hackathon

Inaugurarea Complexului de Servicii Geriatrice Integrate

fotograf Liliana Vuţu „Credeți-mă, în fiecare sat de la noi se poate construi un cămin, unde oamenii să se simtă bine, să se ajute reciproc, pentru că eu m-am convins, chiar dacă ai mulți bani, nu poți să realizezi fără ajutorul oamenilor. Aș vrea să avem curtea plină cu oameni", a precizat Felicia Crețu, Director Executiv al Asociației pentru Caritate şi Asistență Socială ACASĂ. Doamna care a renunțat la multe nopți de somn şi zile liniștite, care a depus mult efort şi suflet pentru a construi şi dezvolta în Republica Moldova un Complex de Servicii Geriatrice Integrate. Un centru unic pentru ţara noastră care răspunde la nevoile medico-psiho-sociale ale vârstnicilor.

Ceremonia de inaugurare a Complexului, care a avut loc la 6 iunie, anul curent, a fost onorată cu prezența premierul Iurile Leancă, ministrei Valentina Buliga, vice-ministrului ecologiei Lazăr Chiriac, președintele raionului Ialoveni Lilian Popescu, președintele de onoare a Asociației ACASA Ioan Moca şi primarul de Văsieni Constantin Plămădeală. Precum şi donatorii noștri director MAX TV Jan Slagter, director Janivo Foundation Tom Bax, membrul Bordului Janivo Foundation Patrick de Pont, şi reprezentantul organizației caritabile din SUA Elder Kneib. De asemenea ne-au fost alături, în această zi importă, oamenii dragi nou – beneficiarii Centrului de zi şi colegii care lucrează în acest domeniu din întreaga țară.

„Ceea ce văd astăzi îmi dă o satisfacție enormă pentru oamenii în vârstă din Văsieni, pentru acei vârstnici care vor fi plasați aici, unde vor avea parte de o îngrijire specială, vor avea parte de cele mai bune condiții, vor simți grija din partea angajaților de aici. Vreau să vă spun că nu există zi, nu există săptămână să nu ne gândim cum să îmbunătățim condițiile sociale, în mod special, pentru cei în vârstă", a menționat Iurie Leancă.

Ulterior oficialii şi invitații, ghidați de staff-ul Asociației ACASĂ, au văzut în ce condiții vor locui cei 22 de vârstnici. Complexul este amplasat în satul Văsieni, raionul Ialoveni, la 30 km de capitală şi are capacitatea de a presta servicii cum ar fi recuperatorii şi sociale în cadrul Centrului de zi, Îngrijiri la domiciliu, Spălătorie socială şi baie, Salon de Sănătate şi Frumusețe servicii Geriatrice Rezidențiale și servicii de instruire. Complexul mai dispune de o curte mare pentru odihnă cu zone de atomoterapie, livadă, o colină sălbatică, un parc şi o grădină cu zarzavaturi.

Citând-o pe doamna Felicia Crețu „nu poți să realizezi nimic fără ajutorul oamenilor” ținem să aducem mulțumiri jurnalistului Alexandru Canţîr care a organizat cea mai frumoasă şi solidă prezentare. Directorului Casei de Cultură Văsieni Vadim Vrabii, care a avut grijă de sonorizarea evenimentului. Cuplului Sofia şi Alexandru Bârsă, căsătoriți de 58 ani şi elevilor LT „Dimitrie Cantemir” Cristina şi Daniel Plotnicov care au întâlnit oficialii. Conducătorului artistic al Ansamblului de vârstnici „Stejărel” Maria Curnic pentru concertul frumos pe care l-a organizat. Şi desigur tuturor beneficiarilor şi invitaților noștri care au colorat cu multă voie bună sărbătoarea noastră.

Complexul a fost construit şi dezvoltat de Asociația pentru Caritate şi Asistență Socială ACASĂ din Republica Moldova, începând cu octombrie 2009, cu sprijinul financiar al Fundației MAX Maakt Mogelijk , Fundației Janivo, Fundației Cordaid şi al Fundației MensenKinderen din Regatul Țărilor de Jos, precum şi al Fondului Ecologic Național al Republicii Moldova şi al Bisericii lui Isus Hristos şi a Sfinților din Zilele din Urmă. 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.