frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din nou în vizorul avocaţilor şi juriştilor din Moldova

25 de avocaţi şi jurişti din toate regiunile Moldovei (inclusiv din regiunea transnistreană), selectaţi pentru participare în cadrul proiectului internaţional "Instruire la distanţă în domeniul drepturilor omului pentru avocaţi" sunt invitaţi la cel de-al doilea training de perfecţionare pentru juriştii şi avocaţii naţionali "Consolidarea luptei împotriva relelor tratamente şi a impunităţii: Mecanisme naţionale şi internaţionale de protecţie a victimelor  torturii, încălcări ale dreptului la libertate şi intergritate personală şi asigurarea dreptului la un proces echitabil".

Training-ul reprezintă drept suport pentru cursul de instruire la distanţă în domeniul drepturilor omului şi se va desfăşura în perioada 4-6 mai a.c.

Programul training-ului cuprinde mai multe subiecte, printre care:

  • Interpretarea articolelor 3, 5 şi 6 (6.1, 6.2) ale Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO);
  • Analiza hotărârilor CEDO în care a fost stabilită încălcarea de către Moldova a art. 6 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cât şi analiza unor aspecte practice de aplicare şi a garanţiilor de protecţie din cadrul procesului penal, prevăzute de art.6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului;
  • Acordarea compensaţiilor pentru prejudiciul moral ca modalitate de a restabili drepturile încălcate;
  • Apărarea intereselor publice, cât şi colaborarea dintre avocaţi şi reprezentanţi ai mass-media şi ONG-urile din domeniul apărării drepturilor omului în vederea participării în cadrul litigiilor strategice.

"De menţionat că training-ul dat va oferi avocaţilor şi juriştilor naţionali – participanţi ai traning-ului, posibilitatea nu doar de a face cunoştinţă cu partea teoretică a subiectelor puse în discuţie, dar şi de a aplica în practică cunoştinţele acumulate. Astfel, în cadrul studiilor de caz, participanţii noştri vor fi implicaţi activ în imitarea mai multor procese de judecată din cadrul instanţelor naţionale (mootcourt) în baza dosarelor "vii" pe art. 3 şi 5 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu aplicarea standartelor internaţionale de apărare a drepturilor omului la nivel naţional", a precizat Lela Metreveli, director executiv Human Rights Embassy.

În calitate de formatori vor evolua experţi naţionali şi internaţionali în domeniul drepturilor omului:

- Veaceslav Ţurcan, avocat, expert naţional în cadrul Proiectului „Instruire la distanţă în domeniul drepturilor omului pentru avocaţi", Preşedintele Comitetului Internaţional Executiv al Human Rights Embassy;

- Yelena Volochay, член Правления общественной организации "За профессиональную помощь", expert în cadrul Proiectului „Instruire la distanţă în domeniul drepturilor omului pentru avocaţi";

- Dr Kanstantsin Dzhehtsiarou, MA, PhD, jurist, profesor de drept în cadrul University of Surrey (UK), managerul ştiinţific în cadrul Proiectului „Instruire la distanţă în domeniul drepturilor omului pentru avocaţi";

- Vitalii Kasko, avocat, expert pe termen lung al Consiliului Europei;

- Evghenii Goloşceapov, LL.M. – master în domeniul dreptului internaţional pentru drepturile omului, jurist, expert independent în domeniul drepturilor omului, tutore international al Proiectului „Instruire la distanţă în domeniul drepturilor omului pentru avocaţi", consilier Human Rights Embassy;

- Harald Ciarlo, avocat, expertul Misiunii norvegiene pentru promovarea supremaţiei legii în Moldova (NORLAM).

La finele training-ului fiecărui participant activ îi va fi înmânat un certificat.

Training-ul dat se va desfăşura de către Human Rights Embassy şi RCTV „Memoria", în cadrul Programului reţelei Human Rights House „Dreptul internaţional în advocacy. Instruire la distanţă în domeniul drepturilor omului pentru avocaţi" şi al Programului comun al Uniunii Europene şi al Consiliului Europei „Consolidarea luptei împotriva relelor tratamente şi a impunităţii", în cooperare cu Misiunea norvegiană pentru promovarea supremaţiei legii în Moldova (NORLAM).

log_training



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola