Potrivit estimărilor specialiștilor, în Moldova trăiesc cu infecția HIV 18500 de persoane. Numărul oficial al acestora constituie 7736. Respectiv, peste cincizeci la sută dintre persoanele infectate nici nu bănuiesc că au HIV. Această stare de fapt condiționează creșterea ritmului de răspândire a infecției, majorarea cazurilor de detectare a infecției în stadii avansate, identificarea pacienților în stadiul SIDA.

În anul 2015 au fost înregistrate 818 cazuri noi de HIV. Zilnic, cel puțin doi locuitori ai Moldovei află că au HIV. Printre persoanele pe care le cunoașteți cu siguranță sunt oameni care trăiesc cu HIV fără să bănuiască despre aceasta.

Testarea rapidă la HIV permite determinarea statutului HIV al persoanei rapid și fără durere. Veridicitatea testului constituie 98%. Un astfel de test poate fi efectuat de oricine, în condiții casnice, fără mari eforturi. Cu cât mai multe persoane își vor cunoaște statutul HIV, cu atât mai rapid vor reuși să stopăm epidemia.
Ceea ce ne propunem este ca tot mai mulți oameni să își cunoască statutul, de aceea îndemnăm autoritățile să facă tot posibilul ca testele rapide la HIV pentru autotestare să devină accesibile în farmaciile din Republica Moldova.

phoca thumb l ora system

Semnează petiția, aducându-ți astfel contribuția în lupta cu epidemia HIV/SIDA în Moldova! De tine depinde dacă generația copiilor noștri va fi o generație fără SIDA!


Ajută-ne să distribuim acest articol: