zaharia, Jurist, Institutul de Reforme Penale , Universitatea de Stat din Moldova


Anexa 1

Observatiile facute de catre membrii Consiliului Consultativ pentru Prevenirea Torturii (OPCAT Mecanismul National de Prevenire), cu privire la vizita efectuata la Institutia Penitenciara Nr.13, Chisinau, la data de 11aprilie 2009

În cadrul Institutiei penitenciare Nr.13 au fost adusi 68 de detinuti la data de 9 aprilie si 22 de detinuti la data de 10 aprilie.

Marea majoritate a persoanelor retinute aveau o varsta cuprinsa intre 18 si 23 de ani si, dupa cum se pretinde, fara antecedente penale.

Se presupune ca multi dintre detinuti au fost interogati mai intai in cadrul comisariatelor raionale de politie, apoi - in cadrul Comisariatului General de Politie, dupa care - retinuti in Institutia Penitenciara Nr.13. De asemenea, se mai presupune faptul ca in cadrul primelor doua institutii tinerii au fost abuzati fizic de catre colaboratorii de politie, imbracati in civil, atat in interiorul, cat si in afara camerelor de interogare.

Dovezile privind tratamentul si pedepsirea cu cruzime, inumana sau degradanta a majoritatii persoanelor interogate sunt foarte evidente. Detinutii au comunicat ca au fost loviti cu bate, sticle din plastic pline cu apa, cu pumnii si picioarele. Sunt disponibile inregistrarile video ale leziunilor provocate. Toti detinutii pretind faptul ca nu doar ei au fost batuti; acestia din urma au fost martori cum alte persoane, la randul lor, au fost abuzate fizic.

Un grup de detinuti au amintit de  doua femei care au fost batute cu cruzime si care acum se afla in Comisariatul General de Politie. Consiliului Consultativ pentru Prevenirea Torturii, pana acum, nu i-a fost permis sa verifice aceste declaratii.

Cei retinuti, de asemenea, au pretins ca, impreuna cu alte 25-28 persoane, au fost tinuti in conditii inumane intr-o singura celula, cu o suprafata de 8 metri patrati, nu au fost hraniti timp de 2 zile, fiindu-le asigurat doar accesul limitat la apa si la facilitatile sanitare de baza.

Un numar mic de retinuti au afirmat ca au fost fortati sa semneze marturisiri si/sau alte documente, fiindu-le interzis sa citeasca continutul acestora.

Detinutii au fost adusi in fata unui judecator in grupuri de 6 persoane si au fost acuzati in mod colectiv, desi fiecare dintre ei a primit o lista de delicte model (copiile modelelor acestor documente sunt disponibile). Persoanelor retinute le-a fost negat accesul la asistenta juridica a unui avocat pe tot parcursul detentiei.

O lista oferita de Institutia Penitenciara Nr.13 continea numele a 246 de persoane arestate, fiind indicat si locul detentiei acestora. Cei originari de la nordul Moldovei vor sta la inchisoare la sudul tarii si viceversa.


Anexa 2

Lista cazurilor individuale. Mai multa informatie cu privire la toate aceste cazuri este disponibila.

 

