Monitorizarea Acordului de Asociere cu UE, accesibilă și pentru societatea civilă

IDIS ”Viitorul” a organizat miercuri, 1 iulie, o Masă Rotundă cu participarea reprezentanților societății civile și ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Discuțiile au vizat, în mod special, informarea societăţii civile despre modul de monitorizare şi coordonare a implementării la nivel naţional a prevederilor Acordului de AsociereMoldova – UE,  precum şi despre modalităţile de cooperare cu societatea civilă în acest sens.   

Astfel, în contextul celebrării unui an de la semnarea și ratificarea Acordului de Asociere cu UE, Daniela Morari, Director General al Direcţiei Generale Integrare Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a punctat principalele acțiuni realizate până acum și cele ce urmează să aibă loc. “În această perioadă a fost  inițiată aplicarea Planului Naţional de Acţiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere, care cuprinde inclusiv propunerile şi recomandările societăţii civile în rezultatul consultărilor publice organizate pe parcursul anului trecut, consolidat cadrul naţional de coordonare şi monitorizare, precum şi operaționalizată arhitectura instituțională de cooperare între Republica Moldova și UE. Totodată, în vederea facilitării procesului de coordonare şi raportare, Planul Naţional de Acţiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere a fost transformat într-o platformă online de raportare, urmând modelul estonian. ”.

Raportul semestrial privind realizarea Planului Naţional de Acţiunipentru implementarea Acordului de AsociereMoldova – UE va fi prezentat în format online pe platforma https://monitorizare.gov.md/.

În același sens, Camelia Graur, Director al Direcţiei Cooperare Politică cu UE, DGIE de la Ministerul Afacerilor Externe a subliniat importanța implicării societății civile în monitorizarea Acordului de Asociere: „Mizăm pe interesul şi implicarea societăţii civile  în implementarea acestui document prioritar pentru Guvernul Republicii Moldova”.

Potrivit specialistului de la Plan Pro, Leonidas Crisciunas, platforma guvernamentală oferă multe posibilităţi tehnice, precum raportarea multiplă a acţiunilor realizate pentru mai multe documente de politici simultan care reduce timpul dedicat raportării de către persoanele responsabile de aceasta din instituţiile publice.

În acest sens, reprezentanții societății civile au venit cu o serie de recomandări pentru dezvoltarea platformei respective, întrebând detalii privind funcţionarea acesteia.

Moderatorul mesei rotunde, Cornel Ciurea consideră că „trebuie să recunoaștem că societatea a fost în ultima perioadă destul de inertă din varii motive, cum ar fi lupta politică sau scandalul miliardului furat, iar la umbra acestui scandal de corupție oamenii au început să uite de monitorizarea și implementarea Planului de asociere. Totuși, suntem bucuroși că am reluat aceste discuții pe procesul de monitorizare a Acordului de Asociere și sperăm ca acțiunile noastre să aibă succes”.

Totodată, în cadrul reuniunii, reprezentanţii MAEIE au informat despre exerciţiul de actualizare a PlanuluiNaţional de Acţiunipentru implementarea Acordului de AsociereMoldova – UE cu acţiuni mai concrete şi precise pentru anul 2015. Necesitatea actualizării acestuia a fost determinată de principalele recomandări ale Raportului de Progres al UE din martie 2015, precum şi experienţa acumulată în primul an de implementare a Acordului de Asociere.

 „Documentul actualizat  va fi reconfirmat şi aprobat în cadrul următoarei reuniuni a Comisiei Guvernamentale de Integrare Europeană şi ulterior va fi   transpus  în platforma de raportare online, care va reprezenta cadrul de bază de raportare pentru instituțiile publice în perioada următoare. În baza documentului final vor fi generate rapoarte ”, a explicat Daniela Morari.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Civil Society. Dialogue for Progress” finanțat de către UE. Proiectul este implementat de un consorțiu din nouă organizații, lansat în ianuarie 2013. Consorțiul este condus de Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS). În R. Moldova, activitățile sunt implementate de IDIS ”Viitorul”. Mai multă informație despre proiect găsiți pe pagina web www.csdialogue.eu.

Pentru detalii, contactați Coordonatorul Relații Publice al IDIS, Diana Lungu, la numărul de telefon 0 22 221844.

Prezentările vorbitorilor pot fi accesate pe pagina web a IDIS:

http://viitorul.org/newsview.php?l=ro&idc=132&id=4715&t=/STIRI-EVENIMENTE-IDIS/Monitorizarea-Acordului-de-Asociere-cu-UE-accesibila-i-pentru-societatea-civila

Notă: Organizațiile societății civile pot transmite sugestiile lor pe marginea Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere până la 6 iulie curent, pe adresa carolina.ungureanu@viitorul.org