watch.cpr.md - o nouă platformă lansată de CPR Moldova



CPR Moldova lansează o platformă de monitorizare a implementării reformelor angajate de guvernare în fața cetățenilor și în fața partenerilor de dezvoltare.

Platforma watch.cpr.md are drept scop asigurarea calității obiectivelor atinse de către stat pentru cetățeanul de rând, prin asigurarea unei monitorizări mai clare a angajamentelor asumate de guvernare.

Deseori societatea uită acțiunile la care s-a obligat statul un an sau doi în urmă, iar acestea sunt tirajate dintr-un document în altul, fără a fi îndeplinite. La această constatare am ajuns când am realizat, că o bună parte din cele 28 de acțiuni din Memorandumul de Înțelegere semnat între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind Asistența Macro-Financiară (AMF) de 100 milioane EURO, semnat în noiembrie 2017, se regăsesc, într-un fel sau altul, în Programul de Guvernare în baza căruia a fost investit prezentul guvern doi ani în urmă.

La moment, watch.cpr.md cuprinde doar două documente, însă va fi extinsă pentru a acoperi angajamentele asumate de stat și pe alte platforme, în fața altor parteneri de dezvoltare. Astfel, vom putea avea principalele promisiuni ale guvernului pe o singură pagină, într-un format simplu și clar, ușor de urmărit, înțeles și monitorizat de oricine.

Scopul nostru este ca procesul de reformă să fie pe înțelesul a cât mai mulți oameni, astfel aducându-ne contribuția în educarea societății și creșterea nivelului de informare a oamenilor despre reformele pe care le implementează autoritățile. Din acest motiv o să încercăm să menținem această platformă într-un limbaj simplu și clar.

Un alt scop al nostru este o mai mare transparență în realizarea condițiilor din AMF. Or, deși autoritățile spun că ”o mare parte din condiții au fost îndeplinite”, societății nu i se comunică mai clar – care acțiuni și prin ce act normativ au fost realizate. Prin această platformă dorim să menținem atenția publicului și asupra precondiției de bază din AMF – cea privind respectarea mecanismelor democratice.

Platforma dată poate deveni un suport pe care noi îl putem oferi instituțiilor în a-și comunica eficient reformele – cu condiția că acestea există în realitate, nu doar pe hârtie. Suntem deschiși spre o comunicare constructivă cu instituțiile ce ne împărtășesc obiectivul – informarea cetățenilor despre reformele întreprinse și esența acestora.

Monitorizarea în cadrul platformei nu se va rezuma doar la bifarea unei acțiuni, fie acesta o lege sau Hotărâre de Guvern adoptată, pentru că deseori vedem cum ele nu se implementează. Intenționăm să vedem cum sunt atinse obiectivele pentru care sunt întreprinse aceste acțiuni.

Astfel, vom suprapune obligațiile asumate de guvernare în fața partenerilor de dezvoltare și în fața cetățenilor cu rezultatele efectiv obținute.

Dat fiind faptul că nu putem urmări toate procesele, ne vom concentra pe acele, pe care le considerăm mai importante pentru buna guvernare, lupta cu corupția, investigarea crimelor financiare și recuperarea activelor, promovarea libertăților democratice, a drepturilor omului și a pluralismului, reforma justiției și, nu în ultimul rând, dezvoltarea economiei.

La moment platforma cuprinde câteva categorii în care au fost definite principalele angajamente asumate de către stat și acțiunile întreprinse întru implementarea acestora.

Astfel, avem angajamente asumate privind:

- Sectorul Public;

- Sectorul Energetic;

- Sectorul Financiar;

- Climatul de afaceri și DCFTA; 

- Lupta împotriva corupției și spălării banilor;

- Reforma justiției;

- Respectarea mecanismelor democratice.

Pentru moment acțiunile din AMF sunt nerealizate – informație, obținută în baza observațiilor noastre despre acțiunile guvernului de după semnarea Memorandumului de Înțelegere în noiembrie 2017. 

Vă îndemnăm să contribuiți la responsabilizarea guvernanților și să ne ajutați să îmbunătățim această platformă cu informația de care dispuneți despre implementarea/tergiversarea implementării/neimplementarea reformelor.

www.cpr.md

www.watch.cpr.md 

www.facebook.com/CPRMoldova/ 

 

***

Centrul pentru Politici și Reforme este o platformă independentă, care are drept scop îmbunătățirea politicilor publice în Republica Moldova și promovarea reformelor structurale conforme principiilor europene, în beneficiul societății.watch.cpr.md