Promo-LEX: Campanie electorală dinamică dar cu abateri
Asociaţia Promo-LEX lansează cel de al doilea raport de monitorizare care cuprinde perioada 04 mai – 02 iunie.
În perioada raportată, efortul de monitorizare a constatat că administraţia publică locală a respectat în mare parte prevederile legislaţiei electorale privind afişajul electoral, chiar dacă observatorii au raportat şi excepţii în acest sens. Totuşi, efortul de monitorizare a observat un număr semnificativ de cazuri de folosire a funcţiei publice în scopuri de campanie electorală.
Observatorii au constatat neutralitatea membrilor organelor electorale şi o prestare conştientă a atribuţiilor funcţionale, fapt salutabil. S-au raportat cazuri de interpretări neuniforme şi cunoaştere superficială a normelor legale ce ţin de înregistrarea concurenţilor electorali, prezentarea rapoartelor financiare de către aceştia, eliberarea certificatelor pentru drept de vot, includerea sau excluderea alegătorilor din listele electorale, accesul la listele electorale şi modificarea conţinutului acestora. Continuă să fie alarmantă situaţia privind asigurarea tehnico-materială şi logistică a BESV, modificarea frecventă a componenţei organelor electorale, precum şi respectarea orarului de activitate.
Observatorii au constatat o campanie electorală dinamică, marcată în special de lansarea organizată a partidelor politice şi candidaţilor independenţi la funcţiile elective. Pe de altă parte, continuă să îngrijoreze cazurile izolate de aplicare a violenţei şi intimidărilor (cel puţin 8 cazuri raportate), metodelor de PR negru (cel puţin 7 cazuri raportate), precum şi a numărului considerabil de cazuri de utilizare a resurselor administrative (cel puţin 37 cazuri raportate) şi a cadourilor în context electoral (în cel puţin 86 localităţi din toată ţara). Efortul de monitorizare Promo-LEX, rămâne în continuare îngrijorat de opacitatea concurenţilor electorali în declararea mijloacelor financiare şi ale altor forme de susţinere materială utilizate în campanie.
În context, Promo-LEX invită concurenţii electorali să reflecte în rapoartele financiare cheltuielile directe legate de concertele electorale (fiind raportate cel puţin 91 concerte electorale), transport şi editarea materialelor de agitaţie electorală (fiind raportate utilizarea afişelor electorale fără semnele distinctive de către cel puţin 15 concurenţi în cel puţin 18 raioane). Totodată, observatorii remarcă numărul extrem de mic de contestaţii depuse atât de către concurenţi, cât şi de alegători, comparativ cu deficienţele constatate de observatori, inclusiv urmare a sesizărilor parvenite de la aceştia.
Efortul de monitorizare Promo-LEX menţionează implicarea continuă şi activă a presei în prezentarea activităţii administraţiei electorale, a informaţiilor despre concurenţi şi a desfăşurării dezbaterilor electorale. Efortul de monitorizare Promo-LEX reaminteşte că nu este un organ de anchetă şi nu are drept scop probarea constatărilor observate. Sursa exclusivă de elaborare a rapoartelor publice a efortului de monitorizare au servit cele peste 2,000 de rapoarte standardizate prezentate de către observatori.
Varianta integrală a raportului poate fi consultat urmand link-ul: http://promolex.md/index.php?module=news&item=578
Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofiţer de relaţii cu publicul, Tel: (22) 450024, GSM: 069637849, e-mail: pr@promolex.md