  • La 12 aprilie Unimedia.md (http://unimedia.md/?mod=news&id=10309) si Jurnal TV (http://jurnal.md/article/13863/) au publicat informatia cu privire la decesul unui tanar in varsta de 23 de ani, Valeriu Boboc, care se afla in detentie la politie. Fratele victimei a afirmat ca desi victima a decedat la 7 aprilie, familia a fost informata abia la 10 aprilie. Familia si avocatul au observat ca cadavrul victimei era acoperit de vanatai, in timp ce raportul medical oficial a stabilit ca decesul a survenit in urma intoxicatiei cu un gaz necunoscut, in timpul actelor de violenta din 7 aprilie. 
  • La data de 10 aprilie, aproximativ la orele 19.30, doi avocati au fost martori cum cativa colaboratori a fortelor de ordine au abuzat fizic 2 persoane in fata Comisariatului de Politie din Criuleni; acestea au fost transportate acolo cu autobuzul. Bataile au incetat atunci cand avocatii au sunat la oficiul Procuraturii Generale; toate persoanele insa au fost duse in interiorul comisariatului de politie. La momentul respectiv, nu este disponibila nicio informatie cu privire la situatia acestora.
  • La 10 aprilie 2009, cativa avocati nu au putut stabili locul aflarii clientilor lor, a caror termeni de detentie, stabiliti initial, expirasera. Avocatii preconizau sa-si reprezinte clientii in timpul audierilor pentru eliberarea mandatului de arestare preventiva sau audierilor cu privire la  detentia administrativa. Un avocat a asteptat 3 ore in sala de judecata doar pentru a afla mai tarziu ca judecatorul a iesit prin usa din spatele cladirii si ca a desfasurat audierile chiar la comisariatul de politie. Desi desfasurarea audierilor in afara curtii de judecata nu este interzisa de Codul de Procedura Penala, informatia cu privire la timpul si locul desfasurarii audierilor trebuie anuntata in prealabil, de asemenea fiind respectate toate garantiile ca judecata va fi corecta. Începand cu anul in care Moldova si-a declarat independenta, 1991, nu au fost inregistrate cazuri de desfasurare a audierilor in afara curtii de judecata.
  • Opt studenti au pretins ca au fost arestati in timpul pauzei de la universitate si au fost batuti cu cruzime in timpul arestarii si detentiei in Chisinau. Doi dintre acestia au comunicat avocatului lor ca au fost fortati sa semneze trei documente precum ca: 1) au participat la protestele din 7 aprilie; 2) nu vor participa in viitor la proteste; 3) nu au fost abuzati fizic/ nu a fost aplicata forta impotriva acestora in timpul detentiei. Cativa avocati au confirmat faptul ca clientii lor au fost fortati sa semneze documente similare.
  • Parintii si elevii din Chisinau si Orhei au declarat ca politia a fost pe la cateva scoli medii, verificand prezenta elevilor in registre si au retinut cativa elevi mai mari (din clasele 11-12 cu varsta de 17-18 ani) chiar in scoli. Doi avocati au afirmat ca clientii lor, minori, au demonstrat semne evidente survenite in urma abuzurilor fizice.
  • Mijloacele de informare in masa au facut publice cateva cazuri in care oamenii au fost batuti cu cruzime in timpul arestarii sau retinerii in Chisinau. În unul dintre aceste cazuri, un student moldovean, in varsta de 23 de ani, care isi facea studiile in Franta, a fost batut cu cruzime de politie dupa ce a fost arestat pentru ca a participat la protestele din 7 aprilie. Acesta pretinde ca a fost doar martor al protestelor desfasurate si considera ca a fost urmarit de catre fortele de politie doar pentru faptul ca in timpul acestor evenimente insotea un jurnalist suedez in calitate de translator. Mai tirziu, acesta a afirmat ca considera ca a scapat de la moarte doar pentru ca a declarat ca este cetatean al Frantei (informatiile in limba romana si imaginile sunt accesibile pe pagina: http://www.jurnaltv.md/?article=2041).
  • Mama unui tanar arestat a declarat ca feciorul ei a fost batut cu cruzime in timpul detentiei. Avocatul lui a depus reclamatii cu privire la abuzurile fizice, dupa care detinutul iarasi a fost batut din motivul reclamatiilor avocatului. Un alt avocat a afirmat ca clientii lui au fost amenintati sa nu declare ca au fost batuti, mai ales atunci cand avocatul a dat un interviu in apropierea unui politist. Acesti clienti, tremurand de frica, au afirmat ca au fost batuti „doar putin", in timp ce altii au avut de suferit mai mult.
  • Multi dintre cei care au fost retinuti, sunt acuzati in conformitate cu prevederile Articolului 285 (1) sau  (2) al Codului Penal (dezordine in masa), care prevede o pedeapsa de la 3 la 7 ani de inchisoare. Altii sunt acuzati in conformitate cu Articolul 164 al Codului de Contraventii Administrative (huliganism nu prea grav), care prevede pedeapsa cu amenda sau o detentie administrativa de pana la 15 zile.
  • Cetatenii simpli care au participat la protestele din 7 aprilie si care acum sunt urmariti de politie au declarat ca sunt ingroziti de faptul ca trebuie sa apara in fata politiei, de teama sa nu fie torturati sau tratati inuman.
  • Un barbat care a fost retinut si eliberat a doua zi a declarat ca in timp ce a fost interogat,  politia a verificat datele personale folosind baza de date interna a Ministerului Dezvoltarii Informationale.