API a obținut câștig de cauză în procesul de judecată cu ”Poșta Moldovei”
Asociația Presei Independente (API) a obținut câștig de cauză în procesul de judecată cu Întreprinderea de Stat ”Poșta Moldovei” cu privire la obligarea furnizării de informație. Curtea Supremă de Justiție din Moldova a emis miercuri, 4 octombrie 2017, o decizie irevocabilă, prin care obligă „Poşta Moldovei” să ofere informații de interes public referitoare la concursurile publice desfășurate de întreprinderea de stat în perioada 2014-2016.
Litigiul dintre API și Î.S „Poşta Moldovei” este în judecată din aprilie 2016, când API a solicitat informaţii despre firmele care au prestat servicii de construcţie, renovare, reabilitare şi modernizare a oficiilor poştale din ţară. API a solicitat informaţii despre investiţiile în renovarea oficiilor poştale din ţară, copiile documentelor de licitaţie şi justificarea selectării câştigătorilor. Serghei Nastas, directorul general al Î. S. „Poşta Moldovei”, a refuzat să ofere informaţiile, invocând în răspunsul său că „Poşta Moldovei” nu ar fi furnizor de informaţii publice, în conformitate cu prevederile Legii privind accesul la informaţie, că informaţia solicitată este secret comercial şi că ar conţine date cu caracter personal, protejate de lege. API a acţionat „Poşta Moldovei” în judecată şi a obţinut câştig de cauză în prima instanţă, însă Curtea de Apel a casat hotărârea Judecătoriei Chişinău (Centru) și a emis o decizie nouă, prin care a respins cererea API ca neîntemeiată.
La 4 octombrie 2017, Curtea Supremă de Justiţie a examinat recursul înaintat de API şi a casat decizia Curţii de Apel Chișinău, constatând că magistrații de la instanța de apel au apreciat arbitrar şi gresit circumstanţele cauzei, iar justificările Î.S „Poşta Moldovei” nu sunt întemeiate legal.
Avocatul Vitalie Zamă care a reprezentat API în instanță, a declarat că decizia CSJ este executorie, iar ”Poșta Moldovei” este obligată să se conformeze acesteia şi să furnizeze informaţia solicitată de API.
Amintim că în anul 2009 API s-a judecat cu ”Poşta Moldovei” într-un dosar similar, după ce întreprinderea a refuzat să ofere copiile bilanţului contabil şi ale rapoartelor statistice trimestriale. Nici chiar după pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a Curţii Supreme de Justiţie în acest caz, întreprinderea nu a oferit informaţia solicitată. Petru Macovei, directorul executiv API, a menţionat că abia după ce prim-ministrul de atunci a fost informat despre această situaţie, „Poşta Moldovei” s-a conformat deciziei de judecată. ”Este regretabil că o întreprindere de stat care prestează servicii publice, refuză accesul la informații despre concursurile organizate şi banii investiţi. Motivele invocate de juriștii întreprinderii că aceste informații ar conține secrete comerciale și că API nu este în drept să le ceară, sunt lipsite de temei juridic. Or, toată informația despre serviciile achiziționate prin intermediul concursurilor publice trebuie să fie prezentată transparent în rapoartele anuale ale instituției sau în planurile de achiziții. Pentru a nu risipi banii în procese interminabile de judecată, ”Poșta Moldovei” ar trebui să publice aceste informații pe pagina sa electronică”, conchide directorul API.
Mai multe detalii despre etapele procesului, găsiți pe portalul Moldova Curată.